marți, 25 martie, 2025

Andrei Chivulete fluieră meciul de la Craiova. Istoric negativ în meciurile cu oltenii, dar n-am pierdut cu el în deplasare

Distribuie articolul

După scandalul de la meciul UTA – Rapid, CCA a decis să încredințeze partida Universitatea Craiova – UTA unei alte brigăzi cu o consistentă componență bucureșteană. Astfel, la centru va oficia Andrei Chivulete, arbitru care de la revenirea Bătrânei Doamne în elită a condus de două ori un meci al acesteia împotriva Universității. Prima dată a fost pe 14 decembrie 2021, când cele două echipe au remizat în Bănie (0-0), la final Laszlo Balint acuzând faptul că Andrei Chivulete nu a acordat penalty pentru roș-albi în prima repriză, la o fază în care Bancu l-a tras pe Erico la pământ, în marginea careului de 6 metri. Aproape un an mai târziu Chivulete conducea meciul UTA – Universitatea Craiova de pe Arena „Francisc Neuman“. Aly Abeid a deschis scorul, întors însă apoi de dubla lui Baiaram. În repriza secundă Paul Anton a văzut corect al doilea cartonaș galben și și-a lăsat echipa în inferioritate numerică.

Altfel, bilanțul UTA-ei cu Andrei Chivulete la centru este unul pozitiv: 5 victorii, 5 remize și 2 înfrângeri. Mai mult, UTA în deplasare cu Chivulete la centru este neînvinsă. La ultima partidă a Bătrânei Doamne arbitrată de acesta, trupa lui Rednic s-a impus la Iași cu 2-0, pe 23 aprilie anul acesta, în play-off-ul sezonului trecut. Și oltenii au bilanț pozitiv cu arbitrul bucureștean la centru dar acesta este mult mai echilibrat: 14 victorii, 8 remize, 10 înfrângeri.

La acest meci, arbitru VAR va fi Rareș Vidican (Satu Mare) iar arbitru de rezevă (important dacă ținem cont de isprăvile lui Mladinovici în partida cu Rapid) a fost desemnat un alt bucureștean, Iulian Dima. Iată componența completă a brigăzii:

Arbitru central: Andrei Chivulete (București)
Asistent 1: Sebastian Gheorghe (Suceava)
Asistent 2: Andrei Constantinescu (București)
Arbitru de rezervă: Iulian Dima (București)
Arbitru VAR: Rareș Vidican (Satu Mare)
Asistent VAR: Andrei Antonie (București)
Observator arbitraj (FRF): Teodora Albon (Cluj)
Observator joc (LPF): Viorel Ilinca (Pitești)

Partida Universitatea Craiova – UTA are loc sâmbătă 20 iulie începând cu ora 19:00, pe stadionul „Ion Oblemenco“ din Craiova

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți