luni, 7 octombrie, 2024

Zi de meci! UTA vrea prima victorie de la revenirea în Liga 1, pe terenul lui FC Argeș

Distribuie articolul

„Astăzi e zi de meci!”, ca să-i parafrazăm pe cei mai înfocați dintre suporterii Bătrânei Doamne, iar UTA va da piept cu cei de la FC Argeș, echipă care a promovat în ultimul minut al play-off-ului ligii secunde, „de mână” cu arădenii.

La fel ca și pe aproape tot parcursul sezonului trecut al ligii secunde, primele două etape din Liga 1 au arătat o diferență care pare a fi în favoarea arădenilor. UTA a reușit până acum să bifeze două remize, un 1-1 pe terenul celor de la Viitorul, respectiv 0-0 acasă, cu FC Voluntari. De partea cealaltă, FC Argeș a pierdut primul meci acasă, 2-3 cu FC Botoșani, dar și prima deplasare de la revenirea pe prima scenă fotbalistică din România, 2-0 pe terenul celor de la Gaz Metan Mediaș.

Meciul FC Argeș – UTA va deschide cea de-a treia etapă a primei ligi. Arădenii sunt pe locul 10 în clasament, cu 2 puncte și golaveraj 1-1, în vreme ce argeșenii sunt pe locul 15 (penultimul loc), cu zero puncte și golaveraj 2-5.

Totuși, deși rezultatele din primele două etape, transferurile făcute până acum de cele două formații, dar și casele de pariuri, o dau pe UTA ca favorită, antrenorul arădenilor nu se culcă pe o ureche și, chiar dacă spune că își dorește victoria, anticipează un meci extrem de greu la Pitești.

„FC Argeș a resimțit un pic trecerea de la Liga II la Liga I, la fel am resimțit-o și noi. De ce să ne ascundem? Ne-am fi dorit mai mult de la primele două etape, când am obținut doar două puncte. Trebuie să ne focusăm pe ce am lucrat în această perioadă de întrerupere. Ținem cont și de calitățile adversarului, FC Argeș este o echipă omogenă, chiar dacă a făcut destul de multe implanturi. Antrenorul Ionuț Badea îmi este prieten, dar îmi doresc să fiu învingător din acest duel. Nu aș vrea să ne lăsăm păcăliți de rezultatele lor. La Mediaș, în foarte multe momente ale jocului, au avut controlul plus o fază de penalty care ar fi putut schimba soarta jocului. În prima etapă, cu Botoșaniul, au revenit de la 3-0. Au avut momente – și nu puține – bune de joc, și-au creat ocazii și au arătat că sunt o echipă bună, care interpretează bine principiile tactice ale lui Ionuț Badea. Sper să ajungem la un nivel cât mai bun, în așa fel încât să ne asigurăm rezultatul. Suntem la început de drum în ceea ce privește filosofia mea, dar mă bucur că băieții reacționează din ce în ce mai bine. Se văd progrese și implicare din partea tuturor. Sper ca, din punct de vedere medical, să fim cât mai bine și să am bătăi de cap în ceea ce privește alcătuirea primului unsprezece. Ne dorim foarte mult să ne întoarcem cu o victorie, avem nevoie de o anumită descătușare și să resimțim din nou acel gust al victoriei, care să ne dea un alt aplomb pentru următoarea etapă”, a declarat Gyuszi Balint înaintea partidei.

La rândul său, căpitanul Cipri Rus anticipează un meci greu în Trivale speră ca UTA să obțină prima victorie de la revenirea în Liga 1. În același timp, atacantul arădean acuză lipsa fanilor de pe stadion.

„Ne deplasăm pe terenul unei echipe contra căreia, nu demult, am jucat în Liga a II-a în acel play-off. Am avut o bucurie de nedescris la Pitești, mult-visata promovare acolo am obținut-o. Acum va fi altceva, ne întâlnim la un alt nivel. Cu siguranță vom avea un meci greu. Pentru mine, e un vis împlinit, mi-am dorit să fiu cu UTA în Liga I. Am luat-o din Liga a IV-a, au trecut șapte ani, dar bucuria e fantastică. Acum am început alt drum, îmi doresc să reușim performanță, asta ar trebui să ne dorim cu toții. Vrem să facem față cu brio în primul eșalon. A fost ceva unic să joc pe stadionul nou. A fost mai umbrită bucuria că n-am avut suporterii în tribune. Dar i-am simțit lângă noi, pentru că au făcut toate eforturile să ne fie aproape. Vom face tot posibilul să învingem la Pitești, să îi bucurăm”, a declarat Cipri Rus.

Partida dintre FC Argeș și UTA se va disputa astăzi, de la ora 18:00, fiind transmisă în direct de posturile de televiziune Digi Sport, Telekom Sport și Look.

Meciul va fi arbitrat de Florin Andrei (Târgu Mureș), Vasile Marinescu (București), Ferencz Tunyogi (Zalău).

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți