Trofeul Memorialului Legendelor a ajuns la Oradea, dar câștigători au fost toți cei prezenți la eveniment

Distribuie articolul

Într-o societate măcinată și divizată de probleme interne, iată că fotbalul are darul de a uni oameni, de a lega și păstra frumoase și durabile prietenii. În astfel de turnee, rivalitatea din teren se sfârșește odată cu ultimul fluier al arbitrului, lăsând loc unei atmosfere de sărbătoare.
Constelației din ceruri formată din Sinescu, Gornea, Vidac, Farmati, Lereter, Hirmler, Popovici, Brosovszky, Lucaci, Pecsovszky, Șchiopu, Ionuț Popa, Coco Dumitrescu, Czako II, Kukla, Filip, Hidișan, Baciu și celorlalți li s-a adăugat, de curând, Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla.

Foști coechipieri sau adversari, au stat cu deosebită plăcere față în față, având în suflet satisfacția că au însemnat ceva pe dreptunghiul verde. Astfel, cei prezenți le-au adus un strop de recunoștință celor care nu mai sunt printre noi, pentru a le cinsti memoria și pentru a depăna amintiri despre fotbalul care odinioară zâmbea.

La apelul lui Dorel Toderaș, președintele Old Boys UTA Bătrâna Doamnă, s-au adunat patru echipe la ediția din acest a a turneului Memorialul Legendelor de la Arad și anume Old Boys UTA, Old Boys FC Bihor, Old Boys Poli Timișoara și Echipa de Joi Pecica. Partidele întinse pe durata a câte două reprize de 15 minute s-au desfășurat la baza sportivă Red & White, iar festivitatea de premiere și tradiționala repriză a treia au avut loc la sala de evenimente Palacio.

„Este ambiția mea să organizez astfel de evenimente. Avem datoria să o facem, să ne cinstim înaintașii, deoarece fără ei și performanțele lor, nu s-ar vorbi astăzi despre noi”, au fost cuvintele emoționante ale lui Toderaș.

Rezultatele turneului:
UTA – Pecica 4-2
Poli Timișoara – FC Bihor 1-4
UTA – FC Bihor 0-2
Poli Timișoara – Pecica 6-2
UTA – Poli Timișoara 5-2
FC Bihor – Pecica 4-1

Clasament final:
1.FC Bihor
2.UTA
3.Poli Timișoara
4.Pecica

Loturile celor ptru competitoare

Old Boys UTA
Dorel TODERAȘ, Adrian NEGRĂU, Dorel Mutică, Alin GLIGOR, Alin PAVEL, Nicolae MITU, Iulius ARMAN, Daniel ȘTEFĂLIGĂ, Bogdan OPREAN, Marian BOZGAN, Sergiu BÂLCEA, Ovidiu PAȘCALĂU, Criatian LĂZĂU, Bebe MITU, Nelu GHERMAN, Sorin BOTIȘ, Marius CIUBĂNCAN, Daniel CHIOREAN și seniorii de pe margine Ioan BEDEA, Liviu GIURGIU, Gyuri VACZI, Mihai JIVAN.

Old Boys POLI TIMIȘOARA
Petru ȚURCAȘ, Marcel BĂBAN, MAKU, Florin BĂTRÂNU, Marius MUREȘAN, Ilie STOICAN, Alin CRIȘANOV, Gheorghe ILICI, Petre MUȘAT.

Old Boys FC BIHOR
Adrian MOISA, Sebastian PLATON, Petre CÎMPAN, Florin BENEA, Mitică MANIGUȚIU, Călin CHIȘE, Marcel ABRUDAN, Florin NEGREA, Marius POPA, Alin LASCU, Attila FAZEKAS, Gelu SIMIAN.

Echipa de joi PECICA
Traian IGAȘ, Petre DANCI, Vali DOAGĂ, Mihai RAICU, Ionuț BOLEAC, Petru BETEA, Marius ILIA, Ciprian ȘERBU, Șucian DĂRĂBUȚ, Giani CAZACU, Florin RUSU, Zoltan BELLA, Alin BORA, Marian DUDUMAN, Ion TRIPE.

Brigada de arbitri: Ghiță BALAJ; Adrian IENĂȘESCU (ambii din Reșița).

⬇ Pentru cele mai importante știri ⬇
Hai pe canalul de WhatsApp
Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți