SORIN RĂDOI
„Am știut de la bun început cum am pregătit meciul, ca echipa să stea foarte bine defensiv, ceea ce s-a și întâmplat și am jucat foarte mult pe contraatac. Știm că echipa CFR-ului este foarte bună, individual sunt foarte puternici, din toate punctele de vedere. Domnul Mircea Rednic a fost foarte inspirat în alcătuirea echipei. Un merit foarte mare îl are Mircea Rednic în acest rezultat dar suntem foarte mândri de jucători pentru că au dat dovadă de foarte mare caracter, au luptat din primul până în ultimul minut, contra unei echipe foarte puternice a CFR-ului. Pe toți băieții i-am văzut cu o descătușare pentru că eu cred că la fiecare meci am arătat că jucăm fotbal. Ne-a lipsit și puțină șansă, poate că cei din fața porții n-au fost inspirați dar astăzi ne-a ieșit și cu toții se bucură în vestiar. Am încercat să le spunem și înainte de meci, că avem nevoie și de cei care intră de pe bancă și m-am bucurat că au făcut-o și au intrat foarte bine.“
Antrenorul secund a oferit și detalii despre situația lui Mircea Rednic, care a fost la meci dar nu a stat pe bancă:
„Cu Mircea Rednic am comunicat puțin și în timpul meciului dar la pauză a venit alături de noi, a mai discutat unele probleme și ne-a prins bine lucrul acesta. Încă nu are voie să depună foarte mult efort, cred că îl expuneam puțin dacă era pe margine. Noi suntem tineri și o ducem mai bine dar experiența dânsului în pregătirea jocului, cred că s-a văzut. Tot ce le-a spus jucătorilor, ați văzut pe teren.“
Rădoi a mai declarat următoarele despre:
Valentin Costache: „Pentru el a fost o motivație în plus datorită faptului că a jucat aici, dar nu cred că avea ce să demonstreze deoarece el și-a făcut deja un nume, a câștigat trofee cu CFR-ul. Clar că este un jucător profesionist și își face meseria la clubul unde joacă, adică la noi și o face foarte bine. Este un jucător util echipei și mă bucur foarte mult pentru el că a înscris astăzi.“
Andrej Fabry: „Andrej a acuzat o stare de oboseală și am preferat să-l odihnim ținând cont de faptul că noi următorul meci îl vom avea vineri și era o distanță destul de scurtă. Sincer noi asta vom face începând de mâine, când avem antrenament, vom încerca să-i recuperăm pe jucători pentru că avem nevoie de cele trei puncte și acasă.“
Meciul cu Petrolul: „Suntem foarte bucuroși dar nu putem să ne bucurăm foarte mult fiindcă vineri avem următoarea etapă și ne dorim foarte mult să scoatem un rezultat pozitiv și acasă pentru că deocamdată acasă suntem datori cu cele trei puncte și sper, îmi doresc din tot sufletul ca vineri să se întâmple lucrul acesta.“
DAN PETRESCU:
„Parcă e o perioadă așa, în care nu vrea să iasă nimic. Nu putem să spunem că nu jucăm fotbal și nu ne creăm ocazii, iar am dat 25 de șuturi, cu Sibiul tot 25, dar degeaba le creăm. Măcar Sibiul n-a avut ocazii; astăzi UTA a avut trei… trei goluri. Mai rar să vezi trei șuturi pe poartă, trei goluri. Bravo lor, au fost inspirați. Portarul nostru n-a prins o zi bună, s-au făcut greșeli mari și iarăși pe greșeli individuale s-a pierdut. Nu putem să spunem că în atac am suferit pentru că ne creăm foarte multe ocazii, în condițiile în care am avut și absențe, ne-a lipsit Kamara la aceste meciuri, dar ocazii ne-am creat. Nu putem să dăm vina pe Cipri Deac. El a pierdut mingea la jumătatea terenului sunt 50 de metri. Eu cred că și fundașul a stat rău acolo și portarul cred că ar fi putut să stea în poartă să aștepte și să-i facă viața mai grea. Fiecare greșește, greșesc și cei de la Milan, de la Inter, toată echipa în frunte cu antrenorul merită criticată după acest meci. Nu mai e CFR-ul care a fost odată, e un CFR diferit, care ia foarte multe goluri, iar asta din cauza multelor schimbări din lot careu au survenit. Obiectivul meu și al clubului, ținând cont de jucătorii care au plecat, e să ne calificăm în play-off. Sunt cel puțin 10 echipe care se vor lupta la calificarea în play-off.“
VALENTIN COSTACHE:
„A fost un meci foarte greu, cu o echipă foarte bună. Tactica pe care am avut-o eu zic că m-a ajutat foarte mult, am fost mult mai proaspăt ca și atacant și am putut să plec mult mai mult în spate. Mă bucur pentru mine, aveam nevoie, nu mai marcasem de câteva meciuri, am dat și o pasă, mi-am ajutat echipa și cred că aveam nevoie mare mare de această victorie pentru că fanii noștri au fost foarte supărați, e bine că am câștigat. Am vorbit și cu Eric acum după meci, am vrut să-l fac să înțeleagă că suntem amândoi la aceeași echipă și vrem să dăm totul pentru această echipă, iar când ne înțelegem bine și cu Alex Câmpanu, cu Joao Pedro și cu ceilalți, atunci suntem foarte periculoși. Aici când am ajuns m-au luat niște sentimente frumoase, mă simt ca și acasă, îmi place să joc aici, am câștigat 5 titluri aici și normal că a fost o motivație în plus.“
ROBERT POPA:
„Chiar aveam nevoie cu toții de această victorie, sper să o ținem pe panta asta ascendentă. Față de oportunitățile pe care ni le-am creat cu FCSB, cu Hermannstadt, cu Iași, astăzi am avut sută la sută eficiență în fața porții.“
CIPRIAN DEAC:
„Era un meci care ne putea să ne aducă acolo sus în clasament. La primul gol eu am greșit după care am intrat în meci, dar au venit cele două goluri din nimic. Am avut și noi câteva ocazii dar nu le-am fructificat. La primul gol am vrut să schimb partea, m-am răzgândit și aia a fost. Fotbalul e azi și mâine, nu poți să joci din amintiri, că am avut echipă, că au plecat jucători, trebuie să trăim prezentul și să vedem ce facem. Suporterii sunt supărați, e normal, dar nu e Mister vinovat ci noi jucătorii pentru că și la Sibiu am avut o grămadă de ocazii, n-am reușit să marcăm. În seara asta n-am avut așa multe ocazii dar repriza a doua am început-o bine, aveam repede 1-1, aveam timp suficient dar fotbalul e făcut din greșeli și orice greșeală se vede pe tabelă.“
