80 de ani! Povestea… continuă?

O sărbătoare născută de un moment aniversar este un prilej nu doar de bucurie ci și de întâlnire a familiei. Este un prilej în care, dacă nu se poate vorbi de împăcare sau reconciliere, măcar toată lumea încearcă să pună între paranteze vechile animozități, de dragul cauzei sărbătorite, a motivului pentru care cu toții se adună în jurul mesei. Este valabil în viață, în relațiile sociale și bineînțeles că este valabil și în fotbal, un fenomen care a devenit planetar tocmai pentru că este o reflecție fidelă a existenței umane. În acest context familia UTA se adună astăzi pe Arena „Francisc Neuman“ pentru a o sărbători pe Bătrâna Doamnă, care împlinește 80 de ani de existență. Ca o paranteză, ca să-i răspund amical unui prieten jurnalist la o altă publicație: da astăzi UTA împlinește 80 de ani de existență și nu doar aniversăm 80 de ani de la înființarea UTA-ei, deoarece UTA nu este o societate juridică în acte ci o stare de spirit care nu a murit niciodată. Altfel, dacă ar fi să ne luăm doar după acte, UTA a murit cu mult înainte de falimentul societății ce și-a dat obștescul sfârșit acum un deceniu. Paranteză închisă.

În spiritul celor menționate în primele rânduri, se cuvine cred ca astăzi să facem abstracție de mediocritatea prezentului, să facem abstracție de lipsa de conexiune dintre noi și actuala echipă, să facem abstracție de fotbalul prea puțin generos de care am avut parte în ultimele multe luni, ca și de rezultatele chinuite sau chinuitoare. De asemenea, inspirați de generozitatea cu care Baronul Neuman a dăruit acest club comunității, să facem abstracție de personalitatea controversată a antrenorului, de rătăcirile sale declarative și comportamentale sau de interesele particulare de care l-am acuzat de multe ori fără temei.

Cu puțin efort se pot pune între paranteze și alte lucruri: faptul că suporterii au fost mințiți și înșelați de prea multe ori în ultimii ani de către conducerea clubului; faptul că unii și alții s-au folosit de UTA în interes personal sau politic; faptul că pe adevăr s-a pus lacătul cenzurii și tastaturile acide au primit interzis la masa presei. Poate sună exagerat dar deseară, pentru câteva ore, de dragul curăției sărbătorii putem pune între paranteze chiar și incompetența, diletantismul sau neprofesionalismul. Dar… există un singur lucru care nu poate fi pus între paranteze; există un lucru de care nu doar că nu putem să uităm deseară ci chiar nu avem voie să uităm.

Acel lucru care deseară va plana ca o umbră malefică asupra strălucirii bucuriei tuturor se numește simplu și sec: 6 milioane de euro datorii! Spectrul acesta nu poate fi ascuns sub pânza niciunei scenografii, horcăitul său nu poate fi acoperit de niciun strigăt al crainicului, de niciun cântec al galeriei, de nicio melodie plecată din butoanele dj-ului. Motivul pentru care acest lucru nu se poate întâmpla e că acest duh necurat de natură contabilă amenință existența a însăși obiectul sărbătorii noastre. 6 milioane de euro datorie înseamnă că există amenințarea reală ca aniversarea a 80 de ani de existență a UTA-ei să fie ultima sau printre ultimele. Ori în fața unui pericol de moarte nu te poți preface că el nu există. Nu-i poți spune glonțului odată plecat de pe țeavă, să se suspende în aer preț de câteva ore, pentru a-ți îngădui satisfacția unei ultime petreceri.

Între cei (probabil) 10.000 de utiști care deseară se vor afla pe stadion, există o persoană care, dacă mai are o mică fărâmă de conștiință trează, își va refuza bucuria, își va refuza sărbătoarea. În ultimii doi ani și jumătate am îndreptat un deget acuzator către Alexandru Meszar, pentru toate lașitățile sale, pentru toate neadevărurile spuse și pentru toate erorile, unele intenționate, altele generate de incompetență, care au adus acest club mai aproape de prăpastie, cu fiecare sezon. E inutil să mai fac asta acum pentru că gunoiul este deja mult prea mare pentru a fi ascuns chiar și sub cel mai supradimensionat preș. Alexandru Meszar a avut șansa de a-mi demonstra mie și tuturor celorlalți critici că greșim. În momentul în care și-a asumat public decizia de a continua de unul singur pe drumul care în nici doi ani de la promovare a provocat o gaură de 2 milioane de euro în conturile clubului, Alexandru Meszar se putea reinventa iar astăzi am fi putut avea un club dacă nu performant, măcar stabil și sănătos. N-a putut, n-a vrut, n-a fost lăsat să o facă? Nici nu mai contează! Contează doar că aniversarea de 80 de ani de viață o prinde pe Bătrâna Doamnă frumos îmbrăcată, puternic fardată, înconjurată de mult zgomot și sclipici, dar profund bolnavă.

În urmă cu 80 de ani un Baron a rupt din ceea ce avea pentru a-i da UTA-ei naștere și pentru a face un dar comunității. Astăzi, cel care privește meciurile din loja aflată la doar câțiva metri de statuia Întemeietorului, se află în postura cuiva care nu i-a dăruit UTA-ei mai nimic de la el, dar a primit enorm de la ea; cât de legale sau morale sunt aceste câștiguri… iarăși contează prea puțin în acest moment. Este timpul ca în acest ceas al 12-lea, cel care până acum doar a primit, să și dea. N-o să-i spun acum ce ar trebui concret să facă. Sunt convins că soluții legale, manageriale și economice îi pot fi oferite de către oameni competenți în domeniu. Dar primul pas trebuie să fie unul de natură morală: recunoașterea nefardată a situației și a responsabilității pe care o are pentru că s-a ajuns aici.

Clubul a lansat suporterilor îndemnul ca în această seară, în minutul 19 și 45 de secunde al meciului, toți spectatorii să se ridice în picioare și să-i aplaude pe toți cei care, din posturi diferite, au pus o cărămidă la temelia a ceea ce este astăzi UTA. Eu îi propun domnului Meszar ca în această seară, în minutul 19 și 45 de secunde, domnia sa să se retragă într-un loc unde să fie singur cu conștiința sa și să reflecteze la ceea ce a însemnat UTA pentru acest oraș, pentru toate generațiile trecute, la ce ar putea și ar trebui să însemne pentru toate generațiile de copii și tineri din tribune și să se întrebe dacă măcar în acest ceas din urmă nu a venit cumva vremea să demonstreze o miime din generozitatea Baronului. Domnule Meszar, deseară în minutul 19 și 45 de secunde al meciului, veți avea de ales între a o elibera pe Doamna noastră a tuturor în mâinile medicilor și a o duce în mormânt!