📚 „Poezii pentru totdeauna” un volum inedit lansat la “Capșa de Arad”

Distribuie articolul

Într-o locație inedită, vorbind despre o lansare de carte, a fost lansat volumul de poezii „Poezii pentru totdeauna”. Volumul este și el inedit, sunt poezii scrise de mai mulți autori, dar adunate, selectate și puse într-o carte de Aurel Usca. De altfel Aurel Usca și specifică acest lucru: “selecție lirică din punctul meu de vedere”.

Evenimentul de lansare a avut loc în grădina de vară a pizzeriei Venezia din Arad, o locație intima și excelentă din toate punctele de vedere. Au participat foarte mulți invitați, poeți, scriitori, critici, prieteni ai cărții, dar și amatori de poezie. Volumul „Poezii pentru totdeauna” a fost distribuit cu autograf și gratuit celor prezenți la eveniment. Profesorul Anton Ilica a fost cel care a vorbit despre volumul de poezie, cu multe exemple din poezii cunoscute sau necunoscute, dintre care unele au ajuns șlagăre de muzică ușoară sau folk.

Selecția acestor poezii a început în urmă cu aproximativ 50 de ani, iar de atunci Aurel Usca a continuat cu pasiune și tenacitate să caligrafieze, inclusiv pe caiete dictando, poeziile care îi mergeau la suflet.

Poeziile au fost scrise de poeți cunoscuți, dar și mai puțin cunoscuți chiar și pasionaților de poezie. Amintim aici, printre alții, poeții: Adrian Păunescu, Adrian Pintea, Alexandru Andrițoiu, Ana Blandiana, Carolina Ilica, Cezar Ivănescu, Corneliu Vadim Tudor, Dan Verona, Daniela Crăsnaru, Dumitru Matcovschi, Ernest Maftei, George Stanca, Ioan Horea, Lucian Avramescu, Lucian Blaga, Magda Isanos, Marin Sorescu, Marius Tucă, Mircea Micu, Nichita Stănescu, Nicolae Dabija, Radu Gyr, Romulus Vulpescu, Ștefan Mitroi, Toma Caragiu sau Zaharia Stancu.

“Aurel Usca și-a valorificat interesul pentru poezie, citind mult din cărți și din presa literară. Dacă i-a plăcut a copiat-o – cu o exemplară caligrafie – în mai multe caiete și a rezultat o colecție de poezii, din care selectează acum, câteva, totdeauna altele, și le recită cu pasiune, implicare și dăruire implicită“, scrie profesorul Anton Ilica în prefața volumului „Poezii pentru totdeauna”. “Mi-am dat seama că alegerea textelor lirice, a avut ca temei gustul pentru artă și frumos, pentru estetică și iubire, pentru cuvântul înveșmântat în aura lirismului. Antologia nu are un criteriu anume, singurul fiind efectiv pasiunea lui Aurel pentru frumusețea versurilor și starea sa afectivă la un moment dat“, a spus Anton Ilica.

“Cartea aceasta nu este scrisă de mine. Ea este scrisă de 75 de poeți și conține 172 de poezii. Criteriul după care a fost alcătuită antologia este propriul meu gust artistic. Poezia este una din pasiunile mele care m-a însoțit în viață de prin 1973 – 1974, până în prezent” a spus Aurel Usca în cuvântul adresat invitaților la evenimentul lansării antologiei „Poezii pentru totdeauna”. “Poezia o consider cel mai bun prieten al meu. Ea m-a educat și m-a îndemnat să fiu pe cât posibil om. Ea a fost îndemn la meditație, pansament pentru suflet și s-a oferit să-mi facă viața frumoasă, ceia ce cred că a reușit. Poezia este un fel de hrănire cu frumos, nu are efecte adverse și, cel mai important, creează dependență. Merită să-i dați atenție. Am tipărit această carte în câteva sute de exemplare în idea de a provoca cititorii să se apropie cu prețuire și interes de această zonă a literaturii. Cartea s-a distribuit și se distribuie gratuit celor interesați și este un cadou pe care îl dăruiesc cu tot dragul și din toată inima. Această antologie propune spre citit poezii frumoase pe înțelesul tuturor, poezii expresive ce-ți tulbură sufletul și îți pune inima pe gânduri”, a încheiat d-nul Aurel Usca.

⬇ Pentru cele mai importante știri ⬇
Hai pe canalul de WhatsApp
Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți