Un medalion sonor cu trimitere în secolul XVIII, conturat prin recursul la timbre și instrumente de epocă, fragmente din opere ale barocului, alăturate uneia dintre cele mai puternice meditații asupra suferinței Fecioarei Maria la picioarele Fiului răstignit, a avut loc în Miercurea Mare, 16 aprilie 2025, pe scena Palatului Cultural din Arad.
Concertul Sabat Gater – Giovanni Battista Pergolesi a avut în prim-plan pe dirijorul Andrei Stănculescu, acompaniat de Filarmonica de Stat din Arad. A fost seară memorabilă alături de sopranele Cristina Fieraru și Victoria Ghirvu, dar și de Olivia Iancu și Claudiu Lobonț la arhilăute, un instrument foarte vechi foarte utilizat în Renaştere şi Baroc. Acest instrument a fost lansat în muzica populară veche românească prin cobza lui Barbu Lăutaru.
A fost un program cu totul aparte din această seară a Săptămânii Mari, un timp al reculegerii și al meditației. Trei dintre cele mai renumite selecții din operele Xerxes, Rinaldo și Giulio Cesare de Georg Friedrich Händel au fost partiturile care au prefațat poemul lui Giovanni Battista Pergolesi, “Stabat Mater Dolorosa”, o creație legendară a barocului italian, „un poem divin al durerii”, așa cum a fost considerată de către Vincenzo Bellini, o ultimă lucrare a unui compozitor genial și precoce, care a murit la 26 de ani. O capodoperă de patrimoniu european, care surprinde delicatețea și intimitatea imnului marianic de sorginte medievală, care emoționează prin linii melodice inspirate din lumea operei, o partitură care își împarte discursul între voci de soprane, susținându-le prin suplețea ansamblului de coarde, prin timbre de arhilăute și de instrumente cu claviatură.
Andrei Stănculescu s-a născut la 8 decembrie 1995 în Râmnicu Vâlcea. A studiat la Universitatea Națională de Muzică din București, Facultatea de Interpretare Muzicală, secția Vioară. În prezent, este dirijor al Corului de Cameră „Preludiu – Voicu Enăchescu”, dirijor asistent al Orchestrei Simfonice a Radioului Elen (ERT) din Atena și dirijor în rezidență al Filarmonicii de Stat Sibiu.
Din 2018 este dirijorul Corului Catedralei Sf. Iosif din București. Andrei Stănculescu a avut onoarea de a dirija slujba pascală efectuată cu ocazia vizitei Sanctității Sale, Papa Francisc în România, primind decorația Crucea Arhiepiscopală. Un lucru inedit despre Andrei Stănculescu, el are origini arădene, bunicii săi sunt din Lipova și au participat la concertul dirijat de Andrei la Palatul Cultural din Arad.
Giovanni Battista Pergolesi (1710–1736). Este una dintre figurile cele mai interesante ale Barocului muzical târziu, în ciuda vieții sale extrem de scurte. Deși a murit la doar 26 de ani, creația sa a influențat profund atât muzica sacră, cât și pe cea de operă. Stilul său distinctiv combină rafinamentul liric, claritatea formei și o sensibilitate emoțională care anticipează stilul galant și chiar clasicismul timpuriu.
Unul dintre cele mai cunoscute exemple ale talentului său este “La serva padrona” (1733), o opera comică scrisă inițial ca intermezzo între actele unei opere serioase (Il prigionier superbo). Acest lucru a devenit un simbol al emancipării operei comice. Cu personaje vivace, o muzică plină de subtilitate și un umor direct, “La serva padrona” a stârnit entuziasmul publicului și a contribuit la apariția polemicii “Querelle des Bouffons” în Franța, unde partizanii operei italiene comice s-au confruntat cu susținătorii stilului francez.
Muzica operei comice pergolesiene se remarcă prin melodicitate naturală, recitative fluente și arii scurte, dar expresive. Stilul vocal este limpede, iar orchestrația, deși modestă, este ingenioasă și susține perfectă acțiunea scenică.
Pergolesi este poate și mai celebru pentru creațiile sale sacre. Lucrarea emblematică a acestui domeniu este Stabat Mater, scrisă în ultimul an al vieții sale, în timp ce suferea de tuberculoză. Această compoziție, destinată unei voci feminine (soprană și alto) și unui ansamblu instrumental restrâns, este una dintre cele mai emoționante și populare versiuni ale textului medieval “Stabat Mater Dolorosa”.
În această partitură, Pergolesi creează o muzică de o intensitate afectivă rar întâlnită în epocă. Liniile vocale sunt simple, aproape intime, dar profund expresive. Armoniile sunt suave, uneori surprinzătoare, iar folosirea suspensiilor și a disonanțelor subliniază durerea, rugăciunea și speranța. Această lucrare a fost atât de apreciată, a fost copiată și atribuită adesea altor compozitori, inclusiv lui Bach, care a prelucrat o parte din temele sale.
Stabat Mater de Pergolesi este un testament muzical al durerii și frumuseții. Stabat Mater, compus de Giovanni Battista Pergolesi în 1736, este una dintre cele mai emoționante și durabile capodopere ale muzicii sacre baroce. Scrisă în ultimele luni de viață ale compozitorului, când se afla grav bolnav de tuberculoză într-o mănăstire franciscană din Pozzuoli, lucrarea are o intensitate afectivă și o sinceritate rar întâlnite în muzica epocii.
Stabat Mater de Pergolesi a fost comandat de o confrerie religioasă napolitană pentru a înlocui o versiune mai veche a compozitorului Alessandro Scarlatti. Pergolesi, aflat într-o stare de sănătate tot mai fragilă, a lucrat intens la această lucrare, care avea să fie printre ultimele sale creații.
Lucrarea este scrisă pentru două voci – soprană și alto – acompaniate de un ansamblu restrâns: vioară I și II, violă și bas continuu. Această sobrietate a mijloacelor intensifică intimitatea discursului muzical. Muzica alternează între duete și arii solo, urmărind îndeaproape structura versurilor.
Stilistic, Stabat Mater reflectă o trecere subtilă de la barocul târziu către stilul galant. Este lipsit de ornamentație excesivă și de grandilocvența specifică barocului timpuriu. În schimb, Pergolesi oferă o expresivitate concentrată, o claritate a formei și o delicatețe lirică profund emoționantă.
Fiecare parte a lucrării este atent construită pentru a reda o anumită trăire: lacrimi, rugăciune, compasiune, suferința tăcută. Deschiderea („Stabat Mater Dolorosa”) este lentă, gravă, cu o linie melodică în suspensie, sugerând durere profundă dar controlată. Pe măsură ce textul înaintează, apar momente de lirism cald, în arii precum „Quae moerebat et dolebat”, dar și de intensitate dramatică, cum este „Vidit suum dulcem natum”.
După moartea lui Pergolesi, Stabat Mater a devenit rapid celebru în întreaga Europă. În secolul al XVIII-lea, fusese reprodus și publicat de nenumărate ori, iar unele teme au fost chiar adaptate de compozitori precum Johann Sebastian Bach, care a refolosit o secțiune în propria lucrare Tilge, Höchster, meine Sünden (BWV 1083).
Popularitatea sa a persistat până astăzi, lucrarea fiind o prezență constantă în repertoriul muzicii sacre. Deși conceput într-un moment de suferință personală, Stabat Mater rămâne o opera a mângâierii, a frumuseții și a unei umanități profunde – un testament artistic care transcende timpul.
Pergolesi a exercitat o influență majoră asupra dezvoltării operei comice italiene și a stilului galant care va domina a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Muzica sa a fost redescoperită cu entuziasm în epoca clasică și romantică, fiind considerată un model de simplitate expresivă și frumusețe melodică.
Deși activitatea sa a fost desfășurată într-un interval de timp foarte scurt, Pergolesi a reușit să imprime muzicii baroce o notă proaspătă, umană și profund emoțională. Lucrările sale continuă să fie interpretate cu regularitate și să inspire interpretări, muzicologi și compozitori până în ziua de azi.
