Locuitorii din Cicir și Mândruloc vor avea, în sfârșit, un sistem modern de canalizare, grație unui proiect de infrastructură finanțat în mare parte din fonduri europene. Președintele Consiliului Județean Arad a semnat autorizația de construire, marcând astfel startul oficial al lucrărilor.
„Eliberarea autorizației de construire ne permite să demarăm proiectul, pe care l-am accesat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Este un proiect ambițios, care contribuie la dezvoltarea comunei Vladimirescu, una dintre cele mai mari și mai dinamice comune din județul Arad, cu aproape 13.000 de locuitori. Valoarea totală a acestui proiect este de circa 38 de milioane de lei, din care fonduri europene sunt 32 de milioane, iar diferența o vom asigura din bugetul local. Odată finalizat acest proiect, peste 4000 de locuitori din cele două localități vor beneficia de canalizare menajeră”, a declarat Mihai Mag, primarul comunei Vladimirescu, de care aparțin cele două localități.
Proiectul prevede construirea unei rețele de canalizare extinse, cu o lungime totală de 21.865 de metri și 1014 racorduri. Vor fi, de asemenea, realizate conducte de refulare, stații de pompare a apei uzate și subtraversări ale DN7. Un alt element important este înlocuirea conductei vechi de refulare de pe strada Progresului din Vladimirescu și reabilitarea Stației de Pompare Ape Uzate „Progresului Vladimirescu”.
Lucrările vor avea o durată maximă de 36 de luni de la deschiderea șantierului, iar la finalizarea proiectului, noua rețea va fi înregistrată în planurile cadastrale și integrată în sistemul județean de canalizare. Astfel, comuna Vladimirescu face un nou pas important spre modernizare, oferind locuitorilor condiții de trai îmbunătățite și infrastructură la standarde europene.
