Motiv pentru „curățenia“ de vară la UTA? FRF va amenda echipele care nu folosesc români

Distribuie articolul

Comitetul Executiv al FRF a adoptat ieri un nou regulament vizavi de obligativitatea echipelor de a folosi un număr minim de jucători români pe parcursul meciurilor. Față de sezonul în curs, cea mai importantă modificare, mai ales din perspectiva echipelor care nu au respectat această regulă, așa cum e UTA, este aceea că acestea vor fi amendate. Până acum, consecința era că aceste cluburi pierdeau cotele ce le-ar fi revenit din sumele pe care federațiile le primesc de UEFA pentru a stimula dezvoltarea fotbalului prin investițiile în centrele de copii și juniori. Iată ce prevede noul regulament:

  • echipele vor trebui să folosească un număr de minim 5 jucători români pe tot parcursul meciului, unul dintre aceștia fiind obligatoriu un jucător eligibil pentru naționala U21
  • echipele care folosesc pe toată durata jocului 2 jucători români eligibili pentru naționala U21, vor putea avea în afara lor pe teren doar alți 2 jucători români
  • echipele care folosesc pe toată durata jocului 3 jucători români eligibili pentru naționala U21, nu vor mai fi obligate să aibă pe teren niciun alt jucător român
  • echipele vor trebui să îndeplinească această regulă pe parcursul a 75% din totalul meciurilor din campionat și Cupa României. Partidele de baraj nu intră în calculul acestui procentaj
  • echipele care nu respectă această regulă vor fi amendate cu suma de 150.000 de euro iar banii adunați vor fi împărțiți primelor 5 echipe care au respectat această regulă, în ordinea clasamentului

Scopul evident al acestei reguli este acela de a descuraja cluburile să apeleze la serviciile unor jucători străini de duzină, care au împânzit primele două ligi ale fotbalului românesc, dar cu precădere Superliga. Cum însă aria de selecție în fotbalul românesc este mult mai redusă față de piața mondială, mai ales în această perioadă de globalizare în care pot ajunge să joace în România jucători din țări exotice și foarte îndepărtate, un efect ușor de anticipat este acela că prețul jucătorilor români va crește atât în ceea ce privește sumele de transfer cât și în ceea ce privește salariile pe care aceștia le vor cere. Chiar și până acum au fost mulți conducători de cluburi care au reclamat faptul că apelează la jucători străini deoarece aceștia sunt mai ieftini. Sigur, în contrapartidă la aceste justificări, rămâne la îndemâna cluburilor soluția cea mai profitabilă, aceea de a investi în propriile academii și centre de juniori, astfel încât mare parte dintre jucătorii care să bifeze aceste cerințe să fie formați în propria curte și astfel să nu genereze costuri suplimentare ci dimpotrivă, chiar profit. Iar scopul final al acestor reguli este până la urmă chiar acesta, creșterea investițiilor în pepinierele cluburilor, cu beneficii atât particulare pentru cluburile respective cât și generale, pentru întreg fotbalul românesc, care ar beneficia de o arie de selecție îmbogățită cantitativ și calitativ, pusă la dispoziția loturilor naționale.

Una dintre echipele care va fi destul de puternic afectată de această schimbare a regulii va fi chiar UTA. Este clar că în condițiile precare în care se zbate, clubul condus de Alexandru Meszar nu-și poate permite să riște plata unei astfel de amenzi, care reprezintă cam fondul de salarii pe o lună; sigur, asta dacă a mai rămas o urmă de responsabilitate în biroul unde se iau deciziile la acest club. Ori în condițiile actuale ale lotului, respectarea acestei reguli nu va fi ușor de bifat, după cum vom vedea din analiza care urmează.

În lotul actual UTA are în acest moment 14 jucători români: Andrei Gorcea, Patric Toderean, Cornel Râpă, Alexandru Benga, Răzvan Trif, Alexandru Hodoșan, Alexandru Matei, Denis Hrezdac, Marian Danciu, Denis Țăroi, Valentin Costache, Raoul Cristea, Adrian Dragoș și Daniel Zsori (care este născut în România). Nu l-am inclus în această enumerare pe Cristi Mihai, care este deja transferat la Dinamo din sezonul viitor. Dintre cei 14, Toderean, Hodoșan, Matei, Danciu, Țăroi, Cristea și Dragoș vor fi eligibili în sezonul viitor pentru regula U21. La prima vedere lucrurile stau foarte bine, cel puțin cantitativ; doar că un număr important dintre aceștia, anume Toderean, Râpă, Trif, Costache, Cristea și Zsori fie au contractele scadente în vară, fie au opțiune de prelungire, însă în ambele variante, dacă vrea să-i păstreze, UTA va trebui să le ofere mai mulți bani în sezonul viitor.

Un alt aspect deloc de neglijat este acela că puțini dintre cei 14 reprezintă variante certe sau probabile pentru primul 11: vorbim aici despre căpitanul Alexandru Benga, despre Denis Hrezdac sau „underul“ Marian Danciu și despre Valentin Costache. Ar mai fi doi jucători care au pendulat permanent între primul 11 și banca de rezerve, este vorba despre Trif și Râpă însă la ultimul intră în ecuație și vârsta destul de înaintată (35 ani), mai ales pentru un fundaș lateral. În rest, jucători care n-au confirmat, precum Cristea sau Zsori, ori jucători foarte tineri și care și la anul, chiar dacă vor prinde mai multe minute, vor fi probabil prea cruzi pentru a fi încărcați cu responsabilitatea postului de titular, precum Hodoșan, Matei, Dragoș sau Țăroi. Să ai 5 jucători români permanent pe teren presupune un număr aproximativ dublu de variante, deoarece pe parcursul sezonului în mod cert apar accidentări sau suspendări.

Așadar variantele sigure și viabile rămân destul de puține. Ele ar putea fi suplimentate din contingentul jucătorilor împrumutați, dar nici în acel „sector“ lucrurile nu stau foarte roz. Tudor Telcean este titular în Liga 2 la Ceahlăul dar este cam singurul care reușește acest lucru. Ionuț Anișorac și Fabiano Cibi nu au reușit să se impună ca jucători de bază la CSC Dumbrăvița, echipă care se îndreaptă spre retrogradarea în Liga 3 iar portarul Cristi Blaga e rezervă de lux la Corvinul. Și mai avem și lotul jucătorilor împrumutați la Pecica, unde se remarcă Vadym Kyrychenko dar, cum acesta nu este român, nu intră în aceste calcule. Ceilalți, cum ar fi Ahmet Ekmekci, Darius Iurasciuc sau Răzvan Ristin pot fi soluții, dar în acest moment e greu de anticipat dacă și câți dintre ei vor reuși să calce pe urmele lui Cristi Mihai și să facă foarte rapid și eficient saltul de la Liga 3 la Superliga.

Ținând cont de cele de mai sus, anticipăm că în această vară va fi nevoie, dacă nu de o revoluție, măcar de o reformă serioasă a lotului, pentru a ne putea încadra în această regulă fără o slăbire semnificativă a unei echipe care și așa nu se află la un nivel de exprimare foarte grozav. Probabil va fi nevoie ca un număr important de jucători străini să plece, lucru deloc dificil dacă ținem cont că majoritatea lor n-au demonstrat mai deloc că se pot ridica la nivelul cerințelor campionatului, însă în locul lor vor trebui identificați și convinși să vină la Arad, cât mai mulți jucători români de o calitate rezonabilă. În condițiile concurenței acerbe pe care acest nou regulament o va declanșa pentru semnăturile acestor jucători, avem un mare semn de întrebare legat de felul în care staff-ul administrativ al UTA-ei va reuși să ducă la bun sfârșit o asemenea sarcină, dată fiind faima deloc grozavă pe care a dobândit-o UTA cu precădere în ultimii doi ani în ceea ce privește respectarea drepturilor salariale ale jucătorilor prevăzute în contracte.

⬇ Pentru cele mai importante știri ⬇
Hai pe canalul de WhatsApp
Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți