ONSȘ Fotbal – CUPA TYMBARK JUNIOR U10 fete și băieți – faza zonală la Arad

Sursă imagine: via ajfarad.ro / AJF Arad

Sport

Scris de T.F.

„ONSȘ FOTBAL-CUPA TYMBARK JUNIOR” la fotbal pe teren redus este o competiție organizată de Federația Română de Fotbal si S.C. Maspex România SRL, în colaborare cu Ministerul Educației ca parte integrantă a programului Olimpiada Națională a Sportului Școlar – Fotbal. Competiţia se adresează atât echipelor de băieţi, cât şi celor de fete şi este organizată, cu faze pe şcoală, pe localitate, pe județ, zonală şi naţională.

Începând cu anul 2022, Cupa Tymbark Junior a devenit „ONSȘ FOTBAL-CUPA TYMBARK JUNIOR”. Astfel proiectul valorifică noi oportunități de dezvoltare pentru îndeplinirea promisiunilor făcute încă de la debutul său, de a iniția copii din toată România să facă mișcare, să își pună în valoare potențialul sportiv și să își descopere talentul la fotbal. Olimpiada Națională a Sportului Școlar (ONSȘ) este organizată în fiecare an școlar și cuprinde campionate școlare sportive și interșcolare adresate elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar.

La 1 octombrie 2022 s-a dat startul înscrierilor în cea mai importantă competiție de fotbal pentru elevii din România ONSȘ Fotbal – Cupa Tymbark Junior. Până pe 30 noiembrie 2022, elevi cu vârste între 6 și 12 ani, fete și băieți din toată țara au putut fi înscriși în Cupa Tymbark Junior, parte integrantă a programului Olimpiada Națională a Sportului Școlar – Fotbal. Competiția este organizată de către Federația Română de Fotbal și Maspex Romania prin brandul Tymbark, în colaborare cu Ministerul Educației.

Cele 6 competiții ”ONSȘ FOTBAL – CUPA TYMBARK JUNIOR” la fotbal se desfășoară pe trei categorii de vârstă:

103.788 de copii au luat startul în decembrie 2022 în fazele pe școală ale celei mai importante competiții de fotbal dedicate elevilor (fete și băieți) din România. Acum s-a ajuns la fazele zonale. La categoria U10 fete și băieți zona s-a desfășurat ieri la Arad.

La calificările din Zona V – 6 au participat echipele de fete și băieți U10 câștigătoarele fazelor județene din Alba, Timiș, Arad, Hunedoara, Caraș-Severin și Mehedinți. Echipele U10 sunt formate din (clasele III-IV, 9-10 ani, băieți și fete născuți/născute în 2009 și mai mici).

Din județul Arad au participat echipele:

În urma jocurilor de la Arad la care au participat 225 de copii s-au calificat la faza naționala echipele:

Echipa ce a reprezentat Aradul la Cupa Tymbark Junior U10 fete a fost Scoala Gimnaziala ”Caius Iacob” a ocupat locul 6.

Arbitrii turneului au fost: Harduț Gabriel, Iovescu Paul, Mako Sebastian și Emil Arsa.

Competiția s-a desfășurat pe terenul Șega din Arad. Din partea Federatiei Romane de Fotbal a participat domnul Petru Daniel – Manager Competiti Grassroots. FRF a oferit și un premiu de 8 mingi pentru fiecare echipă participantă. Participanții au fost premiați de către sponsorul principal al competiției Tymbark, parte a Grupului Maspex, cu câte un pachet de dulciuri și sucuri pentru fiecare elev.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.