Pistă de biciclete între localitățile Peregu Mare și Peregu Mic

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Consilierii județeni au aprobat trecerea din domeniul public al județului în domeniul public al comunei Peregu Mare a unui teren în suprafață de 6.192 mp. Terenul va fi folosit de administrația comunei pentru a realiza o pistă de biciclete, investiție necesară pentru eficientizarea traficului din zonă.

„Încurajăm administrațiile locale să depună proiecte în vederea accesării de fonduri pentru obiective de acest gen. Am cedat un teren de la Consiliul Județean Arad, pentru că este important să venim în sprijinul acestei comune, care dorește să dezvolte”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Pista va lega satul Peregu Mic de Peregu Mare, primarul localității Emeric Kovacs subliniind faptul că prin această investiție se va facilita accesul locuitorilor din satul Peregu Mic către centrul de comună. Imobilul-teren este situat în partea de nord a drumului județean 709 J, situat în extravilanul comunei Peregu Mare. Valoarea acestui teren este de 278.763,84 lei. Posta va avea 2.2 km lungime, iar proiectul va fi depus până la finalul lunii iunie pentru accesare de fonduri din  PNRR.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.