Începând de astăzi UTA nu mai figurează cu interdicție la transferuri pe site-ul FIFA, ceea ce înseamnă că Gorcea, Dussaut, Danciu și Harrison vor putea fi folosiți în meciul cu FCSB, după ce au ratat prima partidă la noua lor echipă, cea cu Farul de la Ovidiu, disputată luni și încheiată cu scorul de 1-1. Reamintim că cei 4 au făcut deplasarea în Dobrogea dar reprezentanții clubului arădean au remarcat doar înainte de meci că aceștia nu au drept de joc. Ca întotdeauna cel care conduce UTA, Alexandru Meszar, a găsit în altă parte vinovații, de data aceasta în persoana unor funcționari ai FIFA de la Miami, care ar fi uitat „să dea un click“ pe site-ul instituției, care să certifice că UTA și-a plătit datoriile către fostul său jucător Herald Marku, plecat de la Arad de un an de zile. Se pare că într-un târziu, „click“-ul a fost dat și lucrurile sunt clare din acest punct de vedere.
Însă, abia a scăpat de o problemă că UTA a dat de alta: a fost reclamată la comisiile FRF pentru întârzieri salariale, de către unul dintre jucătorii care se află actualmente în lotul echipei, este vorba despre Andrei Dumiter. Întrunită astăzi, Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul FRF a admis cererea lui Dumiter, clubul UTA având termen de 5 zile pentru a face recurs.

Din informațiile noastre se pare că Dumiter a fost deranjat de faptul că a fost „sărit“ de la ultimul salariu primit de colegii săi și a decis să își caute dreptatea la comisie. Jucătorul este în acest moment accidentat și ar fi suferit o operație pentru a-și rezolva problema medicală pe care o are din vară de când a venit la UTA (pubalgie). De altfel, din această cauză, Dumiter a și jucat doar în 6 meciuri ale Bătrânei Doamne (5 în Superliga și unul în Cupa României). Cum antrenorul Mircea Rednic nu prea „înghite“ jucătorii care solicită prea vehement drepturile bănești, e puțin probabil ca Dumiter, chiar dacă se va întoarce la Arad, să mai adauge vreun meci la palmaresul menționat.
Indiferent însă de ce se va întâmpla cu Dumiter, UTA însă e amenințată de cazul ajuns la comisie. E adevărat, încă problema nu „arde“, însă dacă etapele litigiului trec și clubul nu se conformează, se poate ajunge inclusiv la amenințarea cu depunctarea. Iar în viitor, din sursele noastre, se pare că vor urma și alte probleme, deoarece tot mai multe entități cu care UTA a colaborat de-a lungul timpului și față de care încă nu și-a onorat obligațiile, încep să se sature să aștepte la infinit ca societatea condusă de Meszar să-și achite datoriile.
În acest context, gura de oxigen ar putea să vină din nou, ca de obicei, de la suporteri. Clubul a anunțat în această după-amiază că meciul cu FCSB e sold out, ceea ce înseamnă că în conturile clubului au intrat câteva zeci de mii de euro din vânzarea biletelor la acest meci. Printre cei care și-au adus contribuția la această infuzie financiară datorită căreia Meszar mai poate plăti din datoriile clubului, sunt și membrii galeriei, care au anunțat că revin pe stadion începând cu partida de duminică. Vorbim despre aceeași suporteri pe care șeful clubului îi împroașcă cu noroi la aproape fiecare ieșire publică, ca și cum aceștia ar aduce doar prejudicii financiare și de imagine. Ei bine, iată că totuși, pare că Meszar & co. și-au salvat pielea și de data asta datorită acestor suporteri.

Sper sa nu pierdem-implicit sa nu auzim iar si iar:DEMISIA !!