Ultrașii UTA-ei s-au ținut de cuvânt și nu și-au ocupat locul obișnuit în primele rânduri ale peluzei dinspre Aurel Vlaicu, exemplul lor fiind urmat de o bună parte a celor care stau în peluză, aceasta fiind destul de golașă la partida cu Petrolul. Nici în restul stadionului lucrurile n-au stat atât de bine pe cât ne așteptam, după o victorie precum cea din deplasare cu CFR Cluj. Dacă Tribuna I a fost populată aproximativ ca de obicei, la Tribuna a II-a au fost destule locuri goale în timp ce peluza dinspre gară a fost aproape pustie.
Cei prezenți au încercat să suplinească lipsa galeriei, au cântat „De la Dunăre la Sena“ și alte două-trei cântece mai cunoscute din repertoriul peluzei, au scandat numele echipei în anumite momente, au apărut și două bannere de susținere a antrenorului, însă în cea mai mare parte a timpului atmosfera a fost una mai degrabă de meci amical, suporterii de la cele două tribune neavând nici exercițiul dar nici disponibilitatea de a face ceea ce fac ultrașii: adică să cânte și să scandeze din primul până în ultimul minut. Sigur că spre final, când UTA se îndrepta spre victorie și apoi după ultimul fluier, atmosfera a fost frenetică așa cum e întotdeauna când echipa câștigă, dar asta nu a putut șterge impresia generală că „ceva“ a lipsit. Iar acel „ceva“ e tocmai aportul celor pe care conducătorul clubului, într-o încercare patetică de a le minimaliza contribuția la atmosfera din stadion și la spiritul UTA-ei, îi numește frecvent „100 de scandalagii“. Cu siguranță însă că lipsa a „100 de scandalagii“ n-ar fi fost resimțită într-o asemenea măsură.
Dacă eforturile suporterilor autentici prezenți de a-și încuraja echipa sunt în principiu respectabile, nu putem spune același lucru despre încercarea penibilă a organizatorilor de a masca lipsa evidentă a încurajărilor galeriei. Ideea stupidă de a le înlocui manifestările acesteia cu înregistrări difuzate în boxele stadionului, a fost ridicolă și a provocat reacții ironice deloc plăcute din partea comentatorilor uneia dintre televiziunile care au transmis partida. Reflexul de a ascunde gunoiul sub preș, mentalitatea de activist de partid panicat, care dă ordin să se vopsească iarba în verde că vine în vizită „tovarășul“, a făcut din nou de râs UTA, pusă iarăși într-o situație jenantă de niște personaje care zi de zi se încăpățânează parcă să dovedească faptul că nu au nici pe departe anvergura necesară pentru a gestiona activitatea unui club profesionist, cu atât mai puțin cea a unuia cu reputația Bătrânei Doamne.
La final, Mircea Rednic a încercat să transmită mesaje împăciuitoare, dar în același timp n-a lăsat niciun loc de reconsiderare a atitudinii avute de echipă față de suporteri la finalul meciului cu CFR Cluj. Dimpotrivă, antrenorul a continuat să plaseze voalat responsabilitatea conflictului exclusiv în cârca suporterilor, pentru gestul de a se întoarce cu spatele la echipă la finalul meciului cu Politehnica Iași; asta după ce la conferința de presă premergătoare meciului de ieri, i-a acuzat pe ultrași că jumătate din repertoriul de la meciuri este format din contestări ale conducerii, afirmație care reprezintă o exagerare grosieră, exagerare care se înscrie însă pe linia deschisă de Alexandru Meszar, care a făcut la începutul săptămânii turul presei centrale, lansând atacuri dure la adresa ultrașilor.
Victoria UTA-ei, starea de euforie a multora la finalul meciului, nu poate ascunde însă faptul că fără suporterii din peluză atmosfera de pe stadion este prejudiciată, susținerea echipei este considerabil diminuată și însăși starea de conflict între galerie și echipă nu are cum să aibă efecte benefice asupra echipei, pe termen mediu sau lung. Ieșirea din impas este puțin probabil să țină de rezultatele echipei, dacă ținem cont de faptul că tensiunea a explodat la capătul unui victorii precum cea de la Cluj; iar cum vestiarul și antrenorul nu par să dea niciun centimetru înapoi de la poziția adoptată, nearătând niciun semn că sunt dispuși să facă vreun pas autentic spre o reconciliere, e dificil de prevăzut când ar putea veni ceasul armistițiului.
Foarte bine spus, un articol corect și la subiect.
Sunt multe de spus DAR eu cred că la Arad mai sunt multe de făcut.
Atâta timp cât „activiștii de partid ” sunt în zonă o să „profităm ” de fiecare ocazie să fim penibili ( faza cu boxele de data aceasta).
Avem un public frumos, avem și antrenor, echipa începe să se cunoască, din păcate cineva ( și știm noi cine) vrea dezbinare!
Hai să fim uniți și arunci o să fim și mai puternici!
Felicitări pentru articol, dar din păcate sunt prea putini acei care îl vor înțelege. Eu am fost la Cluj si am trăit pe pielea mea tot ce s-a întâmplat acolo. Nu am cuvinte sa exprim cât de dezamăgitor a fost …..Am abonament in peluza , dar nu am sa ma mai prezint la nici un meci , fie el acasă sau in deplasare , doar atunci când vor fi prezenți “baietii in negru “, care au tot respectul meu 👏👏👏Mulți dintre noi nu ne pricep la fotbal , dar venim pe stadion datorită atmosferei pe care o fac acești băieți 👏👏👏