Dincolo de controversa penalty-ului din care Rapidul a egalat în minutul 40 al meciului de aseară, controversă care a născut discuții legitime fără doar și poate, povestea partidei și a deznodământului său nu poate fi redusă la o fază, fie ea și una de nivelul importanței unui penalty. Realitatea este că lovitura de la 11 metri primită de giuleșteni, corect sau eronat e altă discuție, a venit pe fondul unei creșteri în joc a echipei oaspete, așa cum și golul victoriei marcat tot către finalul celei de-a doua reprize, a fost și el urmarea firească a unei perioade de presiune asupra careului echipei noastre.
Trebuie spus că UTA a făcut 30-35 de minute bune, care au amintit de partida din finalul anului trecut cu Dinamo. Echipa lui Mihalcea a început meciul într-o manieră agresivă, cu pressing pe purtătorul balonului și cu verticalizări imediate după recuperare. Această manieră a alternat cu momentele în care echipa s-a apărat organizat în propria treime, obligând adversarul să paseze steril în zone neutre. De asemenea ieșirile din apărare au fost făcute cu un calm demn de o echipă cu ambiții mai mari decât cele mărturisite. Golul foarte frumos marcat de Coman, la capătul unei acțiuni personale de atacant pur sânge, a fost o consecință naturală a desfășurării jocului. Din păcate însă în ultimul sfert de oră al reprizei echipa a părut că și-a pierdut suflul, n-a mai reușit să își țină oponentul departe de careu și a terminat primele 45 de minute în corzi.
Startul reprize secunde a fost unul haotic, în care a părut că ambele echipe au dat senzația că vor să marcheze cât se poate de repede golul prin care să ia conducerea pe tabela de marcaj. A rezultat un joc de la o poartă la alta, în care s-a sărit peste faza de construcție, dar care în condițiile terenului destul de greu, a consumat mult din bateriile jucătorilor. UTA a fost prima care a cedat, s-a regrupat în propria jumătate, în timp ce echipa lui Gâlcă și-a tras sufletul cu un joc de pase din nou aparent inofensiv. Acesta este momentul meciului în care unul dintre antrenori a avut la dispoziție pe banca de rezerve soluții reale pentru a influența jocul, în timp ce omologul său a fost obligat să tragă de niște jucători care dădeau semne evidente de oboseală.
Putem spune fără nicio exagerare că intrarea lui Olimpiu Moruțan a luminat jocul echipei sale. Internaționalul repatriat de la Aris Salonic mustește de calitate tehnică, a demonstrat o viteză de gândire și de execuție în plus față de toți coechipierii și adversarii din jurul său, iar pasele și execuțiile sale au început să dea utiștilor teme din ce în ce mai grele. La aceasta se mai adaugă și incapacitatea fizică a jucătorilor din ofensivă de a mai ține de minge, de a mai face pressing pe construcția rapidistă, ceea ce a împins jocul tot mai mult și mai mult spre poarta UTA-ei până ce defensiva a cedat.
Schimbările efectuate de Adrian Mihalcea au fost tardive și n-au adus nimic în condițiile în care UTA n-a mai reușit să preseze cu adevărat în căutarea egalării în cele 15 minute rămase. Iar acest lucru a arătat practic de ce antrenorul n-a făcut acele modificări mai devreme. Având o bancă ce îi oferea aproape exclusiv soluții defensive, Mihalcea ar fi avut nevoie să împrospăteze atacul, acolo unde Roman, Costache sau Abdallah practic înotau pe teren. Fără Tzionis sau fără Gojkovic, antrenorul a putut să se bazeze doar pe Țăroi și Barbu. Era util să riște introducerea lor mai devreme? Poate, însă prestația lor în minutele pe care le-au avut la dispoziție nu prea e de natură să-l contrazică flagrant pe Mihalcea. Sigur, mai poate exista și discuția despre Zsori, exilat cu încăpățânare în afara lotului, chiar și atunci când locurile de pe bancă destinate jucătorilor de atac rămân goale.
Înfrângerea dezamăgește și chiar doare ținând cont că iată mai e puțin și se împlinesc 18 ani de la ultima victorie a UTA-ei împotriva Rapidului. Dar ținând cont de diferența de valoare dintre loturile celor două echipe, deznodământul nu e dramatic. Când adversarii trimit în teren de pe bancă jucători ca Moruțan, Bolgado sau Koljic, nu-i greu de înțeles și de acceptat înfrângerea. În plus, nu a fost totul cenușiu pentru UTA în acest meci. Prestația din prima jumătate de oră arată că această echipă, dacă este puțin întărită la nivelul lotului, poate juca de la egal la egal cu orice adversar. La fel, creșterea de formă a lui Coman este iarăși un element îmbucurător, pentru că în meciurile care vor urma UTA are nevoie de nivelul ridicat al unui golgheter care în același timp nu se dă în lături de la munca „murdară“.
După această înfrângere UTA a ieșit de pe locurile de play-off, căzând pe poziția a 8-a (dar la doar un punct în spatele celor de la Oțelul și U. Cluj) însă poate acum înțelegem de ce Adrian Mihalcea refuză să declare că accederea în zona de elită a clasamentului este un obiectiv. Echipa sa urmează să se deplaseze pe un teren foarte greu, la Mioveni, acolo unde o așteaptă revelația acestui campionat, nou-promovata FC Argeș, ajunsă pe locul 4 al clasamentului. Va fi un meci în care probabil îl vom revedea în primul 11 pe căpitanul Alexandru Benga, care pare alegere logică pentru a-l înlocui pe Pospelov, acesta încheind un meci de uitat în plan personal, cu două cartonașe galbene luate în ultimele minute ale meciului.
UTA vs Rapid 1-2 (1-1)
Superliga, Sezon regulat, Etapa 23
Luni 26 ianuarie 2026, ora 20:00
Arad, Arena „Francisc Neuman“
Au marcat: Coman (19) / Dobre (43 – pen), Bolgado (79)
Cartonașe galbene: Pospelov (2), Abdallah / Pașcanu, Bolgado, Grameni, Vulturar
Cartonaș roșu: Pospelov
UTA: Gorcea – Țuțu (83. Țăroi), Poulolo, Popelov, Alomerovic – Odada (87. L. Mihai), Sota (75. Van Durmen) – Abdallah, Roman (83. Iacob), Costache (cpt) – Coman (87. Barbu). Rezerve: Tordai – Benga, Stolnik, Ov. Popescu, Hrezdac. Antrenor: Adrian Mihalcea
Rapid: Aioani – Manea (82. Onea), Pașcanu, Kramer (46. Bolgado), Borza – Hromada (73. Vulturar), Grameni – Dobre (cpt), Christensen (73. Koljic), Petrila (62. Moruțan) – Paraschiv. Rezerve: Iliev – Ciobotariu, Sălceanu, Keita, Hazrollaj, G. Gheorghe, Jambor. Antrenor: Constantin Gâlcă
Arbitru central: Sebastian Colțescu (București)
Asistent 1: Daniel Ilinca (Craiova)
Asistent 2: Alexandru Vodă (Alba Iulia)
Arbitru de rezervă: Viorel Flueran (Craiova)
Arbitru VAR: Iulian Dima (București)
Asistent VAR: Vasile Marinescu (București)
Observator arbitraj (FRF): Octavian Șovre (Oradea)
Observator organizare joc (LPF): Ioan Bogdan (Arad)
Posesie: 47%-53%
Șuturi: 14-20
Șuturi pe poartă: 5-5
Lovituri libere: 15-16
Cornere: 2-5
Ofsaiduri: 0-3
