Evenimentul weekendului în urbea noastră a fost vizita fulger efectuată la Arad de către premierul Ilie Bolojan. Spre deosebire însă de vremurile „bune“ în care astfel de vizite erau organizate cu fast, protocol și maximă expunere media, de data aceasta întreaga suflare arădeană, de la directorii de instituții de presă și până la cetățenii „de rând“ ai orașului, au aflat despre eveniment… post-factum. Evident că în rândul jurnaliștilor a existat o reacție vehementă la adresa primăriei, vizavi de faptul că această vizită a fost ținută ascunsă. Explicația primită a fost una de disculpare:
„În legătură cu vizita premierului. Aceasta a fost una de lucru, cu o agendă foarte încărcată. Pentru operativitate s-a decis ca presa să nu fie convocată la vizitele în teren, mai ales că au fost mai multe locații stabilite. Din păcate, timpul scurt nu a permis inserarea unui briefing de presă sau a unei sesiuni de declarații“
În primul rând nu pot să nu constat amuzat specificarea că premierul s-a aflat într-o vizită „de lucru“. Așadar, putem deduce că explicațiile pentru presă se dau doar când invitatul vine „la șuetă“? Apoi constat că și instituția publică a primăriei s-a molipsit de „corporateză“. Se vorbește în răspuns despre „briefing“ sau declarații de presă, când de fapt adevăratul rol al apariției unui demnitar public în fața jurnaliștilor este să răspundă la întrebările acestora. Cel mai important însă este faptul că explicația venită dinspre primărie nu stă în picioare. Sigur că logistic era complicat să transporți presa în toate locurile pe unde a poposit premierul (care ulterior am fost informați că au fost… două!), dar era cât se poate de simplu ca presa să fie convocată direct la ultimul obiectiv vizitat, unde trebuia să se găsească și 10-15 minute dedicate dialogului cu presa.
Așadar, cred că mai degrabă decât cauze obiective, secretul în care a fost ținută această vizită a fost generat de dorința cuiva de a ține presa departe. Nu știu ce se ascunde în spatele acelui „s-a decis“, dar aici nu putem avea decât două variante: fie Ilie Bolojan, fie Călin Bibarț s-au temut de întrebări incomode. Acum, încerc să îmi imaginez ce întrebări grele ar fi putut primi Ilie Bolojan de la presa arădeană, altele decât cele cu care se confruntă zilnic din partea mediei centrale?! Mărturisesc că nu-mi vine niciuna în minte. În schimb îmi pot imagina niște întrebări pentru premierul României care ar fi putut să-l pună într-o postură mai mult decât delicată nu atât pe acesta cât mai mult pe primarul Aradului.
În primul rând cineva din presa arădeană ar fi putut să-l întrebe pe premier ce părere are despre faptul că în timp ce domnia sa militează pentru reducerea cheltuielilor publice și pentru accelerarea absorbției fondurilor europene, Aradul este pe cale să piardă finanțarea europeană și, pe cale de consecință, să fie nevoită să acopere din bani publici dezastrul de la celebrul pod hobanat, cunoscut mai recent și sub numele de „podul cu valuri“?
Apoi cineva din presa arădeană ar mai fi putut de asemenea să-l întrebe pe premier cum comentează faptul că în timp ce militează pentru cheltuirea cu mare chibzuință a banilor publici, vara lui 2025 a reprezentant la Arad o a adevărată orgie de evenimente de divertisment, organizate în totalitate sau cu colaborarea primăriei, acestea finanțate generos evident de la bugetul orașului? Curat „austeritate“, nu?!
În sfârșit poate tot cineva din presa arădeană, mai cu aplecare spre zona sportivă, l-ar fi putut întreba pe premier dacă i se pare corect ca în timp ce cetățenii strâng cureaua, primăria municipiului Arad să finanțeze UTA cu milioane de lei anual, fără ca în schimb să pretindă de la cel care folosește aceste fonduri publice să îndeplinească minime condiții de transparență sau eficiență, datoriile clubului și procesele la instanțele sportive interne și externe fiind deja de notorietate națională. Poate că cetățenii Aradului își doresc ca echipa fanion a orașului, pe care o iubesc, să fi susținută din bani publici, dar li se pare normal oare ca acești bani să fie înghițiți de o gaură neagră?
Și, poate cel mai înspăimântător, posibil ca cineva din presă să se fi gândit ca, punând cap la cap punctele de mai sus, să-i fi pus lui Ilie Bolojan și o întrebare mai politică, anume aceea dacă i se pare că faptic (nu declarativ) PNL Arad prin administrația sa, joacă în tabăra premierului sau în cea a celora care l-ar dori plecat înapoi la Oradea de unde să nu provoace atâta deranj cu termeni ca „sinecuri“, care la Arad sunt rostiți doar în șoaptă.
Dar să nu credeți că doar presa arădeană a fost ținută „la respect“ de către onor Primăria Arad. Iată cum a sunat comunicarea către cetățeni a amănuntelor despre această vizită, așa cum a fost ea redactată pe pagina oficială a primăriei:
„Vizita premierului Ilie Bolojan la Arad! Împreună cu primarul Calin Bibart a fost în vizită de lucru la noul CET, precum și în Cetatea Aradului și fosta UM Gai. A fost stabilită soluția de finanțare pentru CET și pentru trecerea Cetății în circuitul civil!“
Îmi asum riscul să consider că orice cetățean demn de acest apelativ, s-ar întreba care este soluția de finanțare pentru CET și care este soluția pentru trecerea Cetății în circuitul civil, despre care se face vorbire în această „informare“. Primăria Municipiului Arad n-a considerat însă că cetățenii sunt suficient de demni pentru a merita aceste informație, sau poate suficient de inteligenți pentru a le înțelege. Singurul mesaj pe care primăria îl transmite cetățenilor, contribuabililor este „dormiți liniștiți, primăria lucrează pentru voi“. Evident, se subînțelege că înainte de a pune capul pe pernă trebuie să vă plătiți taxele și impozitele.
De trei ani de zile subsemnatul acestor rânduri nu mai beneficiază de acreditare de presă la meciurile echipei UTA, deoarece și-a permis să pună niște întrebări incomode. Constat cu amărăciune că la nivelul orașului lucrurile stau mai grav, deoarece subtil presa in corpore este lăsată fără acreditare, chiar înainte de a începe să adreseze respectivele întrebări. De altfel, dacă mă gândesc bine la informarea lapidară de pe pagina primăriei, cred că suntem în totalitatea noastră un oraș de neacreditați. Singurele lucruri pentru care avem acreditare sunt participarea la paranghelii, aplauzele și apoi îngurgitarea găluștelor servite de „stăpânire“. Dar cum acestea le primim gratis din banii noștri… poftă bună!
