Pentru suporterii UTA-ei cei doi ani de mandat al lui Mircea Rednic au fost extrem de obositori. Obstinația agasantă cu care acesta emitea declarații controversate la fiecare conferință de presă au slăbit cu siguranță nervii multora. În toată această furtună de nisip continuă, au fost niște oameni foarte liniștiți: este vorba despre cei din conducerea UTA-ei în frunte cu Alexandru Meszar. Mircea Rednic a aterizat la Arad într-o perioadă în care conflictul dintre o parte a suporterilor și conducătorul clubului era încă foarte ascuțit, pe tema refuzului acestuia din urmă de a ceda administrarea clubului către grupul NextGen. În acest climat tensionat Rednic, cu „harul“ său de a crea permanent conflicte, a fost paratrăsnetul perfect. După câteva săptămâni de armonie, antrenorul a început, în stilul care l-a caracterizat prin mai toate locurile unde a antrenat, să livreze declarații controversate, unele dincolo de limitele decenței. La început pe modul „caterincos“, apoi din ce în ce mai agresiv, cel poreclit în lumea fotbalului „Strâmbul“ a deschis fronturi de luptă cu toată lumea, a lansat fumigene, petarde și focuri de artificii. Ocupați să răspundă acestor trăsnăi lansate la foc automat, mulți suporteri s-au lăsat prinși în acest joc provocat deliberat, l-au transformat pe Rednic în inamicul public numărul 1, i-au numărat jucătorii, comisioanele și ieșirile în decor, dar au uitat de adevărații responsabili pentru tot ce se întâmpla în club; pentru că până la urmă niciun angajat (pentru că un antrenor este un angajat) nu face achiziții și disponibilizări sau nu are o anumită conduită fără girul angajatorilor săi. La adăpostul războaielor pe mize mici și uneori chiar insignifiante deschise de Rednic și în care ne-am lăsat atrași marea noastră majoritate, adevărații responsabili pentru tot ceea ce se întâmplă la UTA au stat foarte liniștiți.
Există o singură categorie care a fost suficient de matură încât să nu se lase dusă de nas în această mascaradă: galeria UTA-ei. Ultrașii atât de demonizați de către antrenor la ieșirea din scenă au avut flerul de a știi mereu care este „nordul“ nemulțumirii lor: conducerea clubului. Repetatele ieșiri ale lui Rednic au fost tratate cu „ignore“ în marea majoritate a timpului. Iar atunci când această tactică nu a mai fost posibilă, așa cum s-a întâmplat la Cluj unde însuși antrenorul a provocat o confruntare față în față, reacția a fost dură dar punctuală fără escaladări ulterioare. De altfel chiar la acel moment Rednic a încercat pentru prima dată să provoace o ruptură între galerie și restul publicului, moment interpretat excelent de ultrași care au evitat pericolul unor scene penibile în interiorul stadionului, preferând ca timp de câteva săptămâni să nu mai vină la meciuri. Între timp realitatea a ieșit la suprafață și întreaga suflare utistă a putut vedea că „regele e gol“ și că problemele de exprimare ale echipei n-aveau nicio legătură cu vreo presiune venită dinspre peluză. De altfel în acele săptămâni cât timp galeria a lipsit, contestările la adresa jucătorilor și antrenorului nu s-au diminuat ci dimpotrivă, au crescut în intensitate.
Legat de ceea ce s-a întâmplat astăzi în finalul meciului cu Gloria Buzău, contrar interpretării tendențioase pe care a dat-o Rednic încercând să își justifice o demisie cel mai probabil programată și care avea cu totul alte rațiuni în spate, nu a fost vorba despre o revărsare de nemulțumire asupra antrenorului ci de un protest la adresa întregului club și la adresa tuturor celor implicați în activitatea acestuia. Singura manifestare care poate fi caracterizată ca țintită direct către Rednic a fost reprezentantă de cele câteva scandări „Demisia! Demisia!“, dar pe care tehnicianul le-a mai auzit în sezonul ăsta și nu neapărat din partea galeriei. Că suporterii au venit pregătiți cu acele bannere? Evident că da, însă ce a omis să spună Rednic e că ele nu îi erau adresate. Din punctul nostru de vedere, suporterii care întreg sezonul au înghițit rezultate proaste, joc și mai prost plus umilințe din partea tuturor celor care beneficiau direct sau indirect de pasiunea pusă de ei în slujba echipei, aveau tot dreptul ca la ultimul meci, mai ales că era unul fără miză, să își spună și ei în sfârșit „of“-ul. Indiferent că ești de acord cu punctele lor de vedere sau nu, încă libertatea de exprimare în România este un drept garantat, iar din punct de vedere moral cei care au ținut nu doar în spirit ci și prin fapte concrete acest club în viață în urmă cu un deceniu, au dreptul la opinie.
Așa cum spuneam, țintele protestului ultrașilor, protest care s-a manifestat atât sonor cât și vizual, au fost toți cei din club nu doar Rednic. Clasicele scandări împotriva lui Alexandru Meszar și Gheorghe Falcă nu credem că mai trebuie decodate, capetele de acuzare aduse acestora fiind deja de notorietate. Pe listă s-a mai înscris de voie și nesilit de nimeni și Călin Costea, mai nou venit în rândul conducerii UTA-ei și care în repetate rânduri a avut comentarii iresponsabile pe paginile sale de socializare, pentru că din punctul nostru de vedere este iresponsabili să împarți suporterii între adevărați și falși în funcție de felul cum se raportează la conducerea clubului (foto 1). Clienți ai suporterilor au fost inevitabil și jucătorii. A durut ironia scandării „Campionii? Campionii?“ Ei bine la fel au durut și momentele în care jucătorii au refuzat să-și salute suporterii veniți să-i susțină în Gruia sau cele când aplaudau ironic ori făceau semne obscene către tribune, așa că acum nu au decât să plece capul și să accepte reversul medaliei. Sigur că bannerul cu „diplomele“ și „clanța“ (foto 2) a fost deplasat după standardele civilizației stadionului nostru (că pentru ale altora ar putea părea mângâiere) și, ca o paranteză, într-o perioadă în care un candidat la președinție a ajuns să transforme limbajul de galerie într-un simbol al mitocăniei, poate era înțelept să nu fie hrănită o asemenea prejudecată chiar de către unii care în niciun caz nu se încadrează în profilul grosier al ultrasului scandalagiu. Închisă paranteza căci dincolo de ea, fundamentul nemulțumirii suporterilor, indiferent de forma ei de expresie, era justificat.
Așadar, înainte de a-și da demisia Mircea Rednic a mai făcut un serviciu conducerii asigurându-se că în spațiul public nu se vorbește despre nemulțumirile reale ale suporterilor vizavi de problemele cu adevărat grave ale clubului (6 milioane de euro datorii e ceva mult mai important decât indolența lui Omondi) ci despre circul așa zisei demiteri a lui Rednic de către galerie, o teză cât se poate de departe de adevăr. Probabil adevărul constă în lipsa de chef, de interes a antrenorului de a se înhăma la o muncă adevărată de antrenor, aceea de a construi jucători și echipe, deoarece în actualele condiții economice ale clubului asta va trebui să facă viitorul antrenor. Însă în loc să aibă demnitatea de a expune adevăratele cauze ale plecării sale, Rednic s-a ascuns în spatele protestului galeriei, dovedindu-se pentru ultima oară un foarte util servitor al lui Alexandru Meszar; așa cum tot pentru ultima oară s-a dovedit a fi și un agent electoral pentru primarul Călin Bibarț, care și-a găsit loc în elogiul de final al antrenorului, asta după ce cu doar două zile în urmă se plângea că primăria nu a virat nici acum banii promiși clubului. Tristă ieșire din scenă pentru un fost mare internațional și (cândva) un antrenor respectat.
