⚽️ UTA a rămas fără rezervă de mijlocaș central! Decizii discutabile în construcția lotului

Distribuie articolul

Răzvan Oaidă (foto) s-a accidentat grav la antrenamentul de aseară al UTA-ei și primele prognoze sunt că a devenit indisponibil pentru o lungă perioadă de timp, fiind suspect de o ruptură de ligamente încrucișate. Ca urmare a acestui eveniment, Adrian Mihalcea mai are la dispoziție doar doi mijlocași centrali; este vorba despre titularii postului: Sota Mino respectiv Richard Odada. În cazul în care ar trebui să îi înlocuiască pe unul dintre ei, antrenorul Bătrânei Doamne ar fi nevoit să recurgă la o improvizație, deoarece nu mai are în lot niciun jucător specializat pentru acest post.

Situația este cu atât mai curioasă cu cât UTA a terminat sezonul trecut cu nu mai puțin de 6 mijlocași centrali în lot. Pe lângă cei doi menționați, roș-albii mai beneficiau de serviciile lui Cătălin Hrezdac, Benjamin Van Durmen, Luca Mihai și Ovidiu Popescu. Primul însă a fost împrumutat la Corvinul, iar ceilalți trei și-au încheiat contractul cu UTA.

În locul celor 4 a fost adus un singur jucător, este vorba despre Răzvan Oaidă. Pe lângă subțirimea numerică a compartimentului (doar 3 jucători pe 2 posturi), a surprins și faptul că Adrian Mihalcea a ales să se bazeze ca singura rezervă pe un jucător care nu a evoluat niciun minut într-un meci oficial în sezonul trecut. Este bine-cunoscut faptul că un fotbalist care a stat atât de mult timp departe de gazon este predispus la accidentări, lucru care din păcate s-a confirmat ieri.

Ce complică și mai mult lucrurile e faptul că în acest moment UTA se află din nou (a câta oară?!) sub interdicția FIFA de a înregistra noi jucători, din cauza unei datorii. Astfel, deși antrenorul echipei a făcut o solicitare în acest sens, perspectivele ca lotul să fie întărit în compartimentul median în viitorul apropiat sunt rezervate.

În această situație Mihalcea va trebui să se bazeze în caz de nevoie, așa cum spuneam, pe o improvizație. Fie că vorbim despre unul dintre fundașii centrali sau de Andrea Padula, acestea sunt variante riscante deoarece niciunul dintre ei nu a mai jucat cât de cât regulat pe acel post. Alte alternative ar fi mijlocașii ofensivi Alin Roman, Alexi Pitu sau Jayson Papeau, însă acestea ar fi soluții riscante din punct de vedere defensiv. Și ar mai fi și varianta unei modificări de sistem, cu un mijlocaș central defensiv și unul ofensiv, acoperiți de 3 fundași centrali, însă riscul de a da peste cap total automatismele echipei nu poate fi neglijat.

Așadar o situație delicată pentru UTA, care însă nu poate invoca în niciun caz ghinionul sau alte circumstanțe speciale. Împrumutul curios al lui Hrezdac la Hunedoara, renunțarea la trei alternative pe acel post, aducerea în locul lor a unui singur jucător, a cărui capacitate fizică și de formă sportivă era clar sub semnul întrebării, sunt decizii cauzate strict de managementul clubului și al echipei. Accidentările fac parte din realitatea cotidiană a fotbalului și atâta timp cât ele nu se petrec în număr mare, pot fi contrabalansate de o construcție echilibrată a lotului; ceea ce UTA nu a făcut iar acum plătește prețul.

⬇ Pentru cele mai importante știri ⬇
Hai pe canalul de WhatsApp
Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți