„Open Days” la Pediatrie II

Educație

Scris de Arad Obiectiv

„Actualități în tulburările de tranzit intestinal la copii” este tema abordată în cadrul evenimentului științific de tip OPEN DAY  organizat la Secția Pediatrie II a Spitalului Clinic Județean Arad, sub egida Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

Prelegerea s-a adresat  studenților la Medicină din ani mari, medicilor rezidenți și specialiști de Medicină de Familie și Pediatrie, aducând date recente de abordare și terapie a constipației cronice la copil, presărată cu  prezentări de caz. Evenimentul a fost susținut de S.L. Dr. Simona Luminița Dumitra, coordonatoarea Disciplinei de Pediatrie-Puericultură a Facultății de Medicină din cadrul UVVG.

„Aceste întâlniri medicale le consider ca agape medicale în care împărtășim experiențe, căutăm împreună răspunsuri, dezbatem protocoale noi și vechi, țintind spre un limbaj comun medical și o atitudine complexă în care copilul bolnav trebuie abordat integrativ, în echipă. Constipația este una din cele mai frecvente cauze de adresabilitate în serviciile medicale, uneori greșit interpretată și subdiagnosticată, de cauze diferite, actual legată mult de alergiile alimentare, care necesită o terapie în trepte, de lungă durată, cu o echipă complexă de medici – de familie, pediatru, chirurg, neurolog, psihiatru, psiholog și cu aportul  și suportul  familiei. Sperăm că aceste evenimente medicale cu diferite tematici să ne permită să învățăm împreună, unii de la alții, de la studenți la profesori”, a declarat Dr. Simona Luminița Dumitra.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.