🎫 Despre bilete, obiective și tribune goale

Meciul cu FCSB a reprezentat o reușită din punct de vedere al rezultatului însă un eșec pentru conducerea clubului în ceea ce privește încasările. Prima lovitură a fost resimțită de Alexandru Meszar din partea adversarului, care a anunțat că vine la Arad cu rezervele și juniorii, aspect care a diminuat mult interesul pentru partidă. E posibil chiar ca acest amănunt să fi influențat și prețul biletelor, deoarece din informațiile noastre clubul ar fi pregătit un cost aproape dublu al biletelor pentru această partidă. Dezinteresul declarat și manifestat de echipa bucureșteană pentru această competiție, dar și protestul galeriei de la precedenta partidă de Cupă, cea cu Petrolul, probabil că au influențat decizia de a se menține prețul „standard“ al biletelor, însă nici acest aspect nu a îmbunătățit rețeta financiară.

În primul rând galeria a protestat prin absență, la fel ca și la partida cu echipa ploieșteană, ultrașii denunțând strategia clubului în ceea ce privește accesul la partidele din Cupa României. Într-un comunicat de presă apărut înainte de meci, suporterii organizați din peluza „Iosif Petschovszky“ au condamnat „prețurile exagerate ale biletelor și batjocura la care sunt supuși abonații“. În timpul meciului, în locul de unde în mod normal vin încurajările către echipă, a fost afișat un banner cu mesajul: „Prețuri nesimțite, conducere păguboasă / Practici ilicite, de suporteri nu vă pasă“.

În ziua ulterioară partidei, într-o intervenție la o emisiune online a celor de la Fanatik, conducătorul clubului UTA Alexandru Meszar s-a apărat astfel:

„Am avut 5.000 de spectatori la meci miercuri seara la ora 21, condiții meteo nefavorabile, eu zic că este un rezultat. În zona unde stă galeria 50 de lei a fost biletul. Prețurile Cupei României sunt identice ca și în campionat, nu s-a modificat de când a început campionatul. E a doua oară când se întâmplă acest lucru în meciul de Cupă. Noi n-am făcut niciodată politica asta să schimbăm prețul biletului în funcție de clasament sau de rezultat sau de echipa adversă. Ăsta e prețul stabilit la început și cu ăsta mergem.“

Este o declarație, care la fel ca multe altele făcute de-a lungul timpului de cel care și-a asumat conducerea clubului, merită analizată. În primul rând trebuie punctat faptul că Alexandru Meszar cosmetizează din nou realitatea după cum îi convine. Nu, n-au fost 5.000 de spectatori ci doar 4.200 dintre care cîșiva zeci de suporteri ai oaspeților. Puțin peste 4.000 de spectatori, indiferent de anotimp sau condiții (care nici măcar n-au fost foarte vitrege) sunt pentru standardul Aradului o contraperformanță. Dar la acest aspect vom reveni ceva mai încolo.

În al doilea rând, Alexandru Meszar nu doar că face totală abstracție de principalul măr al discordiei în acest caz, care este reprezentat de faptul că meciurile din Cupa României nu sunt prinse în costul abonamentului pe care-l plătește un suporter, dar și induce ideea că prețul unui bilet la peluză (50 de lei) este unul rezonabil. Lăsăm la o parte faptul că protestul galeriei nu era centrat pe prețul biletelor de la peluză, așa cum vrea să inducă Meszar, ci pe costul ridicat al acestora în toate zonele stadionului, și ne permitem să îl contrazicem pe conducătorul clubului arădean vizavi chiar de prețul biletelor de la peluză. Din punctul nostru de vedere da, acestea sunt mari atât în raport cu veniturile în continuă scădere ale populației, situație generată de numeroasele scumpiri din ultima perioadă, sunt mari în raport cu media salarială a orașului, Aradul nefiind în zona superioară pe plan național din acest punct de vedere, dar sunt mari și în raport cu alte oferte culturale sau de divertisment pe care arădeanul le are la mijlocul săptămânii.

