Partida de aseară de pe Arena „Francisc Neuman“ ne-a adus aminte în multe dintre momentele sale, mai ales cele din repriza a doua, de fotbalul copilăriei, acela din care lipseau perioadele de tatonare, mișcările tactice de tip șahistic, tragerile de timp, toate acestea fiind înlocuite de atacuri directe spre careul advers, joc de la o poartă la cealaltă și multe ocazii de gol. Și, tot ca în fotbalul copilăriei, a părut că cei doi căpitani (care în cazul de față au fost antrenorii) și-au ales jucătorii din echipă în funcție de viziunea lor personală asupra fotbalului. Unul dintre ei a preferat jucători înalți, puternici, dar pe care, cum se spune pe maidan, îi cam mușca mingea de picior. Oponentul său s-a orientat către fotbaliști înzestrați tehnic, capabili să paseze, să dribleze și în general să imprime mingii traiectoria dorită. Ca de cele mai multe ori în fotbal, succesul a aparținut celor care au știut să trateze cu respect și pricepere, „doamna“ acestui sport: mingea.
Înaintea partidei antrenorul secund al UTA-ei, Sorin Rădoi, anticipa la conferința de presă că Dinamo este o echipă periculoasă la fazele fixe și la mingile aeriene trimise în și spre careul nostru. De aici probabil a pregătit Mircea Rednic meciul, cu o idee de joc defensivă, preocupat în primul rând să contracareze acest presupus atu al adversarilor. De aceea l-am văzut pe teren nu pe Van Durmen la mijlocul terenului ci pe Khadim Rassoul, longilinul fundaș senegalez, despre care ni s-a spus că poate juca și mijlocaș central. Astfel UTA a abordat meciul în 4-4-2, cu doar doi mijlocași centrali, ambii eminamente defensivi și fără niciun jucător combinativ, de pasă, în avanposturi, în condițiile în care Harrison e atacant iar Costache aripă, ambii având alte calități decât cele ale unui conducător de joc. De cealaltă parte, Zeljiko Kopic a venit la Arad cu un mijloc foarte mobil și combinativ, în care mai defensivii Gnahore și Olsen (acesta din urmă fiind totuși un jucător destul de înzestrat și tehnic) au fost completați la construcție de Cârjan și Milanov, fotbaliști care au legat excelent jocul în toate zonele terenului.
A rezultat astfel un meci dominat autoritar de Dinamo, care nici vorbă să arunce mingi înalte spre careul nostru ci dimpotrivă, a pus mingea jos, a câștigat aproape fără luptă mijlocul terenului, obligând-o pe UTA să se apere în marea majoritate a timpului. Mai mult decât atât, lipsa unui jucător cu talie și forță în avanposturi, a făcut ca UTA să țină foarte puțin de minge chiar și atunci când intra în posesia ei, deoarece degajările „la bătaie“ către treimea adversă, au fost de cele mai multe ori pradă ușoară pentru defensiva „câinilor“. Cât despre încercările timide de a ieși prin pase din propria jumătate, acestea s-au blocat prematur în rețeaua dinamovistă de la mijlocul terenului, asta și din cauza ritmului lent sau al inexactităților de ordin tehnic în transmiterea mingii. Ocaziile pe care și le-a creat UTA au venit pe fondul unor greșeli individuale în construcția adversarilor, speculate în special de Costache, un jucător care din nou s-a remarcat prin travaliu și determinare. În partea a doua a meciului, intrările lui Tzionis și MPoku au adus ceva mai multă consistență în posesia Bătrânei Doamne, dar asta și pe fondul unei retrageri a liniilor din partea bucureștenilor pe finalul meciului, lucru care până la urmă nu s-a dovedit a fi decât o capcană pentru echipa noastră, care după ce a ratat două mari ocazii pe atac pozițional, s-a văzut lovită decisiv pe contraatac.
Din păcate, deși orientată defensiv așa cum spuneam, UTA n-a excelat nici pe faza de apărare. Greoi, fotbaliștii lui Rednic au fost de multe ori surprinși de combinațiile rapide ale adversarilor, care au dislocat destul de ușor ultima linie defensivă a gazdelor, eliberându-se de marcaj în careul advers. De asemenea, un alt lucru negativ remarcat, deși UTA a avut doi închizători pe teren, de prea multe ori jucători dinamoviști veniți din linia a doua intrau nemarcați în careu, creând pericol. De altfel schimbarea lui Rassoul la pauză, mascată de Rădoi în decizie de ordin tactic provocată de golul încasat înainte de pauză, a fost în fapt recunoașterea falimentului ideii de a-l plasa pe acesta în linia mediană. Lent și rudimentar, senegalezul a fost complet inutil pe construcție dar nici nu a părut să aibă calitățile necesare pentru a închide culoarele în fața liniei defensive.
Probabil pentru spectatorii neutrii a fost un meci foarte agreabil datorită ritmului alert și a numeroaselor faze de poartă, sarea și piperul fiind ratările monumentale semnate de Perica (trei la număr) respectiv Tzionis și Poulolo. Pentru suporterii UTA-ei în schimb a fost un nou episod dureros din șirul parcă nesfârșit de înfrângeri pe teren propriu, echipa de suflet ajungând la patru eșecuri din tot atâtea meciuri jucate în postura de gazdă în 2025. Deznodământul a fost însă unul clar și meritat, iar asta nu doar din cauza calității incontestabile a adversarului. UTA plătește tribut modului haotic în care și-a construit lotul, lipsa de calitate tehnică dar și precaritatea relațiilor de joc dintre componenții echipei, fiind evidente și aseară. Singurul moment pozitiv, care a mai îndulcit puțin amarul din cupa acestei înfrângeri, a fost debutul în Superliga a tinerilor Adrian Dragoș și Alexandru Hodoșan.
UTA – Dinamo 0-2 (0-1)
Superliga 2024-2025, Sezon Regulat, Etapa 30
Luni 10 martie 2025, ora 20:00
Arad, Arena „Francisc Neuman“
Au marcat: Cârjan (45+1), Selmani (87)
Cartonașe galbene: Conte / Boateng, Cârjan
UTA: Iliev (cpt) – Tsouka, Poulolo, Conte, Trif – Danciu (46. Tzionis), Mihai (90+1. Hodoșan), Rassoul (46. Hrezdac), Omondi – Costache (85. Dragoș), Harrison (62. MPoku). Rezerve: Gorcea – Râpă, Benga, Dussaut, Van Durmen. Antrenor: Mircea Rednic (suspendat). Pe bancă: Sorin Rădoi
Dinamo: Roșca – Sivis (11. Costin), Boateng, Patriche (cpt), Opruț – Milanov, Gnahore, Olsen (82. Mărginean) – Selmani, Perica (82. Abdallah), Cîrjan (62. Politic). Rezerve: Golubovic, Stoian – Pașcalău, Luna, Soare, Cristea, Pop. Antrenor: Zeljiko Kopic
Arbitru central: Adrian Cojocaru (Galați)
Asistent 1: Alexandru Vișan (Galați)
Asistent 2: Romică Bîrdeș (Pitești)
Arbitru de rezervă: Robert Avaram (Pitești)
Arbitru VAR: Viorel Flueran (Craiova)
Asistent VAR: Florin Mazilu (Satu Mare)
Observator arbitraj (FRF): Nicolae Grigorescu (Timișoara)
Observator organizare joc (LPF): Florin Bătrânu (Timișoara)
Posesie: 34%-66%
Șuturi: 14-24
Șuturi pe poartă: 2-7
Poziții de ofsaid: 2-1
Cornere: 3-5
Lovituri libere: 8-8
