Elena Udrea, condamnată definitiv la șase ani de închisoare

Distribuie articolul

Elena Udrea a fost condamnată la închisoare cu executare, șase ani în dosarul Gala Bute. Decizia, care nu mai poate fi contestată, a fost luată joi de instanța supremă.

Un complet format din cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins joi, ca nefondate, contestaţiile în anulare depuse de Elena Udrea şi ceilalţi inculpaţi din dosarul Gala Bute, fostul ministru al Turismului urmând să execute condamnarea de 6 ani de închisoare.

Decizia instanţei a fost luată cu majoritate de voturi şi este definitivă, astfel încât Elena Udrea va merge la închisoare.

În iunie 2018, Elena Udrea a fost condamnată în acest dosar la 6 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu. La acel moment, ea era în Costa Rica, unde ceruse azil politic. În octombrie 2018, a fost reținută de Interpol în Costa Rica, unde a fost încarcerată.

În decembrie 2018 a fost eliberată, ca urmare a deciziei Curții Constituționale, care a hotărât că sunt ilegale completurile de 5 judecători de la instanţă supremă.

În iulie 2019, Elena Udrea s-a întors în România.

Vezi toate pedepsele din dosarul Gala Bute cu un singur click aici: Digi24.ro.

⬇ Pentru cele mai importante știri ⬇
Hai pe canalul de WhatsApp
Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți