Zilele „Ars Theologica”, la UAV

Educație

Scris de Arad Obiectiv

În perioada 25-27 octombrie se desfășoară la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, a doua ediție a Zilelor Ars Theologica. În cadrul evenimentului a fost organizată Conferința internațională „Speranță pentru lume”, organizată de Centrul de Cercetare „Ars Theologica” din cadrul Facultății de Științe Umaniste și Sociale a UAV.

Invitații speciali ai conferinței: Dr. Steve Bouma-Prediger și Prof. Dr. Al Tizon, U.S.A, alături de profesori și teologi din țară și străinătate.

„Lumea academică, asemenea, societății civile, are nevoie de repere axiologice. Avem nevoie de o viziune creștină asupra vieții, de principii morale care să ne ghideze în tot ceea ce facem, de aceste dialoguri între teologie și știință. Ne bucurăm că aceste dezbateri se desfășoară la universitatea noastră și felicit echipa de organizare pentru implicare” a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.

„Scopul evenimentului este de a oferi un spațiu în cadrul căruia se realizează reflecţia teologică de ultimă oră şi o viziune holistică asupra praxisului creştin disponibilă publicului larg, folosind diverse forme de exprimare, dar având un singur obiectiv – să confere teologiei creștine o voce relevantă în arena publică” precizează directorul Centrului Ars Theologica, prof.univ.habil. Marcel Măcelaru.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.