5 minute plus cele adiționale i-au lipsit Progresului Pecica pentru a o încurca pe Poli chiar pe terenul acestuia, dar până la urmă, după ce s-a salvat la un penalty în prima repriză pe mâna portarului său titular (Zamfir), Pecica a pierdut pe mâna celui de rezervă (Rus), învins cu un șut de la mare distanță care a declanșat fiesta pe Bega, violeții fiind calificați matematic la primul baraj pentru promovare cu această victorie. În schimb galben-albaștrii au pierdut orice șansă de a ajunge acolo, dar acesta oricum nu era un obiectiv principal pentru o echipă care anul acesta s-a calificat în premieră în play-off.
Un alt meci interesant a fost duelul dintre celelalte două echipe arădene ale Seriei a 9-a, Gloria Lunca-Teuz Cermei și Viitorul. „Sămădăii“ au reușit să se impună la limită și s-au apropiat la 3 puncte de Timișul Șag, menținându-se cu șanse în lupta pentru evitarea retrogradării. În schimb pentru Viitorul această înfrângere înseamnă rămânerea într-o zonă de risc, nou promovata mai având nevoie de câteva puncte pentru a putea încheia liniștită primul sezon de Liga 3.
Poli Timișoara – Progresul Pecica 1-0 (0-0)
În minutul 41 Zamfir a apărat un penalty
Progresul: Zamfir (55. Rus) – Haloș, Iurasciuc (46. Călin), Wild (88. Arsene), Aldan – Ristin (70. Morariu), Nicolescu – Șimăndan (88. Borcea), L. Bodri, Olăroiu – Kyrychenko. Antrenori: Dan Stupar, Bogdan Bozian
Gloria Lunca-Teuz Cermei – Viitorul Arad 2-1 (1-1)
Au marcat: T. Bodri (8), Gavra (65) / Bădăuță (20)
Gloria: R. Rusu – T. Bodri, Joldea, Pașca (61. Tomuț), Siminic – Iosu, Piț (90+3. Stamorean) – Sevici (46. Gavra), M. Rusu (46. Dinu), Filimon – Pășcălău (81. Mercioiu). Antrenor: Norbert Polgar
Viitorul: Gîrlea – Stoianovici (80. Jurcă), Pantea, Munteanu, Blickling (80. Catanzariti) – Rasaq (80. Vezan) – Balazs (46. Ghergar), Sas, Hațegan, Gavrilă – Bădăuță. Antrenor: Crsitian Sculici
În celelalte meciuri ale etapei:
CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Minerul Lupeni 0-5 (Play-Off)
Avântul Periam – CSC Peciu Nou 2-1
Timișul Șag – Lotus Băile Felix 0-0
CLASAMENT PLAY-OFF

CLASAMENT PLAY-OUT

ETAPA VIITOARE (7) PLAY-OFF
Sâmbătă 3 mai, ora 18:00 Poli Timișoara – CSC Ghiroda și Giarmata Vii
Sâmbătă 3 mai, ora 18:00 Minerul Lupeni – Progresul Pecica
ETAPA VIITOARE (7) PLAY-OUT
Vineri 2 mai, ora 18:00 Viitorul Arad – Timișul Șag
Vineri 2 mai, ora 18:00 Lotus Băile Felix – CSC Peciu Nou
Sâmbătă 3 mai, ora 18:00 Gloria Lunca-Teuz Cermei – Avântul Periam