De la spectacolul sonor și bogăția de imagini oferite de Edvard Grieg în „la minorul” său pentru pian, la cea de a șaptea simfonie de Antonín Dvořák, cea de a doua seară simfonică a lunii iunie ne-a purtat în spațiile cele mai pline de romantism ale continentului, bucurând spectatorii de frumusețea unor capodopere inspirate din melancolia și luminile nordului, sau din spiritul, copleșitoarea energie și pasiunile arzătoare ale Boemiei.
Joi, 11 iunie 2026, Filiarmonica Arad și dirijorul Alexandru Ilie, alături de pianistul Horia Mihail au avut în program:
- Edvard Grieg – Concertul pentru pian și orchestră în la minor, op.16,
- Antonín Dvořák – Simfonia nr. 7 în re minor, op.70.
Atât Concertul pentru pian de Grieg, cât și Simfonia a VII-a de Dvořák sunt lucrări extraordinare, dar foarte diferite ca atmosferă. Grieg impresionează prin lirismul său nordic, prin dialogul poetic dintre pian și orchestră și prin melodiile memorabile inspirate de spiritul Norvegiei. Dvořák, în schimb, construiește în Simfonia a VII-a o adevărată dramă simfonică, cu o tensiune interioară și o profunzime emoțională care o apropie de marile creații ale lui Beethoven și Brahms.
Alexandru Ilie este Absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, unde a urmat atât studiile de licență în dirijat orchestră, cât și un masterat în stilistică dirijorală. Alexandru Ilie activează de peste un deceniu în viața muzicală românească, în calitate de dirijor și colaborator al unor importante instituții de spectacol. Dirijorul Alexandru Ilie, este din 12 iunie 2026 manager interimar al Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București.
Cu o vastă experiență și talent recunoscut, Alexandru Ilie colaborează frecvent cu filarmonicile din Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Craiova, Arad și Oradea, ca să amintim doar câteva. În prezent Alexandru Ilie este dirijor permanent la Opera Comică pentru Copii și la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, ambele din București.
Pianistul Horia Mihail, născut pe 20 iulie 1971, la Brașov, este una dintre cele mai carismatice și active figuri ale scenei muzicale românești actuale, fiind recunoscut atât pentru rafinamentul interpretativ, cât și pentru inițiativele sale vizionare care au redefinit circuitul muzicii clasice.
Horia Mihail a debutat la vârsta de zece ani la Brașov interpretând un concert de Haydn. A atins maturitatea artistică prin studii aprofundate în România și SUA, unde a obținut prestigiosul premiu Artist Diploma la Boston University.
Edvard Grieg (1843–1907). Este considerat cel mai important compozitor norvegian al secolului al XIX-lea și una dintre figurile reprezentative ale romantismului muzical european. Edvard Grieg s-a născut în orașul Bergen și a studiat la Conservatorul din Leipzig, unde a dobândit o solidă pregătire academică. Cu toate acestea, adevărata sa vocație a fost să creeze o muzică inspirată de peisajele, folclorul și spiritul Norvegiei. Lucrările sale îmbină lirismul romantic cu ritmuri și inflexiuni melodice provenite din tradiția populară scandinavă.
Printre creațiile sale cele mai cunoscute se numără muzica pentru piesa Peer Gynt, suitele orchestrale derivate din aceasta, mai multe miniaturi pentru pian și, mai presus de toate, Concertul pentru pian și orchestră în la minor, op. 16, una dintre cele mai iubite lucrări concertante din întreg repertoriul romantic.
Compus în anul 1868, când Grieg avea doar 24 de ani, concertul a fost scris în timpul unei șederi în Danemarca. Premiera a avut loc în anul 1869, iar succesul a fost imediat. Lucrarea este singurul concert pentru pian finalizat de compozitor și rămâne cea mai amplă creație orchestrală a sa.
Concertul este alcătuit din trei părți. Prima, Allegro molto moderato, începe spectaculos cu o colaborare virtuoasă a pianului, urmată de un acord puternic la orchestrei. Acest început energic a devenit unul dintre cele mai recunoscute din literatura concertantă. Mișcarea dezvoltă teme de mare expresivitate și contraste dramatice, evidențiind atât virtuozitatea solistului, cât și bogăția culorilor orchestrale.