Spre exemplu cel mai ieftin bilet la Filarmonică (instituție de cultură care are spectacole joia), acolo unde spre exemplu ieri a putut fi ascultat Oratoriul de Crăciun de Jonann Sebastian Bach (un domn care a scris muzică de Champions League nu de Superliga) costă 25 de lei. Cei care preferă filmul au parte la Cinema City de o ofertă cuprinzând cele mai noi producții hollywoodiene pentru care trebuie să scoată din buzunar în cursul săptămânii 35,50 de lei. Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ are de asemenea reprezentații ale căror prețuri la bilete încep de la 25 sau 30 de lei. Și atunci întrebăm și noi: care este argumentul concret prin care UTA justifică faptul că accesul la un meci de fotbal dintr-un campionat modest raportat la fotbalul internațional costă dublu decât cel al unui eveniment cultural sau de divertisment precum cele menționate? De ce ar da arădeanul 50 de lei pentru a vedea o partidă pe Arena „Francisc Neuman“ în condițiile în care i-ar ieși mult mai ieftin să meargă la un concert, la un film sau la un spectacol de teatru?

Faptul că întrebarea noastră este legitimă e dovedit de faptul că pentru prima oară de la revenirea în prima ligă (exceptând primul sezon când s-a jucat fără spectatori din cauza pandemiei de covid) UTA ajunge în luna decembrie fără a fi avut niciun meci cu casa închisă de la startul sezonului. De asemenea, este primul sezon de la revenirea în prima ligă în care UTA are, frecvent chiar, sub 5.000 de spectatori pe stadion la meciuri. Este evident pentru oricine că vorbim despre un fenomen de descreștere rapidă și substanțială a audienței la meciurile Bătrânei Doamne, iar prețurile la bilete sunt cu siguranță un factor în această ecuație. Și apropos de prețurile la bilete, Alexandru Meszar a mințit din nou atunci când a afirmat că „Noi n-am făcut niciodată politica asta să schimbăm prețul biletului în funcție de clasament sau de rezultat sau de echipa adversă. Ăsta e prețul stabilit la început și cu ăsta mergem.“ Iată mai jos un fragment din comunicatul clubului apărut pe site-ul oficial în data de 12 iunie 2025:

Iar acest anunț chiar a avut parțial acoperire în realitate pentru că spre exemplu în prima etapă, la meciul cu Universitatea Craiova (cel mai interesnt meci din punct de vedere al adversarului de până acum) biletele la Tribuna I au costat 100 de lei și nu 90, iar cele de la Tribuna II 75 de lei și nu 70. Deci iată că nu, prețurile biletelor nu sunt fixe și se pot modifica în funcție de adversar. Oricum subiectul biletelor este destul de „dubios“ deoarece recent conducerea UTA-ei a scăpat public amănuntul că prețurile acestora nu este stabilit de club ci de firma de ticketing care le comercializează online, moment în care am și adresat public conducerii clubului întrebarea dacă practic serviciul de vânzare al biletelor a fost vândut către respectiva firmă și dacă atunci când își cumpără bilete la meciurile UTA-ei, suporterii alimentează conturile clubului sau ale firmei respective, întrebare la care bineînțeles că n-am primit niciun răspuns.

Sigur că în sprijinul strategiei clubului s-ar putea aduce argumentul că „adevărații“ suporteri ar trebui să susțină clubul mai ales într-un moment financiar dificil precum acesta, când UTA a intrat în concordat preventiv și când a avut de stins litigii la FIFA care i-au blocat înregistrările de jucători. Doar că cei care fac astfel de acuzații omit să spună sau să ia în considerare că suporterii fac deja acest lucru; și nu doar suporterii ci chiar întreg orașul. UTA beneficiază anual de aproximativ 1 milion de euro bani publici, bani care reprezintă suportul comunității pentru acest club, alături de abonamentele prin care suporterii și-au demonstrat fidelitatea în vara acestui an. Considerăm că e imoral să supralicitezi această susținere apelând la șantaj sentimental, în condițiile în care tu ca și conducere nu depui minimul efort de a-i încredința pe cei care te sprijină că banii respectiv sunt folosiți cu folos și nu ajung într-o adevărată gaură neagră. Ba dimpotrivă, iată ce recunoaște nonșalant Alexandru Meszar în aceeași emisiune:

„Am plătit la FIFA aproape 300.000 de euro. Asta a fost politica de transferuri pentru sezonul precedent, când am plătit unii jucători care nici n-am mai ținut minte dacă au jucat la noi. Am avut jucători care a jucat 7 minute și l-am plătit câteva luni. Și au fost mai mulți în situația asta.“

Așadar, în viziunea instanțelor morale de pe rețelele de socializare, suporterii ar trebui să alimenteze o conducere care aruncă banii primiți pe astfel de strategii de transferuri! Adică după ce dau bani clubului prin bugetul primăriei, după ce dau bani clubului prin abonamente, acum tot suporterii ar trebui să continue să dea bani și pe bilete în Cupa României, pentru ca Alexandru Meszar să plătească datoriilor făcute de el la niște jucători de care nici măcar nu-și mai aduce aminte pentru că au fost aduși aici să facă figurație în timp ce unii (oare cine și câți?) au încasat comisioanele aferente contractelor lor?! N-ar fi totuși normal ca aceste costuri de acoperire a datoriilor produse de managementul iresponsabil să fie acoperite în solidar și măcar parțial chiar de cel care a provocat gaura financiară respectivă? Nu de alta dar Alexandru Meszar nu a investit un leu în acest club, toate contribuțiile sale le buget fiind făcute sub formă de creditare, adică împrumut. Aradul nu a împrumutat clubul în acești ultim deceniu în care a virat milioane și milioane de euro către UTA, suporterii nu au împrumutat clubul când au cumpărat bilete și abonamente la prețuri mai mari decât în București, Cluj sau Craiova. Ne întrebăm dacă Alexandru Meszar și asociații săi din AFC UTA și-au cumpărat abonamente sau au plătit vreodată un bilet la meci.

Așa cum spuneam însă, prețul biletelor nu este singurul aspect care a generat depopularea sensibilă a tribunelor de pe Arena „Francisc Neuman“ în acest sezon. Cealaltă cauză este cea a blazării publicului în condițiile în care acest club și această echipă bate pasul pe loc într-o mediocritate din ce în ce mai râncedă, care a topit tot entuziasmul generat de promovarea din 2020 și de prohibiția din sezonul 2020-2021. Iar acest lucru este recunoscut chiar de Alexandru Meszar, cu amănuntul că el prezintă mediocritatea drept un mare succes:

„Play-off-ul nu este un obiectiv major. Pentru noi obiectivul este liniștea, continuitatea, atât pe plan sportiv cât și pe plan financiar.“

Prin această declarație Meszar demonstrează cât se poate de clar că nu înțelege ADN-ul clubului pe care-l conduce și nici cultura suporterilor și a comunității pe care o reprezintă. Un loc călduț la mijlocul clasamentului, definit pompos drept „continuitate“ nu poate reprezenta niciodată la Arad un scop în sine. El a fost un obiectiv de etapă, obiectiv atins în aceste prime sezoane de la revenirea în prima ligă, dar care trebuia urmat obligatoriu de pasul următor. Însă la 5 ani de la revenirea în elită UTA încă nu știe cum arată play-off-ul, nu are drept de joc în cupele europene, are datorii financiare de milioane de euro și un buget atât de subdimensionat încât a fost nevoie de artificiul concordatului preventiv pentru a se evita pentru moment intrarea în colaps. Incompetența managerială, care a făcut ca UTA să nu fie capabilă să își mărească bugetul (prin atragere de investitori, sponsorizări mai consistente, strategie de marketing modernă și inovatoare, vânzare de jucători în profit și valorificarea Academiei clubului), ba mai mult să risipească și banii avuți pe strategii sportive păguboase, a transformat viziunea pașilor mărunți înainte, cu care se lăuda Alexandru Meszar acum câțiva ani, în bătutul pe loc ba chiar pericolul de a aluneca înapoi de unde a plecat.

Acestea este cauzele pentru care tribunele și peluza sunt din ce în ce mai goale și mai apatice la meciurile UTA-ei. Aradul nu a fost, nu este și nu va fi niciodată locul în care câteva sute de oameni vor considera că simpla prezență în prima ligă este o performanță. De asemenea suporterii UTA-ei, oricât ar fi de pătimași în iubirea lor pentru Bătrâna Doamnă, nu pot accepta la infinit ca ei să strângă cureaua iar alții să huzurească și să arunce banii pe fereastră, în timp ce în teren nu crește nimic.