În această dimineață, în jurul orei 03.30, două echipaje de stingere ale Detașamentului de Pompieri Arad, 1 autospecială SMURD și 9 pompieri, cu sprijinul SVSU Iratoșu, cu 4 voluntari, și SVSU Șofronea, cu 1 autospecială și 5 voluntari, au intervenit în localitatea Iratoșu pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de baloți de fân.
In momentul sosirii echipajelor de intervenție incendiului acesta se manifesta la întreg depozitul cu posibilitatea de propagare la alte construcții.
S-a intervenit aproximativ 4 ore pentru limitarea propagării și protejarea construcțiilor învecinate.
În acest moment la fața locului au rămas, pentru supraveghere și stingerea unor focare, o autospecială a Detașamentului Arad și cei de la SVSU Iratoșu.
Cauza probabilă este în curs de stabilire.
Și la incendiul de la Zimand a rămas, de ieri, o autospecială de stingere și doi subofițeri, pentru supraveghere până la stingerea totală a incendiului.