Min.90+6: Final de meci
Min.90+3: Mitriță scapă pe contraatac după ce Omondi a pierdut în fața lui Vlădoiu și reface diferența de 2 goluri
Min.90+2: GOOOOL UTAA!!! Corner executat de Fabry și Benga reia cu capul în plasă
Min.90+2: Același Popescu scoate excelent șutul lui Omondi
Min.90+1: S-au arătat 5 minute de prelungire. Șut puternic Trif din unghi dar Popescu e atent și respinge în corner
Min.88: Mitriță trimite peste poartă din lovitură liberă de la 18 metri
Min.84: Acțiune personală Mitriță, care e blocat de Van Durmen, mingea ricoșează la Mekvabishvili care șutează violent pe lângă poartă
Min.80: Ultimele schimbări la UTA: ies Râpă și Pedro, intră Trif și Fabry
Min.79: Mekvabishvili șutează violent de la distanță, Popa zboară spectaculos și deviază în corner
Min.78: O nouă bâlbâială între Van Durmen și Popa din fericire Mitriță nu reușește să profite
Min.77: Pauză de hidratare. Într-o repriză în care UTA a atacat mai mult, a luat două goluri din mari erori pe faza defensivă. Din păcate nici atacurile n-au fost concretizate măcar în ocazii
Min.73: Gol Universitatea! Abia intrat Baiaram îl depășește pe Van Durmen, trage plasat dar destul de slab însă Popa nu ajunge la minge
Min.72: Ultimele schimbări la gazde: ies Bană și Koljic, intră Baiaram și Mora
Min.70: Schimbare la UTA: iese Imhoh, intră Dumiter
Min.69: Intervenție excelentă a lui Benga la Houri. Gazdele cer penalty dar atacul căpitanului nostru a fost perfect
Min.67: Dublă schimbare la gazde: ies Crețu și Căpățână, intră Mekvabishvili și Vlădoiu
Min.66: Centrarea lui Căpățână îl găsește liber în centrul careului pe Koljic, acesta reia puternic cu capul dar Popa reușește să blocheze
Min.62: Pauză de hidratare. Meciul e mai echilibrat, UTA a ieșit mai ofensivă de la cabine. Din păcate se fac multe greșeli iar la una dintre ele, echipa lui Rednic a fost taxată
Min.58: Gol Universitatea! Bană câștigă un duel cu Conte și îi așează lui Paradela care trage pe sub Popa
Min.57: Dublă schimbare la UTA: ies Mihai și Costache, intră Cristea și Halaf
Min.56: Pericol la poarta noastră dar Paradela e blocat la 7-8 metri de poartă după ce Koljic sărise peste centrarea lui Bană
Min.55: Schimbare la gazde: iese Badelj și intră Bancu
Min.54: Mitriță complet liber ratează o pasă simplă pentru Bană, care ar fi rămas singur cu Popa
Min.53: Contraatac periculos al UTA-ei încheiat cu un șut bun al lui Pedro dar scos greu de Popescu
Min.52: Mihai greșește la 20 de metri de propria poartă dar apărarea noastră se repliază iar același Mihai își repară eroarea blocând o centrare periculoasă
Min.46: S-a reluat meciul. Nicio schimbare în cele două echipe
_________________________________
Min.45+3: Pauză. 40 de minute slabe făcute de UTA, reparate însă în finalul reprizei
Min.45: GOOOOOL UTAAAAA!!!!! Căpățână pierde mingea în fața lui Van Durmen, batavul combină cu Imoh iar apoi centrează la marginea careului mic de unde același Imoh împinge balonul în plasă
Min.44: Puțină presiune a UTA-ei, care obține și un corner dar apoi Imoh din nou nu ajunge la timp la centrarea lui Omondi
Min.42: Omondi are o acțiune personală pe centru, scoate în dreapta la Costache însă acesta, deși liber, trimite un șut centrare fără adresă
Min.40: Mare eroare între Benga și Conte dar Koljic greșește pasa care l-ar fi lăsat pe Mitriță singur cu Popa
Min.35: Gol Universitatea! Mitriță execută în interior un corner de pe dreapta, Zajkov apare liber în mijlocul careului și trimite cu capul la colțul lung. 1-0!
Min.34: Contraatac UTA, Omondi centrează pentru Imoh dar acesta trece pe sub minge
Min.31: A doua pauză de hidratare. În ultimul sfert de oră UTA a trecut extrem de rar cu mingea mijlocul terenului
Min.29: Mihai pierde un balon la 30 de metri, Mitriță îl driblează pe Conte șutează pe poartă dar pe direcția balonului se interpune Koljic și UTA scapă
Min.27: Fază amuzantă de care UTA nu profită: un balon care mergea spre linia de margine se oprește chiar pe aceasta, oltenii au crezut că e aut însă arbitrii n-au semnalizat așa ceva, Omondi a recupera balonul dar deși aveam un spațiu mare în față centrează prea lung pentru Imoh și ocazia e irosită
Min.25: Mitriță centrează exccelent la colțul lung dar Crețu ratează milimetric întâlnirea cu mingea în colțul careului de 6 metri
Min.24: Bană are culoar bun de șut dar trage cu stângul și slab și pe lângă poartă
Min.21: Centrare Mitriță din lovitură liberă, Crețu reia cu capul dar din nou mingea se duce în peluza în care se află și aproximativ 100 de suporteri utiști
Min.19: Din nou ocazie mare a gazdelor: Mitriță îl angajează pe culoar pe Koljic dar acesta de la 17 metri trage tare dar mult peste poartă
Min.17: Pauză de hidratare. Craiova a dominat clar posesia până acum dar a făcut-o destul de lent, singura ocazie importantă venind la unica rupere de ritm în jocul gazdelor. UTA stă destul de jos, a recuperat de câteva ori mingea dar a pierdut-o destul de ușor, fără să creeze încă mare pericol la poarta adversă.
Min.13: Rodrigues are un culoar liber în flancul stâng al atacului, pătrunde spre careu dar centrează direct în brațele lui Popescu
Min.11: Ocazie mare a gazdelor la o acțiune în stânga purtată de Mitriță și Paradela, acesta din urmă centrează la colțul lung de unde Crețu reia cu latul pe lângă poartă
Min.7: Replică a gazdelor dar Mitriță trage cu stângul mult peste poartă, din poziție bună
Min.6: Șut Pedro de la 25-30 de metri, mingea trece puțin pe lângă poarta lui Popescu
Min.1: A început meciul. Lovitura de începere a fost dată simbolic de către fostul atacant al celor două echipe, Adrian Ungur.
_______________________________
Mircea Rednic începe așadar cu trei schimbări în formula de start față de meciul cu Rapid. Râpă îi ia locul în defensivă lui Trif dar probabil va juca fundaș dreapta iar Diogo Rodrigues în stânga, acolo unde a mai evoluat și în primăvară. Evoluția bună din a doua repriză cu Rapid i-a adus titularizarea portughezului Joao Pedro, în dauna lui Fabry, cel pe care l-a înlocuit la pauză în partida amintită. În sfârșit, după ce acum o săptămână nu a avut drept de joc, Ezekiel Imoh începe în fruntea atacului Bătrânei Doamne.
De partea cealaltă, Costel Gâlcă a efectut și el câteva modificări. Zajkov i-a luat locul în centrul defensivei lui Badelj, care însă a rămas titular doar că în flancul stâng, unde l-a substituit pe Ndong. Ca jucător „under“ a fost preferat în acest meci Bană în dauna lui Danciu dar cea mai importantă modificare este revenirea în primul 11 a lui Mitriță, mutare care îl trimite pe bancă pe Ivan. Antrenorul Universității n-a riscat nimic, astfel că jucătorii reveniți abia săptămâna aceasta la antrenamente, este vorba despre Bancu, Mekvabishvili și Baiaram, sunt doar pe banca de rezerve.
__________________________
Începând cu ora 19:00, pe stadionul „Ion Oblemenco“ din Craiova, are loc partida dintre Universitatea Craiova și UTA, contând pentru etapa a 2-a a sezonului regulat al Superligii, ediția 2024-2025. Cei doi antrenori încep meciul cu următoarele formule:
Univ. Craiova: Popescu – Căpățână, Maldonado, Zajkov, Badelj – Crețu, Houri – Bană, Mitriță (cpt), Paradela – Koljic. Rezerve: Lazar, Lung – Vlădoiu, Gașpar, Sierra, Bancu, Mekvabishvili, Danciu, Mora, Baiaram, Ivan, Barbu. Antrenor: Constantin Gâlcă
UTA: Popa – Râpă, Conte, Benga (cpt), Rodrigues – Mihai, Van Durmen – Costache, Pedro, Omondi – Imoh. Rezerve: Iliev – Iurasciuc, Trif, David, Fabry, Halaf, Ahmet, Dumiter, Cristea. Antrenor: Mircea Rednic
Arbitru central: Andrei Chivulete (București)
Asistent 1: Sebastian Gheorghe (Suceava)
Asistent 2: Andrei Constantinescu (București)
Arbitru de rezervă: Iulian Dima (București)
Arbitru VAR: Rareș Vidican (Satu Mare)
Asistent VAR: Andrei Antonie (București)
Observator arbitraj (FRF): Teodora Albon (Cluj)
Observator joc (LPF): Viorel Ilinca (Pitești)