vineri, 5 iulie, 2024

Expoziție de pictură BLACK MIRROR la Sala „Clio”

Distribuie articolul

La Sala “Clio” a complexului Muzeal Arad a avut loc azi vernisajul expoziției de pictură “BLACK MIRROR – Oglinda neagră“.  Expoziția a cuprins lucrări ale studenților Programului de studiu Arte Plastice – Pictură, Departamentul de Arte Vizuale, Facultatea de Arte, din cadrul Universității Oradea.

Este un eveniment artistic universitar important pentru Complexul Muzeal Arad, fiind a doua colaborare cu Universitatea din Oradea, Facultatea de Arte Plastice. Potrivit d-nului Sorin Bulboacă, managerul Complexului Muzeal Arad, colaborarea va continua și anul viitor, când va fi organizată o nouă expoziție.

Au vorbit la vernisajul expoziției Lect. univ. Dr. Titiana Alina Marcu și Conf. univ. Dr. Paul Blînda de la Universitatea din Oradea, Facultatea de Arte Plastice și Dr. Sorin Bulboacă, managerul Complexului Muzeal Arad. Au participat la vernisaj mai mulți dintre studenții Universității din Oradea care care au expus lucrări la Sala “Clio”.

Aflați sub directa coordonare a cadrelor didactice, Lect. univ. Dr. Titiana Alina Marcu, Conf. univ. Dr. Ioan Teofil Știop și Conf. univ. Dr. Paul Blînda, studenții Universității Oradea, Facultatea de Arte Plastice au prezentat o suită de lucrări care prin varietatea tematică dezvoltă motivul complex al oglinzii, încărcat de semnificații simbolice și psihologice, ca reflectare a unei realități inversate.

Individualitatea fiecărui student se remarcă prin experimentul compozițiilor imaginative, încărcat de varietatea tematică bogată oferită de oglindă – ca instrument al cunoașterii speculative, al reflexiei imaginii duble sau multiple a realității sau al reflecției – ca stare meditativă.

Lucrările, 45 la număr, au fost realizate de: Antonia Alb, Cristina Onac (Câcău), Raluca Pop, Elena Stuparu, Anna Turkalj, Daniela Martinov, Eszter Mihuț, Mălina Pătroc, Rodica Graur, Cristian Galus, Ștefan Silaghi, Roberta Bucurean, Cornel Dușmanu, Ioana Drăghiciu (Corb), Andrea Kovacs, Ștefan Popovici, Sara Rusu – de la Programul de studiu licență Pictură. În același timp au expus și Vasile Kin, Kinga Jakab, Ildikó Ujlaki – de la Programul de studiu Master, Arte Plastice și Multimedia.

Expoziţia studenților aduce instituţiei de învăţământ artistic orădean un plus de vizibilitate în ochii opiniei publice, iar fiecare lucrare reprezintă un pas spre cercetarea creativă.

Conf. univ. Dr. Paul Blînda a declarat pentru Arad Obiectiv: “Am venit cu mai mulți studenți pentru a prezenta o suită de lucrări în varietatea tematică care abordează motivul complex al oglinzii. De aici, o multitudine simboluri, semne și interpretări pe care le dă acest motiv al oglinzii, care trimite la reflexive, imaginea dublă și imaginea inversată. Cu alte cuvinte este o expresie a lumii contemporane, a lumii deformate a contemporaneității în care trăim. Orice opera de artă trebuie să conțină o doză de iluzie, altfel nu ar mai fi operă. Cei care expun sunt studenți, sunt pe un drum al căutărilor. Aici expun numai studenții de la Facultatea de Arte din Oradea, de la Programul de studiu licență Pictură, dar și trei studenți de la Programul de studiu Master, Arte Plastice și Multimedia. Ei explorează și caută răspunsuri la marea întrebare a imaginii lumii contemporane, care este Oglinda, speculum, realitate și iluzie. Aceste tablouri sunt expuse pentru prima dată într-o expoziție pentru public. Ne bucurăm foarte mult că Aradul ne-a permis să venim și să expunem la Sala “Clio”. Este un lucru foarte bun pentru studenți pentru că au ieșit din Oradea și au expus și în altă parte.”

Elena Stuparu, una dintre studentele care a expus la Sala “Clio” a spus despre tabloul expus: “în tabloul “Trecutul prezent” este vorba despre partea întunecată a lumii, ceva ce se perpetuează de mult. Pe de o parte sunt fetele de stradă, este și managerul cu ele, iar în partea cealaltă sunt oamenii străzii, iar sus este reprezentat modernismul, ziua de astăzi. Scena surprinsă este într-o parte a orașului mai la periferie, este ceea ce se întâmplă noaptea pe străzile mai mărginașe ale unui oraș, unde stau fetele străzii. Eu pictez tot ce se poate picta. La vârsta de 10 ani am descoperit că am aptitudini pentru pictură. Am început cu creionul și am ajuns la uleiuri. Am avut multe expoziții personale și de grup. Din 2015 am activat și la Asociația “Ion Andreescu” din Arad.”

“În primul rând pentru ca să pictezi trebuie să existe talent. Omul se naște cu talent. Eu zic că Dumnezeu ne înzestrează pe fiecare cu un dar. Artiștii trebuie să-și descopere acest talent. Dacă ajung să și-l descopere este apoi nevoie de foarte multă muncă pentru a dezvolta acest talent. Nu există un talent fără a face nimic. În consecință este nevoie de un echilibru între volumul de muncă și talent. Nu există să faci pictură matematic, mecanic, aceea nu mai este pictură. Printr-o lucrare de pictură transmiți emoțiile, stările, trăirile interioare. Dacă există un pic de talent, acela prin muncă se poate cultiva“ a declarat pentru Arad Obiectiv d-na Lect. univ. Dr. Titiana Alina Marcu.

Expoziția este deschisă în perioada 02.07.2024 – 26.07.2024 zilnic între orele 9:00 – 17:00 cu ultima intrare la ora 16:30, exceptând ziua de luni.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți