Eveniment cultural dedicat iubirii și tradiției – „Carte și cântec de Dragobete”

Distribuie articolul

Joi, 20 februarie 2025, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad a organizat o manifestare dedicată sărbătorii populare Dragobete. Evenimentul cultural „Carte și cântec de Dragobete” a avut loc în Sala Marii Uniri situată pe B-dul Revoluției nr. 81. Evenimentul a cuprins două momente deosebite: lansarea volumului de poezie „Dictatura firescului” de Ioan Sabău și un recital muzical susținut de elevii Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi” Arad. Gazda evenimentului a fost Ioana Nistor, de la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol”.

Volumul de poezie „Dictatura firescului” este o provocare la reflecție asupra valorilor și realităților contemporane, fiind o selecție de poeme scrise de Ioan Sabău începând din anul 1983. “Originalitatea în exprimare este calitatea de bază a oricărui scriitor. Ioan Sabău este inconfundabil, iar viziunile sale poetice sunt pline de miez și adâncime” a spus Ioan Matiuț despre volumul de poezie „Dictatura firescului” apărut la Editura Mirador.

Editorul Ioan Matiuț, care a prezentat acest volum, mai afirmă: „în această carte de debut întârziat, poetul publică o selecție a poemelor scrise de la începuturile sale poetice (1983) până azi. Poemele sunt scurte, esențializate, fără multe figuri de stil sau alte zorzoane de care abuzează unii poeți, în lipsă de inspirație. Doar câte o rimă de final mai pune cireașa pe tortul poemului. Temele preferate ale poetului sunt iubirea, singurătatea și drama destinului poetic asumat”.

Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” din Arad, în parteneriat cu Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad și cu sprijinul Consiliului Județean Arad. Un moment artistic aparte a fost susținut de Florin Covalciuc, actor al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, care a dat viață versurilor volumului „Dictatura firescului”, conferindu-le o dimensiune emoțională aparte.

“Pasiunea pentru poezie cred că vine din sensibilitatea mea sufletească. Îmi place enorm Eminescu, iar pasiunea pentru poezie este oarecum nativă, te naști cu ea, simți nevoia de a scrie, de a te exterioriza, de a scrie emoțiile și trăirile” a declarat pentru Arad Obiectiv dnul Ioan Sabău. “Trebuie să spun că am fost cam descurajat de interesul cititorilor pentru poezie. De asemenea, problemele firești au făcut ca să nu mai scriu decât pentru mine. Dar, în final m-am gândit că totuși poate ajută pe cineva, poate se regăsește cineva în trăirile mele, în ceea ce am scris și este util cititorului, dar și pentru încurajarea altora care au trecut prin aceleași trăiri ca mine. Am fost prea puțin tentat de proză, dar și din lipsa de timp. Eu am fost tipograf și am ales tipografia tocmai pentru că iubeam cartea. Aveam nevoie de încurajare cu lansarea acestui volum și acest lucru mă face să insist în continuare. Mai am multe poezii pregătite și sper să vină în viitor și un alt volum, a încheiat Ioan Sabău“.

Momentele muzicale au fost interpretate de elevii Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi” Arad: Antuza Fleșeriu, Raisa Iancovici, Vlad Paven, Ianis Dehelean, Anastasia Solomie, Rebeca Nistor, Oriaku Vanessa, Anamaria Kiss, Andreea Cuc, Tania Tamaș și Patricia Petri, care au încântat publicul cu un repertoriu variat și sensibil, aducând prin muzica lor un omagiu tradiției populare românești, sub îndrumarea profesorilor coordonatori: Dulcica Florea, Emanuela Sandu și Anna Leca.

Toți elevii Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad prezenți la eveniment au primit din partea Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” câte o Diplomă de Merit pentru talentul, implicarea și sensibilitatea artistică dovedită în cadrul evenimentrului cultural „Carte și cântec de Dragobete”.

Dragobetele este sărbătoarea iubirii la români, sărbătoare oarecum sinonimă cu Valentine’s Day în alte părți ale lumii. Dragobetele, celebrat pe 24 februarie, este o sărbătoare tradițională românească dedicată iubirii și renașterii naturii. Considerat echivalentul autohton al Zilei Îndrăgostiților, Dragobetele are vechi rădăcini în ritualuri precreștine și este legat de mitologia dacică, fiind asociat cu zeul dragostei și al fertilității.

În mitologia românească populară, Dragobete era fiul Babei Dochia, o divinitate a primăverii și a trecerii timpului. El era un tânăr chipeș, simbolizând iubirea pură și vitalitatea, și avea rolul de a aduce noroc în dragoste tinerilor care respectă tradițiile zilei.

Sărbătoarea marchează și începutul simbolic al primăverii, fiind momentul în care păsările aleg perechea și încep construirea cuiburilor. Acest obicei se regăsește și în tradițiile umane, unde se crede că tinerii care se întâlnesc în această zi și își declară sentimentele vor avea parte de dragoste și armonie tot anul.

De Dragobete au fost și încă mai sunt multe tradiții și obiceiuri în România. În satele românești, tinerii ieșeau pe câmp pentru a culege primele flori de primăvară, iar fetele alergau simbolic pentru a fi „prinse” de băieții care le plăceau. Această tradiție amintea de vechile ritualuri strămoșești și era considerată o binecuvântare pentru viitoarele căsătorii. De asemenea, în unele regiuni ale țării, fetele păstrează apa rezultată din topirea zăpezii de Dragobete, crezând că aceasta avea proprietăți magice, ajutându-le să fie mai frumoase și iubite de băieții pe care îi îndrăgeau.

Un alt obicei era ca tinerii să se sărute în această zi, ca un simbol al iubirii durabile. De aici și expresia „Dragobetele sărută fetele”, care reflectă esența sărbătorii: dragoste sinceră și începuturi promițătoare.

Dragobetele rămâne o tradiție autentică românească, sau ocazie perfectă pentru a îmbina simbolistica străveche cu gesturile moderne de afecțiune. Indiferent de modul în care este sărbătorit, Dragobetele ne amintește de frumusețea iubirii, de renașterea naturii și de importanța tradițiilor în cultura românească.

⬇ Pentru cele mai importante știri ⬇
Hai pe canalul de WhatsApp
Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți