Sâmbătă a avut loc la Săvârșin o nouă etapă a Crosului Cetăților, competiție dedicată atât sportivilor amatori cât și celor profesioniști. A fost pentru prima dată când Săvârșinul a găzduit acest eveniment, iar el a fost unul cu adevărat special, deoarece în organizare s-a implicat, pe lângă Asociația Sportivă Proactivi pentru Viitor plus primăria comunei, și Fundația Colecția Regală, prin participarea la eveniment a Majestății Sale Margareta și a Alteței Sale Regale Principele Radu.
Un alt invitat, care a transformat evenimentul într-unul de mare ținută, a fost multipla campioană olimpică, mondială și europeană, Gabriela Szabo. Aceasta, împreună cu Principele Radu, au dat startul Crosului Cetăților, în timp ce pentru premierea concurenților li s-a alăturat și Majestatea Sa Custodele Coroanei, ambele momente având loc în Satul Regal.
Calendarul competiției a inclus probele de semimaraton, cros, cursa populară de 2 km și cros pentru copii, probe care au reunit sute de participanți. Printre aceștia, s-a aflat și Roland Unterweger, atlet amator cu numeroase medalii și premii în concursuri internaționale, stabilit de mulți ani în Belgia, dar care nu putea rata o competiție atletică găzduită de localitatea sa natală.
Crosul Cetăților se află la a cincea ediție iar concursurile de la Săvârșin au reprezentat a treia etapă a ediției de anul acesta.