Am publicat ieri prima parte a unui material inspirat de bannerele afișate de galeria UTA-ei la meciul cu FCSB, bannere pe care le puteți vedea în imaginea ilustrativă a acestui material dar al căror mesaj îl reluăm cu această ocazie: „Academia pe mâna voluntarilor, UTA pe mâna bișnițarilor“ respectiv „Pentru ce avem Academie, dacă aducem juniori pentru „o mie”?”. În prima parte a materialului, pe care o puteți lectura aici (Adevărul dureros din spatele bannerelor. Partea I: „Bișnițarii“), am analizat modul cum se fac transferurile la UTA, posibilele rețele și interese din spatele lor, urmând ca în această parte a doua să mergem mai departe pe firul analizei noastre și să vedem ce impact are această politică asupra a ceea ce ar trebui să fie un interes strategic de importanță maximă al UTA-ei: Academia clubului. Considerăm „pepiniera“ Bătrânei Doamne astfel deoarece, în primul rând cultura și identitatea de decenii a UTA-ei s-a construit pe șlefuirea și promovarea de tinere talente locale și din zonă, cultură facilitată de talentul nativ dovedit în timp pe care-l au copiii din această parte geografică și culturală a țării. Dincolo de tradiția UTA-ei în domeniu, Academia este obiectiv strategic din punctul nostru de vedere și dintr-un alt motiv, unul mult mai pragmatic, și de la care vom începe practic analiza noastră.
Astfel, în perioada 2020-2025, adică în cele 4 sezoane și jumătate de când a revenit în prima ligă, UTA a vândut 7 jucători. Am exclus din calcul jucătorii plecați direct din Academie și / sau pe sume derizorii, de câteva mii de euro. Dintre acești 7 jucători vânduți de UTA, 4 provin din propria Academie iar 3 sunt jucători seniori aduși de UTA din altă parte și care au fost vânduți mai departe. Iată cum arată lista și sumele încasate de UTA pe acești jucători. Facem mențiunea că în cazul jucătorilor proveniți din Academie, am precizat suma care i-a revenit UTA-ei din totalul sumei de transfer, cunoscut fiind faptul că toți aceștia se aflau într-o formă de coproprietate.
Cătălin Vulturar – 250.000 euro (Lecce)
Roger Junio – 200.000 euro (CFR Cluj)
David Miculescu – 1.000.000 euro (FCSB)
Virgiliu Postolachi – 300.000 euro (Grenoble)
Aly Abeid – 100.000 euro (CFR Cluj)
Rareș Pop – 350.000 euro (Rapid)
Raul Stanciu – 75.000 euro (Lecce)
Observăm din aceste cifre că pe jucătorii aduși din altă parte și apoi revânduți, UTA a încasat 600.000 de euro, în timp ce pe jucătorii produși de propria Academie, a încasat (repetăm, asta este doar partea ce-i revine UTA-ei din totalul sumei de transfer) 1.675.000 de euro, adică de aproximativ două ori și jumătate mai mult! Dacă la aceste sume mai adăugăm și cele obținute în anii de dinaintea promovării, din vânzările lui Dennis Man și Adrian Petre, observăm foarte ușor două lucruri: că Academia clubului produce constant jucători de calitate și că pentru UTA este mult mai rentabil economic să-și promoveze proprii jucători decât să se axeze pe importuri din alte părți. Iar acest lucru este cât se poate de logic, deoarece jucătorii Academiei, pe lângă avantajul vârstei, mai ajung la echipa mare și cu contracte multianuale, care permit clubului să țină la preț în condițiile în care nu planează asupra sa riscul de a pierde gratis jucătorii la finalul contractelor, așa cum se întâmplă cu cei veniți din altă parte, cărora clubul nu vrea sau nu poate să le ofere contracte mai lungi de 1-2 ani. În acest context logic ar fi ca strategia clubului să se axeze pe această resursă deloc neglijabilă și să impună antrenorilor de la echipa mare, un accent serios pe promovarea absolvenților de la Academie. Haideți să vedem dacă se întâmplă acest lucru în mandatul lui Mircea Rednic, antrenor care am văzut ieri este foarte „orientat“ către împrospătarea continuă a lotului cu jucători aduși din alte părți.
Așa cum știm, în fotbalul românesc funcționează regula U21, ceea ce face ca, vrând nevrând, fiecare antrenor să aibă pe teren un jucător sub sau de această vârstă. Cu mici excepții (Farul în special), echipele noastre au câte un jucător titular pe această poziție, încă 1-2 jucători ca alternativă, mai mereu pe bancă, și alți 3-4 în lot „la acoperire“. Vom vedea că nici UTA nu face excepție de la această cutumă. Astfel, în mandatul lui Rednic, titularul indiscutabil al poziției U21 a fost Cristi Mihai. Aici Rednic are o mare bilă albă promovând și dând maximă încredere unui jucător crescut de UTA, care în această perioadă de un an și jumătate a adunat 3767 de minute în 54 de meciuri oficiale jucate pentru UTA, fapt care l-a propulsat în poziția de cel mai valoros jucător din actualul lot, fiind cotat la 600.000 de euro de către platforma transfermarkt (la egalitate cu Fabry). În poziția de secondant îl găsim în sezonul trecut pe Rareș Pop, care a jucat 38 de meciuri, totalizând 1531 de minute jucate. Și acesta este tot un produs al Academiei UTA dar aici trebuie spus că la venirea lui Mircea Rednic, Pop era deja titular în echipa UTA-ei. După plecarea acestuia, locul său în ceea ce privește importanța în lot ca jucător tânăr, i-a fost luat de Robert Popa, portar adus sub formă de împrumut de la FCU 1948 și care, după 16 meciuri jucate și 1438 de minute contabilizate în teren, a fost trimis înapoi la Craiova.
Aceștia au fost cei mai importanți jucători „under“ folosiți de Rednic și până aici lucrurile nu arată chiar rău. Însă dacă mergem mai departe, și dacă ne uităm la jucătorii tineri de „linia 2“ descoperim următoarele: în această perioadă au contabilizat cel puțin o apariție în echipa UTA-ei următorii jucători promovați de la Academie: Raul Stanciu, Darius Iurasciuc, Alessio Calotă, Robert Vâlcu și Adrian Dragoș. Dintre aceștia, singurul care a bifat peste 100 de minute, este Stanciu (130), care după cele 8 apariții în prima echipă a și fost cumpărat de Lecce. Ceilalți însă au fost în lot doar „la număr“ deoarece toți 4 au adunat împreună (!!!) 5 meciuri și 22 de minute jucate cumulat! În schimb, când vine vorba de jucători tineri aduși din altă parte constatăm că aceștia au beneficiat de considerabil mai multe șanse: Cătălin Vulturar (adus împrumut de la Rapid după ce giuleștenii l-au recuperat de la Lecce) – 437 de minute, Aleksander Mitrovic – 272 de minute, Raoul Cristea – 235 de minute, Andrei David – 106 minute, Robert Mustacă – 68 de minute. Precizăm că am luat în calcul pentru toți jucătorii menționați (atât de la Academie cât și de „import“) partidele și minutele contabilizate în Superliga și în Cupa României, adică în cele două competiții oficiale în care este implicată UTA.
Încercând să găsim o explicație pentru diferența de minute pe care o primesc jucătorii din Academie și cei aduși din altă parte, constatăm că între jucătorii de „linia 2“, cei aparținând Academiei sunt de regulă copii de 16-18 ani, care încă joacă la echipele Academiei în Liga de Tineret sau Liga Elitelor U17 în timp ce jucătorii U21 aduși din altă parte sunt fotbaliști de 19-21 de ani, deja cu experiență (mai mare sau mai mică) în fotbalul de seniori. Din acest punct de vedere nu i se poate imputa antrenorului că se bazează mai mult pe aceștia din urmă. Dar… se pune întrebarea unde sunt absolvenții de acum unu sau doi ani ai Academiei UTA, fotbaliști de 19, 20 de ani, care ar fi putut să bifeze aceste căsuțe? Răspunsul îl avem în cifra 13! Și nu ne referim la valențele ei din zona superstițiilor ci la faptul că în acest moment, după știința noastră, UTA are 13 jucători produși de ea, împrumutați la diferite echipe din Ligile 2 și 3. Între acești jucători se află fotbaliști ca Fabiano Cibi și Ionuț Anișorac, cu selecții la echipele naționale de juniori, sau ca Ahmet Ekmekci, autor a 15 goluri și 10 pase decisive în ultimul sezon în care UTA a ajuns în finala Ligii Elitelor. Niciunul dintre ei nu a fost considerat suficient de bun de către Mircea Rednic pentru a fi ținut în lot și a primi măcar minutele de care au beneficiat un Mustacă, David sau Cristea; iar unii dintre ei nici măcar n-au avut șansa să debuteze pentru echipa la care au visat în toți anii junioratului.
