UTA va plăti până la finalul campionatului doi jucători care nu mai au nicio șansă de a evolua într-un meci oficial, deoarece au fost scoși de pe lista LPF: este vorba despre Lamine Ghezali și Agustin Vuletich. Clubul a luat această măsură pentru a le face loc pe această listă, ultimilor doi jucători achiziționați, Paul-Jose Mpoku și Nsungusi Effiong. Conform regulamentului, pe lista de jucători înscrisă la LPF, o echipă are dreptul să aibă doar 13 fotbaliști străini, număr deja complet în momentul în care UTA a semnat cu cei doi. Pentru a-i putea folosi, clubul a trebuit să excludă de pe acea listă doi fotbaliști, alegerea antrenorului oprindu-se la cei doi menționați. Însă faptul că aceștia nu vor mai putea fi folosiți nu înseamnă că și-au reziliat contractul cu UTA. Nimic nu-i poate obliga să facă asta, mai ales în condițiile în care este foarte greu ca în luna martie să-și poată găsi echipe din postura de jucători liberi de contract. Astfel, ei vor rămâne până în iunie jucătorii UTA-ei și își vor încasa drepturile contractuale până la final.
Decizia luată de club este din punctul nostru de vedere una iresponsabilă în condițiile financiare precare în care se zbate. UTA are milioane de euro datorii, avea anunțate oficial în urmă cu două săptămâni întârzieri salariale de trei luni de zile, însă iată că își permite să plătească salarii pentru jucători pe care alege deliberat să nu-i folosească. Lucrul acesta nu poate fi caracterizat decât printr-un singur termen: risipă! Nu știm cât este salariul fiecăruia dintre cei doi jucători, însă dacă se încadrează în media salarială, una estimăm noi de 5.000 de euro, ar rezulta o cheltuială de 40.000 de euro pentru cei doi, la care se adaugă însă și taxele și impozitele aferente către stat. Sigur, nu e o sumă exorbitantă, dar o regulă de bun simț spune că atunci când ai datorii, îți drămuiești fiecare leu. Nu faci sesiuni de shopping la mall (fie el și „jumătate de mall“) fugind de proprietarul care te somează să-i achiți chiria pe ultimele luni.
Dacă e să analizăm rațiunile sportive ale deciziei, hai să spunem că putem înțelege această mișcare în cazul lui Vuletich, croato-argentinianul fiind accidentat și având șanse destul de mici să-și mai ajute prea mult echipa în săptămânile rămase până la finalul sezonului. Însă atunci când vorbim despre Ghezali, lucrurile chiar devin de neînțeles. Sigur, jucătorul nu a rupt gura târgului, dar evoluțiile lui se încadrează în nota generală a majorității lotului. Chiar antrenorul declara în urmă cu câteva săptămâni că nu are o nemulțumire specifică față de jucătorul francez de origine marocană, doar că și-ar dori de la el să facă diferența. În afară de Costache, mai știți vreun jucător din lotul echipei care să facă relativ constant diferența? Noi nu și de aceea motivația sportivă din spatele excluderii sale ni se pare „subțire“. Iar aici nu putem să nu adresăm câteva întrebări retorice, în contextul obiectivului pe care îl are UTA în acest play-out:
- Este Ghezali atât de slab încât cu el în echipă UTA risca să retrogradeze și astfel trebuia înlocuit?
- Dacă răspunsul este „da“, cum își asumă Mircea Rednic răspunderea pentru aducerea lui la Arad, deoarece vorbim despre un jucător achiziționat de UTA la recomandarea lui?
- Cum își va asuma răspunderea Mircea Rednic pentru banii risipiți, dacă înlocuitorul lui Ghezali, anume MPoku, nu se va dovedi un fotbalist care „să facă diferența“?
Sunt întrebări care lui Mircea Rednic i s-ar pune de către CEO-ul oricărei companii cu adevărat private, unde cel care cheltuie banii dă socoteală pentru rațiunea și rezultatele fiecărei operațiuni, în fața celui sau celor care asigură bugetul. Nu e cazul la UTA, unde cel care dă banii, anume Alexandru Meszar, nu dă de la el, astfel că dă dovadă în cheltuirea lor de aceeași iresponsabilitate precum antrenorul său. Asta pentru că UTA nu este condusă pe principiile unei companii private ci mai degrabă în maniera specifică regiilor de stat, unde banii se cheltuie fără măsură, iar în pragul colapsului vine statul și șterge „din pix“ tot ce are minus în față.
Că la UTA într-un final nu se va putea face asta, decât poate într-o măsură parțială (dar ăsta e alt subiect) e clar, dar dacă tot am făcut paralela cu societățile „mufate“ la bani publici, nu putem să nu constatăm în final, că antrenorul Mircea Rednic n-are nicio jenă ca în timp ce, cu girul lui Meszar, suplimentează iresponsabil bugetul de cheltuieli al clubului, să cerșească bani de la primărie, pe un ton impertinent, ca și cum susținerea financiară a clubului de către autoritățile locale ar fi o obligație a acestora. Mai exact, în timp ce toți cetățenii Aradului strâng cureaua să plătească impozitele mărite anul acesta de primărie, o parte a acestor bani ar trebui să ajungă pe mâna domnului Rednic, care schimbă jucătorii din lot ca pe șosete, cu cheltuielile de rigoare. Nu o spunem pentru că am fi împotriva susținerii UTA-ei de către autoritățile locale, dar nu putem să fim de acord ca această susținere să fie făcută fără niciun control, fără niciun criteriu, iar cei care beneficiază de acești bani să își bată realmente joc de eforturile făcute de comunitate pentru a sprijini acest simbol important al ei.