Partea a doua, Adagio, oferă un moment de liniște și contemplare. Atmosfera este poetică și profundă lirică, iar dialogul dintre pian și orchestră evocă adesea peisajele calme ale Nordului.
Finalul, Allegro moderato molto e marcato, introduce ritmuri inspirate din dansurile populare norvegiene. Energia, strălucirea tehnică și caracterul sărbătoresc conduc către o încheiere triumfătoare. Tema secundară, amplă și cântabilă, adaugă o notă de noblețe și emoție.
Concertul pentru pian și orchestră în la minor, op. 16 este admirat pentru echilibrul său între virtuozitate și sensibilitate poetică. Deși influența lui Robert Schumann este evidentă, Grieg și-a afirmat propria personalitate artistică prin culoarea nordică distinctă și prin melodiile sale memorabile. Astăzi, concertul rămâne una dintre cele mai frecvent interpretate și îndrăgite lucrări pentru pian și orchestră din lume, reprezentând o sinteza perfectă între romantismul european și identitatea muzicală norvegiană.
Antonín Dvořák (1841–1904). A fost unul dintre cei mai importanți compozitori ai romantismului târziu și figura centrală a școlii naționale cehe de muzică. Antonín Dvořák s-a născut în satul Nelahozeves , într-o familie modestă, și și-a început cariera ca violist înainte de a se consacra compoziției. Talentul său a fost remarcat de Johannes Brahms, care la sprijinit și la recomandat editorului său. Dvořák a reușit să îmbine formele clasice germane cu elemente inspirate din muzica populară cehă și slavă, creând un stil profund personal, caracterizat prin bogăție melodică, vitalitate ritmică și o mare forță expresivă.
Dintre cele nouă simfonii ale sale, Simfonia nr. 7 în re minor, op. 70 este adesea considerată cea mai profundă și mai dramatică. Compusă între 1884 și 1885, lucrarea a apărut într-o perioadă de maturitate și de afirmare internațională a compozitorului. Ea a fost scrisă la invitația prestigioasei Royal Philharmonic Society din Londra, care îi comandă o nouă simfonie pentru un concert important.
Dvořák dorea să creeze o lucrare de mare anvergură, capabilă să rivalizeze cu simfoniile lui Brahms și ale lui Beethoven. Într-o scrisoare, el mărturisea că noua sa simfonie trebuia „să miște lumea”. Rezultatul este o partitură remarcabilă prin unitate sa dramatică și prin intensitate emoțională.
Prima parte, Allegro maestoso, debutează cu o temă întunecată și tensionată în re minor. Atmosfera este gravă și neliniștită, iar dezvoltarea muzicală are o energie aproape tragică. Mulți comentatori au văzut în această muzică sau reflecție a sentimentelor patriotice cehe și a frământărilor politice ale epocii.
Partea a doua, Poco adagio, oferă un contrast liric și meditativ. Melodiile ample și orchestrația rafinată creează momente de profundă frumusețe, fără a elimina complet tensiunea care străbate întreaga lucrare.
A treia mișcare, Scherzo: Vivace, este inspirată de dansul popular ceh furiant. Ritmurile sale energice și schimbările de accent aduc sau explozie de vitalitate și culoare națională.
Finalul, Allegro, reia caracterul dramatic al începutului. Conflictul dintre tensiune și speranță este dezvoltat cu o măiestrie impresionantă, iar încheierea în re major aduce o victorie luminoasă, obținută după o lungă luptă muzicală.
Considerată de mulți muzicologi drept cea mai mare realiza simfonică a lui Dvořák, Simfonia nr. 7 impresionează prin profunzimea sa emoțională, coerența arhitecturală și echilibrul dintre tradiția simfonică germană și identitatea slavă. Deși Simfonia nr. 9 „Din Lumea Nouă” este mai celebră în rândul publicului larg, Simfonia nr. 7 este adesea apreciată de dirijori și critici ca fiind cea mai matură, mai complexă și mai puternică dintre toate simfoniile compozitorului ceh.