Ajungând la acest capitol trebuie să spunem că o vină importantă în faptul că acești tineri care termină Academia riscă să se piardă pe coclaurile eșaloanelor inferioare, la echipe unde condițiile de pregătire sunt cum sunt, unde antrenorii de acolo au sau nu disponibilitate să-i folosească, o are și clubul, nu doar antrenorul care nu are ochi pentru acești jucători. Dincolo de larghețea zicem noi iresponsabilă cu care Rednic este lăsat să taie și să spânzure la prima echipă, este de neconceput din punctul nostru de vedere, ca un club profesionist să nu beneficieze de o echipă secundă în Liga 3, unde absolvenții cu potențial ai Academiei să prindă experiența necesară în fotbalul de seniori. Acest lucru s-ar produce sub ochii clubului, după o strategie construită în jurul lor, un avantaj deloc de neglijabil fiind acela că jucătorii respectivi ar fi mereu nu doar sub ochii antrenorului de la prima echipă dar și la dispoziția sa, putând fi promovați oricând la formația de seniori. S-a motivat nu odată că existența unei echipe secunde ar însemna o cheltuială suplimentară pe care clubul nu și-o permite. Nouă ni se pare o justificare meschină și nedreaptă în condițiile în care am văzut că Academia clubului a adus o sumă consistentă la buget în ultimii ani, aspect care ar fi trebuit să se regăsească proporțional și în investițiile către acest compartiment. Să motivezi că nu ai bani să susții așa cum trebuie activitatea unui departament care ți-a băgat în conturi peste 1,5 milioane de euro în ultimii 4 ani, dar să îți permiți să plătești, așa cum am văzut în materialul de ieri, 23 de salarii comision pentru jucători care au stat mai puțin de jumătate de sezon la club, este de neacceptat.
De altfel nu mai este un secret că Academia este cenușăreasa acestui club. Dacă Atletico Arad, clubul de juniori aparținând lui Alexandru Meszar, cu care UTA împarte coproprietatea majorității jucătorilor promovați din Academie, are un procent de 50% din suma de transfer a fiecărui astfel de jucător, Academia UTA nu are niciun procent clar stabilit din această sumă, care să îi revină automat. De altfel Academia UTA nu are ea însăși un buget clar, anual, pe care cei care o administrează să își construiască strategia. Pentru fiecare investiție, cheltuială, idee, proiect etc, aceștia trebuie să bată la ușa „șefului“ și să ceară finanțare. În bună măsură antrenorii care muncesc în aceste condiții și reușesc să scoată în continuare tineri cu potențial, merită mult respect. Deși nu se plâng, salariile lor sunt mult sub ceea ce beneficiază omologii lor de la alte cluburi din țară, condițiile în care se desfășoară activitatea sunt departe de ceea ce ar trebui să însemne o Academie (vorbim aici despre terenuri în principal, calitatea scăzută a gazonului sintetic reprezentând chiar pericol sporit de probleme medicale pentru copii) iar la achitarea cheltuielilor aferente participărilor la competiții, părinții copiilor au o contribuție importantă.
În aceste condiții, ca să ne întoarcem la bannerul galeriei, nici nu ne miră faptul că Academia a ajuns să fie nevoită să lucreze cu voluntari (de altfel nici mulți dintre cei salariați nu sunt departe de acest statut). Ca să fie lucrurile clare, precizăm din capul locului că nu avem o problemă cu voluntariatul pe diferite paliere ale Academiei; este o practică pe care o întâlnim inclusiv la cluburile foarte mari din lume și prin care academiile își formează încă de tineri viitorii profesioniști. Însă voluntariatul este firesc să se axeze pe susținerea profesioniștilor și să beneficieze de mentoratul acestora. Da, nu vedem nimic în neregulă ca Academia UTA să angajeze, conform anunțului, voluntari ca ajutor pentru antrenori sau chiar ca analiști video; însă credem că e o problemă când posturi ca cele de asistent medical sau preparator fizic, sunt acoperite cu voluntari.
De asemenea, dacă am ajuns la capitolul bucătăriei interne a Academiei, nu putem să nu semnalăm că, în ciuda progreselor din ultimii ani, constatate chiar și de către reprezentanți ai FRF sau ai unor cluburi occidentale, care au participat la diferite workshop-uri sau schimburi de experiență, încă mai sunt lucruri de îmbunătățit pe relația foarte delicată dar extrem de importantă din triunghiul părinți – copii – Academie. Zilele trecute ne-a parvenit la redacție un document foarte interesant, pe care îl atașăm la finalul articolului. Acesta este un acord de colaborare între părinții copiilor de la Academie și Academia UTA, în fapt un regulament pe care părinții ar urma să îl semneze în perioada următoare și astfel el să intre în vigoare. Din punctul nostru de vedere, un astfel de regulament este cât se poate de util și mai ales necesar, în condițiile în care în fotbalul românesc (și nu numai) se vorbește de foarte mult timp de grave deficiențe în activitatea centrelor de copii și juniori: părinții se plâng, pe bună dreptate, că există antrenori care abuzează verbal și chiar fizic copiii; antrenorii la rândul lor și tot pe bună dreptate, se plâng că există părinți care la antrenamente și meciuri au un comportament suburban sau intervin cu indicații tehnico-tactice peste antrenor. Unele cazuri mai grave au ajuns de notorietate în opinia publică și, de asemenea, nici UTA nu a fost scutită de asemenea probleme. Așadar, este cât se poate de salutară existența unui regulament care să clarifice drepturile și obligațiile tuturor părților implicate. Acest acord despre care vorbim, asta își propune să facă doar că, pe lângă punctele sale bune, prezintă niște deficiențe care, din punctul nostru de vedere, riscă să dinamiteze întregul demers:
– În primul rând documentul face vorbire despre drepturile și obligațiile părinților respectiv ale Academiei, dar omite cel mai important element din ecuație: copiii! Din punctul nostru de vedere, având în vedere că ei sunt în centrul acestei activități, un asemenea document trebuia să înceapă de la Drepturile Copiilor, capitol care lipsește din document.
– În al doilea rând, observăm că sancțiunea finală pentru încălcare gravă a regulamentului de către PĂRINȚI este excluderea definitivă a COPILULUI. Din punctul nostru de vedere este profund nedrept și imoral ca un copil să sufere consecințele acțiunii părintelui, în condițiile în care nu are nicio culpă morală în faptele săvârșite de către acesta și nici nu are niciun control asupra comportamentului părintelui. În orice societate civilizată adultul răspunde pentru faptele sale iar când este implicat un copil, adultul răspunde de faptele copilului și nu invers!
– În al treilea rând observăm o diferență anormală de greutate între obligațiile membrilor staff-ului Academiei și cele ale părinților. Dacă în cazul primilor se precizează doar la modul general că „Academia se obligă să creeze un mediu sigur și prielnic pentru dezvoltarea copiilor, atât fizic, cât și emoțional“, pentru a doua categorie se intră în niște indicații foarte specifice, cum ar fi acelea că, spre exemplu, părinților le este interzis limbajul vulgar, agresiv sau jignitor, consumul de alcool și fumatul. Diferența de abordare, faptul că doar pentru o categorie sunt menționate explicit astfel de abateri care foarte ușor pot să apară și în categoria cealaltă, are din punctul nostru de vedere o componentă jignitoare la adresa părinților.
– De asemenea, ar mai fi discutabile interdicția pentru părinți de a distribui imagini din meciuri sau antrenamentele propriului copil fără acordul clubului sau încercarea de a reglementa exagerat niște aspecte fără îndoială neplăcute, dar care ar trebui rezolvate mai degrabă prin educație; pentru că e puțin absurd ca un părinte să poată merge la meciul echipei de seniori și să se manifeste ca un antrenor în tribună, dar dacă face acest lucru la o partidă de juniori să riște amenda sau evacuarea.
Am punctat aceste aspecte nu pentru că am dori să demolăm un demers în sine corect, ci pentru că dorim să le atragem atenția celor care administrează Academia UTA că în contextul detaliat în prima parte a materialului, este extrem de riscant pentru ei ca și pentru viitorul clubului, să-și antagonizeze sau să-și ostilizeze părinții. E suficient că în momentul de față Academia UTA-ei pare că mai degrabă produce în gol, șansele de a face pasul spre prima echipă fiind aproape insignifiante, e suficient că juniorii și copiii împreună cu antrenorii lor lucrează în condiții materiale sub cele normale, e suficient că părinții contribuie financiar la activitatea Academiei, chiar nu e de dorit ca însăși cei care beneficiază de decizia părinților de a-și încredința copiii spre formare lor și nu altora, să producă încă un motiv pentru părinți ca aceștia să caute alternative; pentru că alternative sunt: în Arad au apărut tot mai multe cluburi de copii iar, academiile cluburilor mari încep să vizeze și să oferteze copii încă de la vârste foarte mici.
Concluzionând pe marginea amplului material prezentat în aceste două zile, din punctul nostru de vedere UTA se îndreptă într-o direcție profund greșită în ceea ce privește formarea echipei, gestionarea bugetului și construcția pe termen mediu și lung, care în fapt nu există. Prin practica instrumentată de actualul antrenor Mircea Rednic, cu girul conducătorului Alexandru Meszar, UTA nu are nicio perspectivă să se apropie de vreo performanță, își dezechilibrează bugetul, își îndepărtează suporterii și, foarte grav, riscă să își aducă în derizoriu ultimul element de atractivitate pe care-l mai are la acest moment: rezervorul de talente al Academiei.
