Clubul UTA a publicat pe site-ul oficial situația financiară pe anul fiscal 2025, una pe care am lecturat-o cu interes, dar și cu teamă ținând cont de parcursul exclusiv negativ din punct de vedere economic pe care l-a înregistrat societatea condusă de Alexandru Meszar de la promovarea din 2020 încoace. Din păcate îngrijorările ne-au fost confirmate, pentru că cifrele vorbesc fără echivoc despre o continuare accelerată a degradării situației clubului. Comparativ cu anul precedent UTA a înregistrat venituri mai mari, dar a avut cheltuieli și mai mari, iar aspectul cel mai important, cel al datoriilor, prezintă o agravare considerabilă. De asemenea comparația între diferite capitole ale acestei situații financiare arată o ineficiență evidentă a managementului general al clubului, compensată doar de un artificiu util pe moment, dar care cel puțin în acest moment nu pare a avea alt efect decât amânarea unui dezastru și nu inversarea traiectoriei clubului.
Cine a adus bani mai mulți la UTA
Constatăm că în anul 2025, comparativ cu 2024, au intrat mai mulți bani în conturile clubului din câteva surse: 590.047 lei în plus din bilete și abonamente, 526.984 lei în plus din activități comerciale (vânzările de la magazinul clubului), 1.754.094 lei în plus de la UEFA (plăți de solidaritate) și 2.241.431 lei în plus de la autoritățile publice (Primărie, Consiliul Județean).
În schimb, față de anul 2024 au scăzut veniturile din sponsorizări (cu 1.450.990 lei încasați mai puțin), din drepturile tv (cu 1.714.838 lei încasați mai puțin) și din transferuri de jucători (cu 746.742 lei încasați mai puțin).
Așadar putem observa de aici că plusul intrat în club vine din zona unde partea de management are un rol aproape neglijabil (cel puțin la UTA): fidelitatea suporterilor, care au continuat să plătească bilete și abonamente și să cumpere materiale promoționale în ciuda scumpirii tuturor acestora (pentru că de aici plusul, nu din vreo creștere a numărului de spectatori), disponibilitatea politicienilor de la vârful administrației de a pompa în continuare bani publici în club precum și suplimentarea de către UEFA a sumelor care revin fotbalului românesc (da, ele se acordă în funcție de clasificarea Academiilor, însă față de 2024 nu a existat vreo modificare considerabilă a locului Academiei UTA în acest clasament, plusul fiind datorat unei sume totale de împărțit mai mari). În schimb acolo unde ar trebui să se vadă performanța managerială, adică atragerea de sponsori plus sume încasate ca urmare a rezultatele sportive (drepturi tv care se acordă în funcție de locul în clasament plus valoarea jucătorilor reflectată în sumele încasate din transferuri), clubul este pe minus.
Rezultate invers proporționale cu cheltuielile
Dacă trecem la capitolul cheltuieli o să observăm că pentru aproape toate subcapitolele s-au înregistrat valori mai mari decât în 2024. Cel mai important astfel de subcapitol, cel referitor la cheltuielile cu angajații, unde intră și salariile jucătorilor, a avut în 2025 o creștere de 888.504 lei față de anul 2024.
Așadar în 2025 UTA a cheltuit mai mult cu jucătorii și antrenorii, dar în același timp a avut rezultate mai slabe, dovadă faptul că suma din drepturile tv s-a diminuat. De asemenea sumele mai mari investite în această zonă nu și-au găsit justificarea nici în sumele de transferuri, care așa cum am văzut sunt mai mici, așadar valoarea jucătorilor nu a crescut, sau nu a fost valorificată de către club.
Minusul pe 2025, încă un pas spre dezastru. Sumă dramatică în dreptul datoriilor
Trăgând linie observăm că în timp ce veniturile totale pe 2025 au crescut cu 1.827.224 lei față de 2024, creșterea cheltuielilor este mai mare, înregistrând un plus de 2.312.371 lei.
Acest minus se adaugă la capitolul datoriilor, care, așa cum este reflectat de acest document, este unul mai mult decât alarmant: Dacă în 2025 datoriile pe termen scurt au scăzut cu 2.370.173 lei față de anul 2024, cele pe termen lung au crescut cu 8.478.912 lei în aceeași perioadă. Explicația este intrarea în concordatul preventiv, lucru care este relevat în document de faptul că dacă în 2024 clubul figura cu o datorie de 9.948.172 lei la bugetul de stat pe termen scurt, în 2025 cifra este în scădere, dar ea se regăsește în dreptul datoriilor pe termen lung la bugetul de stat, suma fiind de 9.036.961 lei.
Lucrul cu adevărat grav este însă acela că datoria totală a clubului a crescut în 2025 cu 7.724.842 lei față de anul 2024, ajungând la o sumă totală de 35.376.564 lei, ceea ce înseamnă 6.938.485 Euro la cursul zilei!
De ce nu se mai poate continua așa
Intrarea în concordatul preventiv este într-adevăr o gură de oxigen pentru club, care și-a eșalonat pe câțiva ani datoriile la stat. Însă de una singură ea nu face decât să amâne dezastrul. Marea problemă, relevată și de situația financiară pe anul acesta, e aceea că în continuare clubul cheltuie mai mult decât produce. Iar asta înseamnă că va acumula în continuare datorii.
Redresarea clubului nu se poate face doar prin amânarea sau eșalonarea plății datoriilor în condițiile în care vei continua să produci alte datorii. Pentru că este evident că silit de calendarul foarte strict al plăților către ANAF, asumat prin concordatul preventiv, conducerea clubului va fi nevoită să apeleze în continuare la împrumuturi din zona privată (bănci, persoane fizice) pentru a-și achita cheltuielile curente (salariile angajaților, cheltuielile de funcționare și de participare în competiții etc).
De unde poate veni salvarea? Este sau nu prea târziu?
Realist vorbind datoria totală de 7 milioane de euro este mult prea mare pentru a mai fi acoperită dintr-o reorganizare a activității clubului așa cum se prezintă el în prezent. Pe de o parte reducerea semnificativă a cheltuielilor ar atrage după ea riscul major al retrogradării, ceea ce ar fi un dezastru total ținând cont că ar atrage după sine dispariția totală a sumelor din drepturilor tv și scăderea dramatică a veniturilor din sponsorizări și bilete / abonamente. Iar creșterea veniturilor într-o asemenea măsură încât să contrabalanseze actualul trend este un scenariu mai degrabă de film „fantasy“. Care ar fi de exemplu șansele ca UTA să vândă 6-7.000 de abonamente și să aibă 10.000 de spectatori la fiecare meci? Sau care ar fi șansele ca în viitorul apropiat UTA să atragă sponsori cu adevărat puternici, care să verse în conturile clubului sume de ordinul milioanelor de euro nu al sutelor de mii? Răspunsul pare evident.
Pentru UTA în situația în care se află, singura salvare poate veni dintr-o infuzie masivă de capital. Iar aceasta nu poate veni decât din două părți: un investitor privat sau cel puțin triplarea sumei cu care clubul este susținut de la bugetul local. Lucrul acesta îl știe și Alexandru Meszar, acesta fiind motivul pentru care ultimele sale declarații au reprezentat o ieșire la „pețit“. Doar că cedarea „gratuită“ a clubului nu poate păcăli niciun investitor cu minimă seriozitate atâta timp cât ea înseamnă de fapt cedarea gratuită a unui club cu 7 milioane de euro datorii și care nu deține aproape nimic ce poate valorificat; pentru că UTA nu are stadion propriu, nu are bază de antrenament proprie, nu are mijloace fixe semnificative (o mașină, trei laptopuri sau două scaune nu contează) iar lotul de jucători este în mare măsură nevalorificabil din cauza vârstei, valorii sau duratei contractului celor mai mulți dintre jucători. Și atunci, respectivul investitor privat ce primește gratis? Care sunt șansele ca UTA să găsească pe cineva dispus să preia aceste datorii, să reorganizeze acest club pe principii cu adevărat profesioniste și în același timp să acopere și necesarul financiar menținerii echipei în prima ligă? Și să nu uităm că și după ce toate aceste căsuțe ar fi bifate, experiența din 2022 ne arată că pasul final s-ar putea să fie ca respectivii investitori să trebuiască să fie acceptați de către conducătorul din umbră al clubului, care la acel moment era Gheorghe Falcă. Dacă lucrurile stau așa și astăzi sau dacă liderul mai mult sau mai puțin oficial al administrației arădene și-a luat mâna de pe actualul club (care e construit după voința și chipul său, dar ăsta este alt subiect) rămâne de văzut.
În ce condiții mai pot fi banii publici o soluție?
Cât despre cealaltă cale de ieșire din impas, cât de realist este ca în plină perioadă de austeritate și de restricții bugetare, autoritățile locale arădene să suplimenteze cu 2-3 milioane de euro anual suma acordată clubului? Sigur, iresponsabilitatea politicienilor în materie de gestionarea banilor cetățenilor este deja proverbială, dar cât de normală și de corectă ar fi recurgerea la un asemenea scenariu? În ultimii 12 ani, în special Primăria Municipiului Arad a alocat milioane și milioane de euro clubului UTA, iar acesta este în colaps financiar. De cel puțin 4 ani de zile actele demonstrează fără putință de tăgadă că acest club este o gaură neagră. Și cu toate acestea, administratorii banilor arădenilor nu doar că au continuat finanțarea, nu doar că nu au impus niciun criteriu de folosire a acestor bani, dar l-au și susținut activ sau pasiv pe responsabilul de managementul dezastruos al acestui club. Să continui sau chiar să suplimentezi alocarea bugetară în aceste condiții ar fi echivalentă cu gestul de a da foc acestor bani în mijlocul orașului.
Milităm astfel pentru abandonarea clubului de către comunitate, așa cum este ea reprezentată prin autoritățile publice? Nu! Considerăm însă că decizia de a acorda o susținere financiară consistentă clubului fanion al Aradului trebuie să fie luată după o consultare largă și reală a comunității și nu să rămână apanajul strict al unor politicieni care fie vânează voturile suporterilor UTA-ei, fie au alte interese în a-i susține lui Alexandru Meszar o „jucărie“ de administrat pe bani publici. Iar în al doilea rând, dacă vorbim despre salvarea clubului din colapsul în care a ajuns, ea nu poate implica banii publici decât în parteneriat cu un investitor privat, care astfel să fie atras și ajutat în a prelua și redresa acest club, dar în primul și în primul rând prin eliminarea cauzei principale pentru care s-a ajuns la colaps: actuala conducere. Un management care a produs în câțiva ani 7 milioane de euro datorii nu mai poate fi lăsat să gestioneze nici măcar un leu din banii arădenilor.
În loc de concluzie: pentru detractorii noștri
Din 2022 încoace atât suporterii care contestă actuala conducere, cât și noi cei din media care ne-am raliat acestor contestări, am fost acuzați de rea intenție și de o campanie de defăimare a lui Alexandru Meszar în folosul grupului Next Gen care intenționase în acel an preluarea clubului. La aproape 4 ani de la acel moment, realitatea nu doar că iese la suprafață (pentru că ea ieșise chiar de atunci) dar „strigă“ atât de tare încât doar cei care nu vor nu o aud.
Criticile la adresa lui Alexandru Meszar nu au avut și nu au nicio legătură cu grupul Next Gen, ci cu incapacitatea managerială a lui Alexandru Meszar și cu perspectiva ca acesta să ducă UTA acolo de unde a plecat în 2014, adică la faliment. Negocierile pentru preluarea clubului de către grupul Next Gen au venit în contextul în care în primăvara acelui an s-a aflat pentru prima dată de datoriile clubului, care la acel moment erau la 2 milioane de euro și era evident că actuala organizare a clubului nu mai putea susține activitatea decât prin acumularea de datorii, lucru care s-a dovedit adevărat pentru că iată, astăzi, vorbim despre 7 milioane de euro datorii.
Noi cei arătați cu degetul am susținut atunci că UTA nu-și poate permite să refuze preluarea de către un investitor privat, pentru că altfel va ajunge în colaps. Nu știm care ar fi fost performanța managerială a grupului Next Gen. Ce știm este că la acel moment, la comanda sau cu girul lui Gheorghe Falcă, Alexandru Meszar a refuzat acea ofertă și și-a asumat răspunderea pentru viitorul UTA-ei. 4 ani mai târziu UTA este în continuare administrată de Alexandru Meszar și nu de grupul Next Gen și nici de alți investitori, iar situația clubului este cea pe care oricine o poate consulta în documentul de mai jos. Concluziile vă aparțin.
