Grupul oamenilor de afaceri cărora Meszar le-a „trântit ușa în nas” reacționează. Ce spun aceștia despre intențiile avute, dar și cum au aflat că înțelegerea a căzut

Sport

Scris de Arad Obiectiv

Alexandru Meszar a anunțat miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă publicat pe site-ul clubului UTA, că a decis să respingă oferta grupului de investitori format din Simion Apreutese, Cătălin Juncan, Rudolf Vizental și Marius Grada de a prelua frâiele Bătrânei Doamne. Un comunicat de presă destul de dubios, ținând cont de afirmațiile lui Meszar, potrivit cărora „această asociere, în forma agreată de dânșii, ar fi creat ambiții, orgolii și grupulețe atât în interiorul clubului cât și la nivel local, exact de ce UTA nu are nevoie”. Am explicat într-un alt material care era forma de asociere agreată de grupul de investitori și o facem din nou, pe scurt și aici. Aceștia au dorit ca noul board de conducere al clubului să fie format din cinci membri, dintre care trei ar fi urmat să fie reprezentanții acestora, unul reprezentant al actualei conduceri (adică Alexandru Meszar), respectiv unul al primăriei sau factorului politic. Asta deși, din ce știm noi, noii investitori nu ar fi vrut câtuși de puțin ca UTA să mai aibă legături cu politicul, dar ar fi fost dispuși să facă această concesie, atâta timp cât exista control și transparență cu privire la cheltuirea banilor.

În fapt, tocmai lipsa unui control și lipsa totală a transparenței cheltuirii banilor l-au și făcut pe Simion Apreutese să nu-și mai dorească să fie sponsor al acestui club. Reamintim că International Alexander Holding a fost cel mai important sponsor al UTA-ei în sezonul 2020-2021 și cel mai mare sponsor privat din istoria clubului. După discuții cu privire la cheltuirea nechibzuită și netransparentă a banilor clubului, compania – sau mai bine spus patronul companiei, Simion Apreutese – a decis să se retragă din această postură. În fond, oricine ar fi dat sute de mii de euro unui club sportiv, ar fi făcut la fel, din moment ce senzația ar fi fost că la mijloc poate fi vorba despre oarece „sifonări”.

După ceva mai bine de jumătate de an, Simion Apreutese, alături de Cătălin Juncan, în calitate de investitori, dar și împreună cu Rudi Vizental și Marius Grada, cei doi urmând să facă parte din echipa care implementa noul proiect, au venit cu intenția de a duce clubul UTA la un alt nivel, unul superior față de ce s-a putut până acum și, totodată, față de ce se poate în condițiile de față.


Citește și: Meszar a dat cu „flit” grupului de investitori, iar Suporter Club UTA îi cer acestuia să aibă onoare și să plece. De ce a picat, de fapt, înțelegerea cu noii investitori


Răbdarea de „fier” a grupului de investitori

S-a negociat luni de zile, iar la un moment dat lucrurile păreau a fi ajuns într-un punct cheie, urmând doar ca înțelegerea dintre noul grup de investitori și reprezentanții actualei conduceri (trebuie menționat faptul că Alexandru Meszar, deși este cunoscut ca actualul conducător al clubului, acesta nu deține oficial vreo funcție în club). Lucrurile se tot prelungeau, Meszar trăgea de timp, iar noii investitori au dat dovadă de o răbdare peste limită. Să nu mai vorbim despre faptul că, în paralel, deși Meszar părea că s-ar fi înțeles cu Apreutese și Juncan, acesta lua tot felul de decizii bizare, decizii care în mod normal ar fi trebuit să fie luate de noua conducere, odată cu parafarea înțelegerii. Cei care știam cât de cât despre ce este vorba și ce se întâmplă, chiar ne miram că acești oameni mai au răbdare și mai au nervii necesari de a mai sta la aceeași masă cu Alexandru Meszar. De ce spunem asta? E foarte simplu. Meszar și-a adus antrenor fără să spună cuiva. Vorbim despre Ilie Poenaru, cu care cel care este în spatele clubului s-a înțeles încă din primăvara acestui an, dar a uitat să le spună asta și oamenilor cu care negocia predarea frâielor clubului. Le-a spus-o în ultimul ceas, punându-i în fața faptului împlinit. Și aici nu este neapărat vorba că Apreutese sau Juncan nu l-ar fi vrut pe Poenaru, ci despre o chestiune de principiu. Normal era ca, dacă înțelegerea s-ar fi făcut, noua conducere să fie cea care își alege antrenorul și staff-ul tehnic. Și totuși, acești oameni au trecut peste, pentru binele echipei, dorindu-și în continuare să investească în echipa pe care și noi și ei o iubim. Apoi a urmat povestea cu abonamentele. Tot Sanyi Meszar a luat decizia, de capul lui, să vândă rapid abonamente pentru noul sezon, deși timp mai era suficient până la începerea noului sezon (mai bine de o lună și jumătate). Ba le-a mai și scumpit considerabil, un abonament la Tribuna 1 ajungând la 800 de lei, mai scump decât la campioana CFR Cluj, de exemplu, și cu 200 de lei mai scump decât în sezonul precedent. Iar aici va fi interesant care este suma pe care clubul o va declara ca fiind încasată de pe urma abonamentelor, respectiv care este numărul de abonamente vândute, fiindcă cifrele din sezonul trecut, atât la abonamente, cât și la bilete, raportate la încasări, n-au prea „pușcat”. De altfel, mulți dintre fani au început să vocifereze pe rețelele de socializare, încercând să caute explicații pentru care abonamentele s-au scumpit, dar biletele nu, unele dintre aceste explicații ducând spre „măsluirea” numărului de bilete vândute. Dar, cel puțin momentan, aceste lucruri nu pot fi dovedite, cel puțin nu de noi, rămânând la capitolul „supoziții”. Totuși, eventuale matrapazlâcuri ar putea ieși la iveală dacă cei de la Suporter Club UTA vor reuși să își ducă la bun sfârșit planul de a angaja o firmă privată pentru a face un audit în cadrul clubului, audit în urma căruia ar reieși absolut toate datele financiare, la virgulă.

Aceeași reprezentanți ai Suporter Club UTA au anunțat că își retrag toată susținerea față de Alexandru Meszar și i-au cerut acestuia să plece de la echipă.

Au aflat din presă că nu sunt doriți în club?

Așadar, după comunicatul lui Meszar, prin care am fost anunțați că „deal”-ul cu noii investitori nu se va mai face, după comunicatul celor de la SCU, care au anunțat că nu-l mai susțin pe Meszar și că îl vor plecat, a venit și rândul oamenilor de afaceri Simion Apreutese, Cătălin Juncan, Rudolf Vizental și Marius Grada să vorbească. Aceștia au transmis un comunicat de presă care, deși este scurt și la obiect, explică destul de multe lucruri despre ceea ce se petrece la UTA.

În primul rând, aceștia spun că au fost surprinși să afle că nu sunt doriți în club și că înțelegerea cu Alexandru Meszar a căzut. Cumva, nu ne miră acest lucru, deoarece Meszar și-a făcut un obicei din a evita să comunice în față deciziile drastice/grele. Sunt doar câteva săptămâni de când mijlocașul lituanian Modestas Vorobjovas ne mărturisea tuturor că a aflat că va fi pus pe „liber” de UTA de pe rețelele de socializare și că nimeni din conducerea clubului nu i-a comunicat în față acest lucru. Ne ducem cu gândul puțin mai departe, în urmă câțiva ani, când mai mulți fotbaliști, printre care și însuși căpitanul echipei, Alin Gligor, aflau tot de pe Facebook că UTA renunță la serviciile lor. De altfel, Gligor, băiat cu bun simț, ar fi fost de acord să fie dat afară, cu condiția să-i fie plătite încă două luni din ultimul an de contract, fiind dispus să renunțe la zece salarii. Meszar însă n-a fost de acord și i-a reziliat unilateral contractul. Între timp, instanțele de judecată i-au dat dreptate lui Alin Gligor și fostul căpitan și-a câștigat toate drepturile, dar nu înainte de a fi batjocorit să meargă la antrenament în fiecare dimineață, deși clubul nu conta pe serviciile lui, la un antrenament împărțit în două, de la 07:30 la 08:30 și de la 09:30 la 10:30, cu pauză de o oră. Tot Gligor a fost trimis de club singur, în cantonament, iar la mijlocul drumului a fost întors din drum, fiindcă cei de la club nu credeau că fotbalistul este atât de „nebun” să meargă singur și nu-i rezervaseră cameră la hotel. De astfel de tratamente au avut parte și alți fotbaliști de la UTA în ultimul deceniu, cum ar fi Florin Purece (ajuns la Viitorul/Farul, Chiajna, Sepsi etc.), Amir Jorza (ajuns la Rapid), Marius Chindriș (ajuns la Petrolul, Târgu-Mureș, Farul sau Mioveni), Dumitru Copil, Ionuț Tănase (ajuns la Craiova), Cătălin Hlistei (ajuns la Rapid), Bogdan Miron (ajuns la Sepsi), Bogdan Burlă, Alexandru Manea (și el fost căpitan), Paul Copaci (ajuns și el la Rapid), Cristian Costin (ajuns la FC Voluntari) și alții.

Dăm curs, așadar, comunicatului transmis de către grupul Apreutese-Juncan-Vizental-Grada:

Am aflat cu surprindere despre decizia domnului Alexandru Meszar, de a „nu mai asocia UTA” cu grupul nostru de investitori, hotărâre luată într-un moment în care discuțiile păreau foarte aproape de finalizare. 

Decizia, anunțată de domnul Meszar în numele clubului UTA, ne-a surprins neplăcut, pentru că, dacă spunem „gust amar”, e prea putin, în contextul în care planurile noastre pentru a investi în club și pentru a-l stabiliza și a-l duce la un alt nivel de organizare și profesionalizare erau pregătite, atât în plan financiar cât și managerial și cunoscute de toți cei care sunt apropiați de club.

Proiectul nostru, pe care nu am apucat să îl aducem în spațiul public, prevedea o politică sustenabilă de dezvoltare a clubului, bazată pe transparență, bună organizare, echilibru și proiecții clar definite, cunoscute de toți iubitorii UTA-ei, într-o structură de personal care se regăsește în aceleasi valori – lucruri aplicate de fiecare dintre noi în business-urile de success  pe care le conducem.

Înainte de a fi potențiali investitori, suntem suporteri ai „Bătranei Doamne”. De mici copii venim la stadion și suntem alături de echipă. Chiar dacă unii am plecat din Arad, sufletul a fost întotdeauna aici. Avem spiritul utist în sange, la fel ca alte zeci de mii de arădeni. Nu am face niciodată rău acestui club, preferăm să pierdem banii, fără niciun regret.

Ne-am unit eforturile din dorința de a face mai mult, de a face bine Aradului, de a ridica nivelul de profesionalism al acestui club. Să aducem la UTA o viziune pe termen lung, să punem în practică un proiect sustenabil, nu doar să ne mulțumim cu „supraviețuirea” de la un an la altul.

Referitor la cele exprimate de domnul Alexandru Meszar, suntem perfect de acord că implicarea noastră ar fi creat ambiții – unele pozitive, canalizate spre rezultate și cu așteptări pe măsură. Iar orgolii – doar în raport cu adversarii, pentru că oamenii care iubesc UTA, o iubesc mai presus de orgolii și de interese personale! 

Cât privește „grupulețele”, singura problemă putea fi in zona grupurilor de interese din jurul clubului, „mărunțișurilor” care nu au de-a face cu o afacere clădită pe piloni solizi, lucru cu care într-adevăr nu rezonăm.

Prin transparență și crearea unui club deschis, în care suporterii să se poată implica direct, eram convinși că am fi adus UTA la un alt nivel.

Rămânem in continuare suporteri alb-roșii, iar iubirea față de UTA nu ne-o poate lua nimeni! Dar, totuși, cu conștiința împăcată, fiindcă am încercat, ca arădeni, să-i arătăm respectul cuvenit „Bătrânei Doamne”

Îi dorim actualei conduceri înțelepciunea de a găsi liniștea, continuitatea și stabilitatea pentru performanță!

 #doarUTA

Simion Apreutese

Catalin Juncan

Rudolf Vizental

Marius Grada

Putem spune, așadar, că UTA tocmai a ratat o șansă uriașă, șansa de a trece la următorul nivel, de a se transforma cu șanse reale dintr-o echipă care luptă pentru salvarea de la retrogradare, la o echipă care să conteze cu adevărat pe prima scenă a fotbalului românesc. Fără a minimaliza în vreun fel lucrurile bune făcute de actuala conducere a clubului, este cât se poate de clar că, în actuala formulă de organizare și fără banii unor investitori, cu sponsori puțini și cu valori contractuale aproape infirme (cu excepția celor de la Efbet), este imposibil ca UTA să treacă la următorul nivel. Iar asta mai ales dacă ținem cont de faptul că, în ultimele două sezoane, susținerea Primăriei Arad a scăzut considerabil față de perioada în care echipa se afla în eșalonul secund.

Rămâne totuși de văzut ce se va întâmpla pe mai departe, având în vedere că suporterii sunt de-a dreptul revoltați de decizia lui Alexandru Meszar și îi cer acestuia să plece. Cu siguranță va urma o perioadă dificilă atât pentru club, cât și pentru echipă, iar cu siguranță din tribunele Arenei „Francisc Neuman” se vor auzi și multe alte scandări (nu tocmai pozitive) la adresa conducerii și a factorului politic, pe lângă cele de susținere a echipei.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.