🍅 Festivalul Părădăicilor revine la Macea cu muzică, tradiții și gustul autentic al roșiilor locale

Distribuie articolul

Comuna Macea își îmbracă din nou straiele de sărbătoare în primul weekend din iulie, când va găzdui cea de-a XV-a ediție a Festivalului Părădăicilor – un eveniment devenit emblematic în calendarul cultural al județului Arad. Organizat de Primăria Macea și Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad, festivalul celebrează roșia măceană, tradiția legumiculturii locale și mândria de a fi gospodar.

Gustul copilăriei și tradiția legumiculturii, ridicate la rang de sărbătoare

Evenimentul este construit în jurul părădăicii de Macea, o roșie devenită brand local, apreciată pentru gustul său autentic. „Sunt mândru de gospodarii noștri. Părădăicile de Macea sunt cunoscute în toată țara pentru calitate. Invit pe toți cei care vor să guste o roșie adevărată să vină la Macea și să se bucure de atmosfera de sărbătoare”, a declarat primarul Ciprian Otlăcan.

Prezentă în organizare încă de la prima ediție, Asociația Millenium a subliniat valoarea educativă și comunitară a festivalului: „Vrem să scoatem arădenii din confortul urban și să-i aducem în mijlocul producătorilor locali. Tradiția trebuie înțeleasă și dusă mai departe de tineri”, a transmis Ana Cristina Nistor, președinte al asociației.

Programul Festivalului Părădăicilor 2025

📍 Vineri, 4 iulie
🎣 Concurs de pescuit la Balta Macea (8:00 – 13:00)
Înscrieri gratuite până în 2 iulie, zilnic între 9:00 – 21:00, direct la balta Macea.

📍 Sâmbătă, 5 iulie
👧 Activități interactive pentru copii (17:00 – 20:00) – Parcul Central Macea
🎉 Retro Party – Platoul Căminului Cultural (20:00)

📍 Duminică, 6 iulie – Ziua Festivalului Părădăicilor
🕑 14:00 – 00:00 – Program artistic complex, cu ansambluri și soliști îndrăgiți din județ și din țară.
🎤 Prezentatori: Nicoleta Pavel și Zoltan Lovas
🎼 Printre invitați:

  • Taraful de la Macea, Viorel Papuc, Borugă Andrei, Grupul Folcloric Moții
  • Ansamblurile „Ghioceii Podgoriei”, „Cununița U.V.V.G.” și „Edera” din Macea
  • Interpreți: Lucian Drăgan Jr., Gabi Bârșăuan, Casian Vițalar, Lena Miclăuș, Alexandru Pop (Maramureș), Otilia Haragoș și mulți alții
    🎖️ 19:00 – 19:30 – Înmânarea diplomelor și medaliilor
    🎆 00:00 – Foc de artificii

Festivalul reunește expoziții de produse tradiționale, delicii culinare, muzică populară și modernă, precum și activități pentru întreaga familie. Evenimentul păstrează caracterul autentic, dar adaugă anual noi elemente care aduc generațiile împreună în jurul unei idei simple și sănătoase: gustul autentic și munca oamenilor locului.

⬇ Pentru cele mai importante știri ⬇
Hai pe canalul de WhatsApp
Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți