Înfrângere și cu Germania, după 15 minute îngrozitoare în repriza secundă

Sursă imagine: prosport.ro

Sport

Scris de Giuliano Junc

România a ratat obiectivul fixat pentru acest Campionat Mondial, anume calificarea în sferturile de finală ale competiției. Intrată în grupele principale cu 2 puncte, naționala lui Florentin Pera avea nevoie de un parcurs pefect în fața Germaniei, Poloniei și Japoniei. Din păcate tricolorele au capotat încă de la prima „finală“ cedând în urmă cu puțin timp în fața Germaniei, cu 22-24. Probabil că nu a fost cea mai fericită conjunctură ca după eșecul drastic în fața danezelor, fetele noastre să întâlnească imediat principala contracandidată la calificare (Germania își câștigase grupa preliminară) dar echipa noastră nu poate da vina pe context sau pe ghinion întrucât în această seară a avut meciul în mână. Din păcate însă, ca de mult prea multe alte ori, România nu a fost capabilă să arate constanță în joc, alternând un început de meci bun, pe alocuri excelent, cu momente de mediocritate și apoi o cădere abisală, de-a dreptul inexplicabilă după pauză.

În prima repriză nemțoaicele au condus o singură dată pe tabela de marcaj, în primul minut când au deschis scorul. Apoi România a revenit în forță, a preluat conducerea și a dat impresia că este echipa mai bună. Daciana Hossu a închis poarta, germanele au aruncat de câteva ori și peste ori pe lângă însă n-am reușit în atac să profităm la maxim de această situație și să luăm un avantaj mai consistent. După un început bun cu goluri pe contraatac și pe extreme, jocul nostru a început să scadă în viteză și am ținut Germania în viață. Chiar și așa, reușitele individuale ale Elizei Buceschi și ale Cristinei Neagu, aflată la primele minute în turneu, ne-au ținut permanent în avantaj, astfel că am încheiat repriza cu 14-11.

Începutul părții secunde a fost mai echilibrat dar în primele 5 minute am reușit să ne menținem în avantaj. De la 15-12 însă în minutul 35 a urmat prăbușirea. România a ratat atac după atac, în special de pe extrema dreaptă de unde am dat de 4 ori consecutiv în portar(!), la un moment dat a cedat și poarta, defensiva a devenit tot mai penetrabilă și scorul următoarelor 15 minute a fost 9-3 pentru Germania! Am reușit apoi să echilibrăm meciul dar nu suficient cât să ne apropiem pe tabelă. Diferența în ultimele 10 minute s-a menținut constant la 3-4 goluri. Neagu a fost și ea o umbră în partea a doua a meciului, ratând atât aruncări cât și pase. Nemțoaicele au avut ceva emoții doar în ultimele 2 minute când Bazaliu, prea târziu introdusă pe teren, a marcat de la distanță dar nu a mai fost loc de o revenire spectaculoasă, mai ales că Pintea vede și cartonaș roșu la una dintre ultimele faze.

În urma acestui rezultat România este ca și eliminată în faza grupelor, în condițiile în care nu mai poate depăși matematic Germania la puncte, situație care se va întâmpla și în cazul Danemarcei odată ce aceasta, aproape sigur, va învinge Japonia în această seară. Vom mai juca pentru a ne repara onoarea meciurile cu Japonia (sâmbătă) și Polonia (luni).

În această seară au evoluat pentru România: Hossu, Ciucă, Dumanska (portari) – Buceschi (8), Pintea (3), Neagu (3), Bazaliu (3), Seraficeanu (2), Laslo (2), Dindiligan (1), Badea, Bucur, Dincă, Ostase, Popa.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.