miercuri, 11 martie, 2026
spot_img

🗓️🎟️ Continuă programul aglomerat pentru UTA. Bilete în vânzare pentru următorul meci de pe teren propriu

Distribuie articolul

Aceasta ar fi trebuit să fie ultima săptămână aglomerată pentru echipa lui Adrian Mihalcea. UTA joacă joi seara la Bistrița în Cupa României, urmând ca apoi să primească duminică 15 februarie de la ora 14:00 vizita celor de la FC Botoșani. Ar fi urmat apoi teoretic o săptămână de pauză, dar practic nu putem vorbi despre așa ceva pentru că UTA a fost programată să întâlnească în deplasare pe Oțelul Galați, în etapa a 28-a, vineri 20 februarie de la ora 17:00. Asta înseamnă că Bătrâna Doamnă va pleca cel mai probabil joi dimineața cu avionul la București, de unde va parcurge restul drumului cu autocarul până în orașul de la Malul Dunării. Și cum luni este zi de refacere după meciul cu Botoșani, antrenorul UTA-ei va rămâne la dispoziție cu două zile mari și late (marți și miercuri) pentru a pregăti duelul cu echipa fostului antrenor al UTA-ei, Laszlo Balint.

Aceste programări strânse vin în condițiile în care ambele partide, atât cea cu FC Botoșani cât și cea cu Oțelul Galați sunt foarte importante. Sau ar trebui să fie importante în ideea că declarațiile… hai să le spunem interesante… ale lui Adrian Mihalcea de după meciul de la Miercurea Ciuc, au fost doar o stratagemă de a umbla la orgoliul jucătorilor. Noi sperăm totuși că măcar pentru blazonul clubului, pentru onoarea lor de profesioniști, dar în primul rând pentru a respecta devotamentul și sacrificiul suporterilor, utiștii vor continua să arunce tot ce au mai bun ca resurse, atitudine și calități pe gazon, pentru a duce la capăt lupta pentru un loc în play-off. Pentru că, deși a căzut pe locul 9 și se află la 4 puncte de ultimul loc care duce în zona de elită a campionatului, încă bătălia nu este sau nu ar trebui să fie încheiată. Iar cum ambele adversare, atât FC Botoșani cât și Oțelul Galați sunt contracandidate directe la acest obiectiv, pe care Mihalcea s-a gândit (mai mult sau mai puțin inspirat) să-l numească „nebunie“, miza celor două meciuri se înțelege de la sine.

Iată și programul complet al UTA-ei în următoarele săptămâni:

Joi 12 februarie, ora 20:30 – Gloria Bistrița vs UTA (Cupa României, Grupa B, Etapa 3)
Duminică 15 februarie, ora 14:00 – UTA vs FC Botoșani (Superliga, Sezon regulat, Etapa 27)
Vineri 20 februarie, ora 17:00 – Oțelul Galați vs UTA (Superliga, Sezon regulat, Etapa 28)
27 februarie – 2 martie (dată și oră încă nefixată): UTA – FCSB (Superliga, Sezon regulat, Etapa 29)
POSIBIL: 3-5 martie (dată și oră încă nefixată): UTA vs CFR Cluj sau FC Argeș vs UTA (Cupa României, Sferturi de finală)
6-9 martie (dată și oră încă nefixată): Metaloglobus – UTA (Superliga, Sezon regulat, Etapa 30 – ultima)

În ceea ce privește partida cu FC Botoșani, care se va disputa pe Arena „Francisc Neuman“ duminică la orele amiezii, biletele sunt disponibile la vânzare începând de astăzi de la ora 15:00 pe site-ul iabilet.ro. Pentru bilete în format fizic, programul de vânzare la stadion este următorul:

Miercuri – Vineri: 15:00-18:00
Sâmbătă: 10:00-14:00
Duminică: începând cu ora 10:00

Prețurile biletelor sunt neschimbate:

Tribuna I „Coco Dumitrescu“: 90 lei
Tribuna II „Gioni Brosovszky“: 70 lei
Peluze: 50 lei

Copiii până în vârsta de 3 ani au acces gratuit (fără loc) iar cei cu vârsta cuprinsă între 3 și 13 ani (inclusiv) beneficiază de o reducere de 50%.

⬇ Pentru cele mai importante știri ⬇
Hai pe canalul de WhatsApp
Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți