marți, 17 iunie, 2025

Debut excelent de an pentru juniorii UTA-ei: procentaj 100% de victorii în Cupă

Distribuie articolul

În așteptarea partidei cu Sepsi din această după-amiază, suporterii Bătrânei Doamne au primit vești foarte bune dinspre Academie, acolo unde echipele U18, U17, U16 și U15 au reluat sezonul cu partidele etapei a 4-a din Cupa României. Rezultatele au fost excelente deoarece, profitând că au jucat in corpore pe propriul teren, puștii UTA-ei au reușit să câștige toate cele patru meciuri disputate, fără să primească vreun gol.

Juniorii mari (U18 și U17) au câștigat dublul duel cu Viitorul Cluj și, cu o etapă înainte de final, au șanse importante de calificare, fiind practic la mâna lor în duelurile viitoare cu Ripensia, în care au nevoie de o remiză respectiv de o victorie pentru a-și asigura matematic calificarea în semifinalele grupelor regionale. Cei mai mici au reușit la rândul lor să puncteze cu două victorii în fața Ripensiei, victorii foarte clare în special a celor de la U16, care sunt ca și calificați pentru faza următoare.

Iată cele mai importante amănunte de la aceste meciuri:

Cupa de Tineret, Grupa A – Vest, Etapa 4
UTA – Viitorul Cluj 2-0

A marcat: Calotă (2)
UTA: Roșu – Centye, Groza, Bărbat, Ștef, Muntean, Picioruș, Șiclovan, Crainic, Huc, Calotă. Au mai jucat: Toderean, Dogan, Ile. Antrenori: Costel Bogoșel, Mihai Petcuț
UTA se află pe locul 2, cu 9 puncte, la egalitate cu liderul Universitatea Cluj
Etapa viitoare: Ripensia – UTA (duminică 2 martie)

Cupa Elitelor U17, Grupa A – Vest, Etapa 4
UTA – Viitorul Cluj 1-0

A marcat: Glevan
UTA: Cioară – Galcue, Țăroi, Ancateu, Tolcea, Sabău, Corchiș, Cutean, Margan, Leca, Baba. Au mai jucat: Neamț, Berar, Zvenca. Antrenori: Alexandru Gaica, Radu Mărginean, Adrian Ungur
UTA se află pe locul 3, cu 8 puncte, unul mai puțin decât Viitorul Cluj și două în urma Universității Cluj
Etapa viitoare: Ripensia – UTA (duminică 2 martie)

Cupa Elitelor U16, Seria 4 – Grupa B, Etapa 4
UTA – Ripensia 11-0

Au marcat: Ile (4), Zvenca (2), Barbu (2), Macovei (2), Dogan
UTA: Suli – Drăgușin, Sabău R., Sabău L., Gherman, Antochi, Barbu, Dogan, Picioruș, Ile, Zvenca. Au mai jucat: Zahar, Macovei, Spătariu, Sandu, Băloi. Antrenori: Dinu Donca, Alex Nistor
UTA se află pe locul 1 cu 10 puncte, cu 3 peste CSC Ghiroda și Giarmata Vii respectiv Ripensia
Etapa viitoare: Poli Timișoara – UTA (sâmbătă 1 martie)

Cupa Elitelor U16, Seria 4 – Grupa B, Etapa 4
UTA – Ripensia 3-0

Au marcat: Sulea (2), Abu Lebda
UTA: Pasquale – Burta, Bacalu, Abu Lebda, Manolache, Balabaș, Olariu, Sulea, Popov, Pelău, Cotuna. Au mai jucat: Pop, Aslău, Vidac, Buțiu, Mihalca. Antrenor: Marius Ciubăncan
UTA se află pe locul 3, la 3 puncte în spatele Ripensiei și la 4 în urma celor de la Banatul
Etapa viitoare: Poli Timișoara – UTA (sâmbătă 1 martie)

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți