Catedrala Patriarhală Sfântul Sava din Belgrad

Sursă imagine: via doxologia.ro

De Weekend

Scris de T.F.

Catedrala Patriarhală Sfântul Sava (Sveti Sava) din Belgrad este considerată a fi cea mai mare biserică ortodoxă din lume. Sfântul Sava a fost fiul întemeietorului statului sârb, Stefan Nemanja, primul arhiepiscop al Serbiei. Sfântul Sava este cel mai cinstit sfânt din Serbia si Muntenegru, de o venerație deosebită bucurându-se și în Macedonia și Bulgaria. Impresionanta catedrală a fost ridicată, în mod simbolic, pe locul unde turcii otomani, conduși de Sinan Pașa, au zdrobit rebeliunea sârbă din 27 aprilie 1594. Atunci turcii au ars Moaștele Sfantului Sava Nemanja (1236).

Catedrala se află chiar în centrul Belgradului, pe platoul Vračar. Construcția bisericii a început la 10 mai 1935, la 340 de ani de la arderea rămășițelor Sfântului Sava. Înălțimea Bisericii Sf. Sava este de 70 de metri, cu 15 metri mai mare decât Catedrala Sfânta Sofia din Istanbul. Catedrala din Belgrad seamănă ca structură și design cu Hagia Sofia din Istanbul.

Suprafața templului depășește 7,5 mii de metri pătrați. Ca mărime, Catedrala Sf. Sava este a doua după Catedrala Mântuitorului Hristos din Moscova. Exteriorul este din marmură albă și granit și are o cupolă de cupru de 4.000 de tone. Cupola și crucea au fost construite la sol și ridicate în partea de sus a clădirii într-un proces minuțios care a durat 40 de zile. Ridicarea s-a făcut din interior cu dispozitive hidraulice special construite și a fost finalizată pe 26 iunie 1989. Crucea are 12 metri înălțime, 5 m lățime și cântărește 4 tone.

Cupola catedralei Sfântul Sava are o înălțime interioară semnificativă. Cu 65 m (de la podea la tavan) este a patra cea mai înaltă cupolă (după înălțimea interioară) a creștinismului ortodox, depășită doar de cupolele Catedralei Mântuirii Neamului din București (104 m), Catedrală Hristos Mântuitorul din Moscova (69,5 m) și Catedrala Sfântul Isaac din Sankt Petersburg (69 m), potrivit Wikipedia. Mozaicul central din cupolă reprezintă Înălțarea și Învierea lui Isus Hristos, care stă pe un tron ​​și binecuvântează lumea cu mâna dreaptă ridicată, înconjurat de patru îngeri, Apostoli și Maica Domnului. Această compoziție a fost inspirată de mozaicurile din cupola principală a Bazilicii Sf. Marcu din Veneția. Suprafața totală pictată a cupolei este de 1.230 m².

Construcția structurii bisericii este finanțată exclusiv din donații. Candelabrul central din Catedrala Sfântul Sava din Belgrad, este oficial cel mai mare candelabru din lume. Candelabrul este de aproximativ 14 tone, este placat cu aur și are peste 500 de metri de lanțuri aurite. Interiorul este împodobit cu mozaicuri din sticlă de Murano și fresce uimitoare. Pentru mozaicurile de aur s-a folosit aur pur. Conținutul de metal prețios pur împiedică modificarea materialelor în timp.

Catedrala are mai multe cupole care au 18 cruci de diferite dimensiuni placate cu aur. Biserica are 49 de clopote care au fost făcute la turnătoria de clopote Grassmayr din Innsbruck, Austria și plătite din donații private. Fiecare clopot are donatorul său, al cărui nume este înscris pe el. Cel mai mare clopot a costat 110.000 de dolari, în timp ce cel mai mic a costat 250 USD. Cel mai mare clopot cântărește 6.128 kg, în timp ce cel mai ușor are 11 kg. Catedrala poate primi aproximativ 10.000 de credincioși. Numai partea (balconul) destinată corului catedralei are o capacitate de 800 de cântăreți.

Numai în anul 2019, pentru biserică s-au cheltuit aproximativ 100 de milioane de euro: pentru mozaicuri 40 de milioane de euro, pentru alte lucrări la interior 10 milioane, pentru construcția exterioară aproximativ 50 de milioane de euro. Aceasta a însumat aproximativ 100 de milioane. Dintre acestea, 40 de milioane de euro au venit din fonduri guvernamentale. O mare parte din donații au venit din partea Rusiei.

Monumentul (statuia) Sfântului Sava are 5,20 m înălțime fără stand și se află în poarta catedralei, cu vedere la strada Sf. Sava. Catedrala Sfântul Sava este deschisă în fiecare zi de la 07:00 la 19:00. Nu există taxă de intrare și toți turiștii pot vizita acest important sanctuar sârbesc. Din Arad la Belgrad este o distanță de 325 km, în acest fel o vizită la Catedrala Sfântul Sava la sfârșit de săptămână este ceva la îndemâna oricui.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.