În urmă cu puțin timp s-a încheiat la Sala Sporturilor „Victoria“ primul meci al duelului pentru medaliile de bronz ale Ligii Naționale de Baschet Feminin, în care se întâlnesc FCC UAV Arad și Rapid București. Echipa noastă a reușit să câștige această partidă, cu scorul de 91-77, după un meci echilibrat în care balanța a înclinat în favoarea amfitrioanelor în a doua jumătate a meciului. Rapidul a fost echipa mai bună în primul sfert, pe care l-a încheiat în avantaj (26-22), avantaj pe care a reușit să și-l mențină și la pauza mare (43-45), în ciuda faptului că fetele lui Sladjan Ivic au echilibrat meciul. Aradul a preluat conducerea pe tabela de marcaj imediat după reluarea partidei și în entuziasmul celor mai fideli dintre suporteri a preluat frâiele meciului reușind să intre în ultimele 10 minute cu un avantaj consistent de 9 puncte pe tabelă (70-61). Giuleștencele n-au reușit să recupereze handicapul în finalul partidei, ba dimpotrivă diferența a crescut, astfel că victoria fetelor noastre n-a mai putut fi pusă la îndoială.
Jack Animam s-a revanșat pentru prestația mai puțin reușită din meciul decisiv al finalei cu Sepsi și a încheiat partida cu 30 de puncte și 9 recuperări, fiind de departe cea mai bună jucătoare de pe teren. Sara Dickey (21 puncte) și Dragana Zivkovic (16 puncte și 10 recuperări) și-au adus și ele un aport substanțial la rezultatul final. De la oaspete s-a remarcat Gabriela Mărginean, autoare a 17 puncte.
Arad: Animam 30, Dickey 21 (3×3), Zivkovic 16 (2×3), Panait 7 (1×3), Podar 7 (1×3), Fota 4, Jovancevic 2, Mititelu 2, Svetlikova 2. Antrenor: Sladjan Ivic
Rapid: Mărginean 17 (2×3), Stănici 12 (3×3), Ivan 12 (2×3), Delic 10 (2×3), Părău 9, Bobar 8, Petrof 6 (2×3), Williams 3, Cazacu, Frîncu, Neagu. Antrenor: Alexandru Olteanu
Meciul 2 va avea loc la București marți 22 aprilie iar dacă echipa noastră se va impune, va câștiga medaliile de bronz. În cazul unui succes al echipei gazdă va urma un al treilea meci, decisiv, programat pentru vineri 25 aprilie la Arad.