⚽️ Din Alomerovic selecționat din nou în echipa etapei!

Distribuie articolul

Unul dintre jucătorii cei mai în formă din lotul actual al Bătrânei Doamne este nord-macedoneanul Din Alomerovic. Venit în vară la UTA, la fel ca și concurentul său pe post, Andrea Padula, fundașul stânga a jucat titular în prima etapă din actualul sezon de Superliga, după care a pierdut echipa în fața italianului. A revenit însă în primul 11 în runda a 8-a (la înfrângerea din Giulești) și de atunci a mai ratat formula de start doar în 3 partide. Și nu doar că a fost titular meci de meci, dar Alomerovic a reușit să și iasă în evidență, reușind un gol (plus unul în Cupa României) și două pase decisive, cea mai recentă realizare de acest gen fiind cea din partida de sâmbătă de la Mioveni, când a fost autorul centrării excelente din care Marius Coman a marcat unicul gol al meciului.

Reușitele sale nu au trecut neobservate nici de către specialiștii LPF care întocmesc echipa etapei. Astfel, fundașul stânga al UTA-ei a prins această selecționată pentru a treia oară după meciul de la Mioveni, după ce în prealabil se mai întâmplase același lucru în urma victoriilor cu Metaloglobus și Unirea Slobozia. Astfel, ca o curiozitate, putem constata că Alomerovic a făcut parte din cel mai bun 11 al rundei după ambele meciuri jucate de UTA în deplasare în acest an 2026.

În ceea ce privește partida în urma căreia UTA a învins pe FC Argeș, specialiștii LPF au justificat selecționarea sa astfel: „Fără greșeală în defensivă și periculos de fiecare dată când a urcat în atac. A oferit o pasă de gol foarte bine executată.“ De asemenea, de precizat că Alomerovic a fost nominalizat și ca cel mai bun om al meciului la capătul partidei menționate.

Sub contract cu UTA până în vara acestui an, dar cu opțiune de prelungire din partea clubului, Alomerovic (28 ani) este cotat în acest moment la 500.000 de euro de către platforma transfermarkt.com.

Echipa etapei a 24-a: Buzbuchi (Farul) – Maftei (Farul), Zivulic (Oțelul), Cristea (U. Cluj), Alomerovic (UTA) – Vînă (Farul), Bic (U. Cluj), Cisotti (FCSB) – Cordea (CFR Cluj), Aliev (CFR Cluj), Afalna (Hermannstadt). Antrenor: Cristiano Bergodi

⬇ Pentru cele mai importante știri ⬇
Hai pe canalul de WhatsApp
Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți