vineri, 11 octombrie, 2024

Cei mai mici „studenți” ai UAV au început școala

Distribuie articolul

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad i-a sărbătorit, azi, pe cei mai mici „studenți”, elevii de la Școala „Episcop Ioan Mețianu”.  Au fost momente speciale, invitați de seamă, multă bucurie, emoție și multă încredere în noul an școlar.

Au fost alături de ei: părinți, bunici, ÎPS Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, PS Emilian Crișanul, episcop vicar, Raluca Layer și Adrian Tanchiș, inspectori IȘJ Arad, Călin Teuca, directorul Seminarului Ortodox Arad.

„Le dorim micilor noștri elevi, cadrelor didactice, mult succes în noul an școlar și îi asigurăm că universitatea, cu sprijinul  Arhiepiscopiei Aradului, va contribui la dezvoltarea acestei școli pentru a putea crește acest proiect de suflet al comunității academice.

Ne dorim să oferim  Aradului o școală în care performanța actului educațional și valorile creștine să asigure fundamentele unei educații sănătoase.

Mulțumim părinților care și-au înscris copiii la Școala „Episcop Ioan Mețianu, celor cu care în toți acești ani am dezvoltat un parteneriat de încredere care ne-a ajutat să creștem această școală”, a declarat conf.univ.dr. Ovidiu Toderici, prorector al UAV.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți