Banderolă itinerantă, gâlceavă pe teren, declarații acide… ce se întâmplă în vestiarul UTA-ei?

Rezultatele sub așteptări și jocul foarte slab nu sunt singurele probleme ale Bătrânei Doamne care se manifestă la nivelul gazonului (despre cele manageriale am vorbit de nenumărate ori în ultimii ani). O altă situație îngrijorătoare este ceea a tensiunilor și fricțiunilor din vestiar, unele care se văd deja public. Începută cu încăierarea „privată“ de la bairamul dat de Costache în vară, când unii dintre coechipierii săi au fost, conform surselor noastre, la un pas de bătaie pe fondul consumului excesiv de alcool, dihonia din vestiarul UTA-ei a început să transpară și în atitudinea publică a componenților lotului: la început străveziu, prin declarația dată de Costache după victoria de la CFR („i-am arătat și lui Eric ce lucruri putem reuși pe teren atunci când nu suntem individualiști“), apoi, pe fondul rezultatelor slabe, tot mai pregnant, prin conflicte deschise între jucători chiar pe teren, așa cum a fost etapa trecută când același Costache a fost la un pas de o ciocnire de ordin fizic cu Tsouka.

Tensiunile au apărut și după înfrângerea de aseară cu Rapid. Venit la microfonul Digi Sport imediat după meci, portarul Robert Popa (care pare că-și construiește voluntar o imagine de tip direct, care nu ezită să spună lucruri interesante pentru presă, însă așa mai selectiv, ocolindu-le pe cele care l-ar putea incrimina personal), s-a lansat într-un atac „cu talpa sus“ la colegii săi, în special la cei din atac:

„Au fost niște tentative de acțiuni dar fără pericol la poarta lui Siegrist. Dacă îți pune probleme publicul, înseamnă că trebuie să ne lăsăm de fotbal. Trebuie să avem personalitate, caracter, să ai atitudine, să primești între linii, să-ți placă fotbalul, să ai plăcerea aia de a juca fotbal. Ne gândim la play-off dar de la a gândi până la a face, e mult. Trebuie să dăm goluri, e primul criteriu. Dar până să dai gol, trebuie să dai la poartă, să finalizezi. Poate acum sunt și eu puțin frustrat. M-am uitat zilele astea pe Instat, sau pe Sofa Score, ceva de genul, și nu întâmplător, am aproape 70 de intervenții. Întotdeauna echipele adverse trag din orice poziție la poartă, finalizează cu șut, numai noi ajungem acolo și…“

Răspunsul a venit imediat de la antrenorul Mircea Rednic:

„Să nu exagereze nici el. De aia e portar. Și celălalt a avut șuturi dar s-au lipit de mănușile lui, la al meu nu s-au prea lipit, au sărit din el. El să-și vadă de jocul lui. De-aia le-am și spus acum, un pic mai multă modestie nu ne strică. Avem impresia că ce mari jucători suntem, dar vreau să văd și în teren.“

Reacția antrenorului e legitimă însă și el, la rândul lui, contribuie la imaginea de echipă dezbinată pe care o are UTA în acest sezon. Este greu de imaginat cum o echipă care se pretinde profesionistă, ajunge să aibă al cincilea căpitan de echipă în 16 meciuri! UTA a început sezonul cu Alexandru Benga căpitan, apoi după ce acesta a pierdut postul de titular, banderola a trecut pe brațul lui Andrej Fabry. Căderea acestuia în dizgrație a dus la investirea lui Joao Pedro și apoi a lui Ibrahima Conte cu această onoare, după care Fabry, revenit în echipă a preluat din nou banderola. Aseară, deși Fabry, Pedro și Conte au fost pe teren, căpitan a fost Valentin Costache, jucător venit la Arad abia în această vară și care a avut prestații mai degrabă neconvingătoare, cele câteva sclipiri din meciurile cu Unirea Slobozia sau CFR Cluj, neputând să șteargă impresia generală. Explicația dată de Rednic înainte de meci, anume aceea că „trebuia să aibă și românii căpitan“, nu face altceva decât să lase impresia că la nivelul vestiarului există „bisericuțe“ legate de naționalitate.

Din păcate UTA culege ceea ce a semănat. Când schimbi din temelii lotul la fiecare jumătate de an, când te scapi voluntar de jucătorii cu personalitate, când aduci fotbaliști din nenumărate colțuri ale lumii, din zone culturale atât de diverse, când nu ai un nucleu dacă nu de localnici, măcar de jucători care au prins cheag aici de mai multe sezoane, nu ai cum să ai unitate în lot; e inevitabil ca atunci când lucrurile nu merg, jucătorii să încerce să tragă fiecare spuza pe turta lui sau a grupului lui, să se arate cu degetul unul spre celălalt, dacă nu există ceea ce în limbaj corporatist se numește „leadership“, adică o autoritate unanim recunoscută la nivelul grupului și care impune standarde și principii de conduită. Este evident că la UTA nu există în acest moment spirit de grup și, ținând cont de stilul de relaționare a lui Rednic cu mediul înconjurător, de tipul „dezbină și stăpânește“, ne e teamă că nu vom vedea degrabă ameliorarea acestei situații. Iar dacă pe lângă lipsa de calitate, mai avem lacune și la capitolul spirit de grup, prognoza referitoare la o posibilă revenire de formă, e mai mult decât rezervată.