luni, 4 noiembrie, 2024

Un puștan din Păuliș a dat cu motocicleta peste un biciclist, după care a fugit. Biciclistul a murit a doua zi, însă tânărul nu avea permis, iar mopedul nu era înmatriculat

Distribuie articolul

Polițiștii Serviciului Rutier au reținut un tânăr de 21 de ani, din Păuliș, care, în seara zilei de 1 decembrie, ar fi accidentat un bărbat de 40 de ani care se deplasa cu bicicleta pe raza localității Cladova, după care ar fi părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Victima, un bărbat de 40 de ani, a decedat a doua zi, cadavrul fiind transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală în vederea efectuării autopsiei.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că tânărul ar fi condus un moped neînregistrat și fără a deține permis de conducere, în cauză fiind continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din cupă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, conducerea unui moped neînregistrat și conducere fără permis.

Tânărul urmează a fi prezentat magistraților Judecătoriei Lipova în vederea luării măsurilor legale.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți