UTA a fost învinsă aseară la Craiova de Universitatea, cu scorul de 4-0, la capătul unui meci care era aproape să nu se dispute! Cauza? Echipamentele UTA-ei care ambele erau mult prea asemănătoare cromatic cu cele ale jucătorilor gazdă. Campioana României joacă meciurile de pe teren propriu în acest sezon într-un echipament alb în timp ce tricoul principal al UTA-ei, deși în dungi roș-albe, cu accent pe roșu, are pe spate preponderent aceeași culoare albă cu a tricourilor echipei gazdă. Practic din spate jucătorii celor două echipe ar fi fost foarte greu de deosebit. În același timp, echipamentul de deplasare al Bătrânei Doamne este de culoare gri deschis, ușor confundabil de la distanță cu albul de pe tricoul oltenilor.
Reamintim că regulamentul prevede că echipa gazdă are dreptul de a-și alege echipamentul, iar cea oaspete are obligația de a avea la dispoziție un echipament de culoare clar diferită, astfel încât jucătorii să fie identificați fără efort pe teren. Cum UTA nu a îndeplinit această obligație, exista riscul să piardă meciul cu 3-0 la masa verde. Norocul echipei arădene a fost acela că gazdele au manifestat înțelegere și au acceptat să joace în echipamentul de deplasare, unul de culoare complet albastră.
Emoțiile însă nu se încheie aici. De-a lungul acestui campionat UTA se va deplasa pe terenul unor echipe ca Universitatea Cluj, Farul, FC Botoșani, FC Argeș sau Oțelul, care fie au echipamentul principal complet alb, fie partea din spate a lui este preponderent albă. Astfel, pentru a nu sta la „mila“ acestor echipe, UTA va trebui să își achiziționeze de urgență un al treilea echipament, de o culoare clar diferită de cele două.
În general echipele au trei seturi de echipament: unul principal și unul de deplasare, diferite între ele dar bazate în principal pe culorile clubului, plus unul de rezervă într-o culoare „neutră“. Spre exemplu, în sezonul 2021-2022, UTA a avut echipamentul principal roșu, echipamentul de deplasare alb și echipamentul de rezervă albastru.
Din cauza bugetului limitat, multe echipe, inclusiv UTA, aleg să achiziționeze doar două seturi de echipamente. Acestea însă, pentru a evita situațiile de genul celei de aseară, trebuie să fie radical diferite cromatic între ele, recomandabil fiind chiar ca al doilea echipament să fie într-o culoare cât mai „atipică“ în cazul în care clubul advers are aceleași culori.
UTA însă a ales, total neinspirat, să aibă un al doilea echipament, care pe partea din spate a tricoului să fie cromatic aproape identic cu cel principal, făcându-l practic inutil! Este o mostră de amatorism teoretic greu de imaginat la un club profesionist de prima ligă. Spunem „teoretic“ deoarece, din păcate, ne-am obișnuit în ultimii ani cu incompetența crasă de la clubul UTA, astfel că nu ne mai miră nimic.
