Colegii de la publicația online sportarad.ro, au publicat ieri un punct de vedere exprimat de un suporter al echipei UTA care trăiește în București, pe numele său Răzvan Ștefănescu, punct de vedere vizavi de situația actuală a clubului UTA în raport cu nemulțumirile pe care le au o parte a suporterilor față de starea clubului și a echipei. Cum comentariul respectiv a fost publicat ca o invitație la dezbatere, am considerat util să onorăm această invitație și să ne exprimăm punctul de vedere, cu atât mai mult cu cât el exprimă o viziune diferită de cea a suporterului echipei noastre. Precizăm din start că avem tot respectul pentru fidelitatea domnului Ștefănescu față de echipa fanion a Aradului, fidelitate cu atât mai lăudabilă cu cât domnia sa trăiește departe de Arad. Considerăm că punctele de vedere diferite nu trebuie să fie un pretext de dezbinare, dimpotrivă polemicile pot să scoată la lumină viziuni diferite asupra unui subiect, în condițiile în care niciunii dintre noi nu suntem depozitarii adevărului. Remarcăm de asemenea coerența și claritatea argumentației domniei sale și, chiar dacă avem viziuni diferite asupra subiectului, vom încerca să ne aducem la lumină propriile argumente într-o manieră similară.
Dar, înainte de a face aceasta, pentru cei care nu au lecturat opinia suporterului Răzvan Ștefănescu, o puteți face aici: Opinie: ”UTA nu se poate așeza la masa bogaților, locurile sunt ocupate, așa a fost dintotdeauna!”
Iar acum, punctul nostru de vedere:
Înțelegem din argumentația suporterului faptul că domnia sa consideră că UTA și-a atins un prag maxim al evoluției sale. Prezența pe prima scenă a fotbalului românesc e tot ceea ce își poate propune, motivul fiind acela că nu poate atrage banii necesari pentru a se lupta pentru obiective mai importante (trofee, participări în cupele europene). Cauzele acestei neputințe ar fi puterea economică precară a Aradului, fondurile publice și private care pot fi direcționate către UTA fiind insuficiente pentru performanță. Pe cale de consecință, criticile la adresa conducerii și a antrenorului ar fi în mare măsură nejustificate deoarece cu bugetul pe care-l au la dispoziție, nu pot fi atrași la echipă jucători mai buni.
Vom contracara viziunea distinsului suporter începând de la constatarea că în mod constant echipele care se luptă pentru trofee și calificarea în cupele europene în campionatul românesc, sunt cele organizate sub formă de SA și care astfel se bazează exclusiv pe investiții private și nu pe bani publici. Apariția (probabil meteorică) a Universității Cluj în acest sezon în acest peisaj, este doar excepția care întărește regula fundamentată în ultimii ani de FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Viitorul / Farul, Rapid și Sepsi (cu mențiunea că ultima beneficiază de fonduri guvernamentale venite din Ungaria însă doar pe partea de Academie). Așadar, prima concluzie este că, în contradicție cu una dintre premisele de la care pleacă suporterul nostru, bugetul județului sau al orașului respectiv nu are o legătură directă sau indirectă cu performanța. Ba mai mult, constatăm că în ultimii 20 de ani, echipe ca Unirea Urziceni, Oțelul Galați sau FC Vaslui au reușit performanțe notabile (titluri și / sau participări în cupe europene), venind din zone sărace ale României, bugetul pentru performanță fiind susținut exclusiv de investitori privați care nu au avut nevoie de sprijinul politic și financiar local.
Pornind de la această constatare, nu putem să nu ne aducem aminte că UTA, organizată ca un ong și dependentă în mare măsură de fondurile publice venite de la nivel local, a avut oportunitatea de a face pasul către o formă de organizare compatibilă cu performanța și de a-și deschide porțile către investitori privați care să-i faciliteze urcarea la o treaptă superioară. Din păcate pentru UTA și pentru suporterii ei, conducătorul clubului, susținut de politicienii din administrația locală, a refuzat această șansă, preferând să mențină clubul sub controlul personal și indirect al acelor oameni politici. Existența respectivei oferte dovedește faptul că în ciuda situației economice nu foarte roz a Aradului sau a depărtării față de capitală, acest club este (sau era cel puțin până acum 1-2 ani) cât se poate de atractiv pentru potențiali investitori în fotbal. Tradiția fotbalistică a Aradului face ca aici să fie un bazin de suporteri foarte mare, bazin care pe lângă sprijinul afectiv, reprezintă și o premisă ca acest club să reprezinte și o afacere chiar prosperă, veniturile generate de pasiunea și dragostea suporterilor pentru echipă putând însemna un capitol important în bugetul clubului (evident, dacă nu sunt căpușate de firme intermediare, așa cum se întâmplă acum).
Cu toată considerația pentru suporterul Bătrânei Doamne, nu putem fi de acord că fotbalul românesc e organizat într-un sistem de caste în care accesul în zona superioară este interzis. Exemplele date mai sus certifică faptul că este posibil. Faptul că la unele dintre aceste cluburi performanța nu a luat o formă continuată ține de buna credință sau rezistența la presiune a respectivilor investitori, lucru care nu mai face obiectul analizei noastre, dar reușitele, chiar și episodice, dovedesc că așa zisul monopol poate fi spart. De altfel a dovedit-o însăși UTA, care în anii 70, atunci când la club o conducere dedicată s-a întâlnit cu un antrenor vizionar, a putut să construiască o echipă a cărei ascensiune nu a putut fi barată de puternicii vremii. Și, ca să revenim în actualitatea fotbalului românesc și să dăm și un exemplu al cărui succes a devenit o banalitate, și-ar fi imaginat cineva acum 25 de ani că CFR Cluj, o echipă care de zeci de ani făcea naveta între eșaloanele 2 și 3, va deveni o forță a fotbalului românesc?
Așadar, din punctul nostru de vedere, premisele performanței nu sunt legate de amplasamentul sau forța economică a orașului ci de organizarea clubului. Cât timp UTA este organizat ca un ong închis, în care decid prin vot subalternii și membrii familiei conducătorului, în care nu există responsabilitate deaorece investiția conducătorului în club este 0 (zero), în care nimeni nu răspunde pentru felul în care sunt cheltuiți banii, într-adevăr nu putem spera la performanță. Însă aceasta nu este o circumstanță atenuantă pentru conducere, ci dimpotrivă. Și, cu atât mai mult, sărăcia bugetului UTA-ei reprezintă o circumstanță agravantă pentru risipa la care se dedau cei care administrează clubul și echipa. Spre deosebire de domnul Ștefănescu, noi considerăm că UTA are o echipă slabă în acest campionat nu în primul rând din cauza sărăciei, ci din cauza iresponsabilității cu care este gestionat bugetul clubului de către antrenorul Mircea Rednic, girat de conducătorul Alexandru Meszar. Iar la acest aspect dorim să zăbovim preț de câteva rânduri:
Este evident că având un buget limitat, UTA nu poate să spere decât la jucători liberi de contract. Însă marea problemă în acest moment la UTA nu e calitatea jucătorilor ci cantitatea, mai exact rulajul. La UTA se schimbă masiv lotul în fiecare fereastră de transferuri, fără ca aceste schimbări să fie provocate în marea lor majoritate de imposibilitatea de a păstra jucătorii sau de oportunitatea de a aduce jucători mai buni. Dacă stăm să ne aplecăm pe cifre, statistici și procente, vom vedea că în ultimul an și jumătate, majoritatea jucătorilor au plecat de la UTA pentru că așa a dorit antrenorul, nu pentru că nu i-a mai putut ține clubul. Iar de cele mai multe ori înlocuitorii celor plecați s-au dovedit a fi cu nimic superiori, asta dacă nu au fost chiar cu mult inferiori. Pe lângă numărul uriaș de veniri și plecări, care ne-au transformat în niște recordmeni ai fotbalului românesc (care oricum în ansamblul său păcătuiește prin această practică a rulajului excesiv de jucători), UTA reprezintă un adevărat caz de studiat în ceea ce privește numărul extrem de mare de jucători care nu sunt ținuți la club nici măcar pentru o perioadă de 6 luni. Pe lângă implicațiile de natură sportivă (despre ce omogenitate și relații de joc putem vorbi în contextul unei asemenea practici?), toate aceste veniri și plecări de jucători au un impact mare asupra bugetului clubului, în condițiile în care fiecare contract semnat este însoțit de comisionul aferent către agenți și intermediari, iar fiecare reziliere vine la pachet cu despăgubirile aferente către jucător (1-2 salarii din restul contractului, mai mult sau mai puțin). Sigur, multe dintre aceste sume luate separat pot părea derizorii dar adunând multitudinea de astfel de cheltuieli suplimentare, rezultatul nu mai este în niciun caz derizoriu.
Teoria că un club sărac nu-și poate ține jucătorii este în parte falsă. Da, dacă vorbim de jucători de valoare ridicată, este evident că nu. Însă vedem și la alte echipe cu buget redus, cum jucători de valoare medie stau și câte 4-5 ani la respectivul club, uneori chiar mai mult. Avantajul este că aceștia se familiarizează cu clubul, orașul și suporterii, devin un punct de referință în echipă atât pentru colegii mai noi cât și pentru public. UTA a avut astfel de jucători, sau jucători pe cale să devină asemenea puncte de referință, de care actualul antrenor s-a descotorosit chiar cu cu ireverență. Într-adevăr nici UTA care elimina Fejenoord nu era formată exclusiv din arădeni (nici nu a cerut nimeni așa ceva) dar avea totuși câțiva arădeni importanți în echipă iar cei mai mulți dintre jucătorii aduși din altă parte au jucat aici sezoane bune, fiind practic asimilați de comunitate, unii chiar stabilindu-se la Arad. De asemenea UTA mai are și o Academie are produce constant jucători de calitate însă mult prea puțini dintre aceștia primesc șanse reale de a juca pentru clubul care i-a format. Este de neînțeles practica de a aduce jucători tineri din altă parte, mai ales dacă vorbim despre jucători al căror cv nu impresionează cu nimic. Din păcate, exact în sensul invers argumentației suporterului utist, UTA are actualmente un antrenor care nu se raportează la bugetul clubului ca la unul de austeritate ci dimpotrivă, își permite mutări în lot masive, unele de-a dreptul excentrice, care te-ar putea face să crezi că are în spate fonduri nelimitate.
În concluzie, noi credem că UTA ar putea face mai bine chiar și cu acest buget de austeritate, dacă el ar fi gestionat cu înțelepciune, dar mai ales UTA ar putea fi mai mult decât ceea ce este acum, dacă cei care conduc acest club la vedere sau din umbră, ar fi interesați de soarta clubului mai mult decât de cea a propriilor afaceri. Narațiunea că la UTA nu se poate mai mult, că trebuie să fim recunoscători pentru ceea ce avem, este o teză artificială indusă manipulator de către conducătorul clubului și cei care-l susțin în acea poziție, tocmai pentru ca alternativa să nu nască întrebări. Pentru că dacă începi să te întrebi care e realitatea la UTA, „nu se poate sau, de fapt, nu se vrea mai mult?“ ajungi să observi cum acest club reprezintă de fapt forma de susținere a principalelor afaceri private ale celui care administrează clubul, anume clubul de juniori Atletico și afacerea cu echipamente sportive. Și mai observi apoi că tocmai principalul său sprijinitor din lumea politică arădeană, este același care în ultimii aproape 20 de ani s-a implicat mereu în direcționarea clubului către sfera sa de influență, din motive pe care putem doar să le speculăm. Și încet, încet, ajungi la întrebările corecte: cât de mult ar fi câștigat Alexandru Meszar din Atletico dacă nu era parteneriatul cu UTA? Cât de înfloritoare ar fi fost afacerea cu echipamente sportive a lui Alexandru Meszar, reprezentant Saller în România, dacă firma care îmbracă UTA nu ar fi fost decisă de pixul său? Cât de periculos politic pentru baronul local Gheorghe Falcă, cel care controlează și acum administrația locală fiind președintele principalului partid din Arad, ar fi devenit cineva care ar fi reușit să ducă UTA la performanță? În răspunsul la aceste întrebări (care sunt doar trei, dar ele pot fi și mai multe) se află adevăratele motive pentru care UTA nu face performanță.
În ultimii 35 de ani au câștigat trofee sau au jucat în cupele europene cluburi mari (Steaua / FCSB, Dinamo, Rapid, Universitatea Craiova), cluburi mici care au devenit mari ori măcar importante (CFR Cluj, Sepsi), cluburi mici care au rămas mici (Unirea Urziceni, Oțelul Galați), echipe din orașe mari (Timișoara, Ploiești, Brașov), echipe din orașe mici (Vaslui, Giurgiu, Ovidiu, Hunedoara). Unele au ars un sezon, altele un deceniu, altele sunt constante în rezultate însă totuși, fiecare dintre ele a realizat ceva în această perioadă de după 1989. Dar UTA lipsește din acest peisaj! Cât timp ne (le) vom mai căuta și găsi scuze?! În fotbal, ca și în viață, reușesc cei îndrăzneți, nu cei defetiști, cei ambițioși, nu cei delăsători, luptătorii, nu resemnații, muncitorii, nu trândavii. Dar pentru asta trebuie să existe presiune, presiunea să ducă la întrebări, întrebările să ducă la diagnostic, diagnosticul să ducă la tratament, tratamentul să ducă la însănătoșire, însănătoșirea să ducă la proiect, plan și execuție. Noi asta ne dorim pentru UTA, pentru că astea sunt valorile noastre, dar și pentru că ăsta este ADN-ul UTA-ei, așa cum a fost fondat de Baronul Francisc Neuman. Pentru o banală echipă care să se mulțumească să lege câteva sezoane în prima ligă, precum un FC Volunari sau Gloria Buzău, nu e nevoie de brandul UTA, echipa aia se poate numi și FC Arad dacă vreți. Brandul UTA nu doar că merită mult mai mult dar, în primul rând, obligă la mult mai mult. Nu te poți înstăpâni pe un cal de rasă pe care să-l ții în grajd în mizerie!
Am pornit exprimarea punctului nostru de vedere de la premisa că nu suntem niciunii depozitarii adevărului. Tocmai de aceea acceptăm ca argumentația noastră, logică pentru noi, să aibă fisuri pe care nu ne îndoim că distinsul nostru interlocutor, precum și alții, le-ar putea găsi. Așadar, chiar acceptând că greșim parțial sau chiar total, dorim totuși ca în final să-i adresăm o întrebare domnului Răzvan Ștefănescu, în ideea că poate dezbaterea va continua de aici mai departe: acceptând că aveți dreptate și nu se poate mai mult, că prezența în Liga 1 este o realizare pe care trebuie să o apreciem în sine fără să cerem mai mult, totuși ce facem cu datoria de peste 5 milioane de euro pe care o are UTA în acest moment, datorie care are un trend crescător de la an la an? Este această datorie imputabilă celui care manageriază clubul? Și nu periclitează această datorie viitorul acestui club? Mai exact, ce ne facem dacă azi suntem în Liga 1 și mâine încetăm să mai existăm? O să ne țină de cald amintirea acestor sezoane de prima ligă?
sa nu uitați un lucru, toate cele trei echipe pe care le pomeneati în articol ca au câștigat titlul, ulterior s-au desființat. Un alt exemplu cu patronat, fosta AEK caca. A ciugulit Iancu pana a ajuns la pușcărie. Deci nu la toate echipele cu patroni lucrurile au mers bine. Din păcate oamenii de afaceri din aceasta parte de tara, începând din nord pana vest, sud vest nu se implica în fenomenul sportiv. Excepție Clujul, dar și acolo, la U , primăria da partea leului. Nu sunt fan Meszar, dar din punctul meu de vedere este o performanță ca tine clubul de 5 ani în liga 1, cu bune și rele. În ce privește grupul Next Gen, cred ca nu au fost destul de hotărâți și nu au abordat problema asa cum trebuia abordata în România. Sper ca înțelegeți ce vreau sa spun. Când a fost abordata corespunzător ne-am trezit din liga a 3 direct în prima liga. ca apoi s-au dat țepele tipic românești e un exemplu bun ca nici cu patronii nu poți fi sigur. Ce ma deranjează este atitudinea galeriei, și eu am fost la Cluj , și eu am dezaprobat ieșirile lui Omondi și Fabry, dar asta nu înseamnă că nu mai vin la meci. Vin pentru UTA, nu pentru Meszar, Rednic sau anumiți jucători. Peluza era plina de copii, tineri și tinere, femei, s-a pierdut acel spirit construit în 5 ani de zile, păcat, mare păcat!!! Nu se poate ca cei din galerie sa declare ca nu mai vin la meci ca nu sunt mulțumiți de transferuri. Credeți că noi ceilalți suporteri am fost? Și încă o problemă. S-a făcut magazinul suporterilor pe considerentul ca produsele de la magazinul clubului sunt mai scumpe și banii îi fura Meszar. ok. Cu stupoare am remarcat ca cele de la magazinul suporterilor sunt mai scumpe!!! Ce sa înțeleagă suporterul atunci? Din punctul meu de vedere, noi ca suporteri, trebuie sa fim alături de echipa. Dedesubturile și lucrurile făcute pe sub masa, adică adevărul, noi nu-l vom ști niciodată!! HAI UTA!!
Acum zece ani scriam pe sportarad.ro despre necesitatea de a reorganiza UTA ca societate pe acțiuni, nu ca ONG și încercam să explic de ce SA, ca formă de organizare, permite dezvoltarea clubului în timp ce ONG o limitează. Din păcate, „proiectul” UTA BD a pierdut câțiva ani repornind din liga a patra în locul unei reorganizări ca SA, care i-ar fi permis echipei să se redreseze pe o bază solidă. Mulțumirea cu o prezență călduță în zona de play-out este doar o consecință și este păcat pentru un oraș cu istorie și palmares fotbalistic ca Aradul să vadă Urziceni, Galați, Voluntari, Sf. Gheorghe sau chiar Hunedoara – cu tot respectul pentru acestea – câștigând trofee. Există o „masă a bogaților” și în fotbalul românesc dar nu ne împiedică nimeni să încercăm să vrem mai mult și, eventual, să reușim. Așa cum au reușit și alții. Cu condiția să depășim condiția de mediocritate cu care se mulțumesc și tind să ne obișnuiască unii.
Opinia lui Razvan este aceea a unui suporter care nu are niciun fel de interes personal, el incercand inca din start sa se adreseze suporterilor mai tineri, cred eu, prezentand o analiza fara mituri si idealuri , o analiza cinica a fotbalului romanesc din ultimele decenii, exprimand cu claritate ca perioada anilor 40-50 nu intra in discutie pentru ca era alta mancare de peste, in incercarea de a aplana sau redresa atat cat este posibil situatia prezentei suporterilor la meciurile UTA-ei. Cel putin asa am perceput eu opinia dansului. Dar sa-l lasam pe el sa-si spuna parerea despre replica pe care i-ati dat-o prin acest articolo.
Inainte sa inchei mi-ar place sa aveti bunavointa sa-mi raspundeti la trei intrebari, tot pe principiul ca suporterii tineri sa cunoasca realitatea:
1. Cand ati imbratisat proiectul UTA BD stiati ca Meszar detine firma de echipament sportiv si ca aceasta va fi echipamentul oficial al UTA-ei?
2. Cand ati hotarat sa va asociati cu UTA BD stiati ca este un proiect al lui Meszar impreuna cu conducerea municipiului de la aceea vreme, adica Gheorghe Falca?
3. Cand ati semnat actele de constituire a noii asociatii ati fost de acord cu procentul de 50-50 la suta in relatia Atletico-UTA?
Politicul este o mare problemă în sport în general! Eu cred ca sant multi care ar dori sa se asocieze cu un club de talia UTA dar problema este mizeria oamenilor politici care pt o performanță se compromit ! In Arad avem oameni potenți financiar care pot lejer face performanță cu UTA dar repet apar acești compromiși care la o performanță mai bună a unui alt competitor ar începe să denigreze și să acuze și eu cred ca fiecare are nevoie de liniște ca să-și poată duce planul la sfârșit! Această liniște eu cred ca în fotbal nu există pt ca sânt unii care stau în ascuns rău intenționați ! E mare răutate și invidie în politicul de astăzi , poți fi executat chiar dacă ești nevinovat , de aceea oamenii potenți preferă să nu se implice ci să-și vadă de afacerile lor , liniștiți!
Politicul nu are ce cauta in sport, punct. Dar politicul este prezent in toate forurile europene si mondiale, politicul este la conducerea FRF, politicul trage sfori pentru marile noastre SA-uri, vezi doamne de aia castiga campionate pentru ca sunt SA-uri de parca nu cunosteti „grupul de la Cluj”, sau „Craiova lu Olguta”, sau cine l-a ajutat pe Gigi sa puna mana pe Steaua?, el insusi fiind un politician (ce gluma buna, nu?), sau SEPSI care are in spate guvernul unei tari intregi. Poate Hagi sa nu fie de tot manjit politic dar si el cere autoritatilor locale sa se implice la Farul, si el este pepiniera FCSB-ului, el fara Gigi ar fi dat faliment demult. As putea sa continui dar va las pe voi sa vedeti cine a intrat in ultimii ani in play-off si cum, mai puneti-va mintea la contributie si nu mai asteptati sa va zica marele vostru ziarist ce si cum pentru ca el ii prins cu propriul interes.
Inca o data va spun ca domnul de la Bucuresti a prezentat realitatea asa cum este ea, verde-n fata, iar cei care au minte sa gandeasca singuri o fac si sper eu ca se vor intoarce sa o sustina pe UTA, chiar daca vremelnic a intrat pe mana unora care le sunt antipatici, iar cei care se lasa imbroboditi in continuare de insi ca acest ziarist facut la apelul bocancilor sa fie sanatosi.