sâmbătă, 13 iulie, 2024

Trezirea din visul galben la realitatea cenușie

Distribuie articolul

Meciul cu Olanda a fost ciudat de privit și trăit. În timpul lui am avut senzații amestecate de compasiune și admirație. Parcă priveam un meci de box între doi pugiliști de categorie diferită, în care cel de categoria grea s-a jucat puțin cu cel de la pană, lăsându-l să prindă curaj în primele minute, după care a început să-i care pumni cu nemiluita. La primul, cel mic a căzut. S-a ridicat amețit doar pentru a continua să încaseze croșee și directe pe bandă rulantă. Doar că, ce să vezi: deși plin de sânge, „ăla mic“ se încăpățâna să rămână în picioare. Năuc, încerca să mai ajungă și el cu brațele la adversarul său, dar tot ce reușea era să-l atingă ușor, iar fiecare astfel de „mângâiere“ era urmată de o altă tură de represalii, parcă și mai furioase. Și totuși, nefericitul lovit nu cădea. Publicul, care la început ofta de groază și aproape că privea „caftul“ cu mâinile la ochi, a început să murmure admirativ și pe măsură ce fronda inexplicabilă a deja învinsului creștea în intensitate, încurajările au devenit și ele tot mai puternice din tribune. Sigur, asta n-a schimbat rezultatul final. Două lovituri în plin primite chiar înainte de gongul final au lămurit și ultimele îndoieli. Doar că la sfârșit, cel mai aplaudat, cel mai aclamat chiar a fost învinsul. România în ultima sa partidă de la Euro a căzut zgomotos examenul fotbalistic dar l-a trecut cu brio pe cel al dârzeniei, al rezistenței, al credinței în cauza sa și al datoriei pentru ceea ce reprezenta. Ambele aspecte, și cel fotbalistic și cel mental, sunt de egală importanță și de luat în seamă. S-a vorbit însă excesiv de mult în aceste zile despre cel de-al doilea. Firesc cumva, pentru că e cel care a stârnit emoții pozitive, iar noi, ca parte a fotbalului românesc, dar și ca societate în general, avem o mare nevoie de emoții pozitive. Din păcate puține dintre aceste aplecări asupra victoriilor de atitudine ale tricolorilor au fost analizate realist, în ceea ce privește resorturile care le-au făcut posibile.

S-a vorbit mult (prea mult după gustul meu) de o „generație de suflet“. Sună bine din punct de vedere metaforic dar, din punctul meu de vedere, este o sintagmă exagerată, pentru că nu vorbim aici de nicio generație. O generație presupune în fotbal (că despre el vorbim) o continuitate în rezultate, în exprimare, în atitudine. O generație presupune un grup suficient de mare și niște fundamente suficient de solide care să asigure această continuitate pentru o perioadă de 8-10 ani. Așa cum a fost, dacă vreți, „Generația de Aur“ care din acel noiembrie 1989 când se califica la „Coppa del Mondo“ și până la ieșirea din scenă în vara lui 2000, a reprezentat o continuitate în rezultate, în jurul unui nucleu de jucători crescuți în condiții similare și cu o teorie și o practică fotbalistică în care se încadrau cu toții. Nu cred că putem vorbi în acest moment despre așa ceva la echipa României, care ne-a surprins plăcut la acest Campionat European. În acest caz vorbim despre un grup de 13-14 jucători, pe care un selecționer înzestrat cu empatie și cu putere de convingere, i-a făcut să își depășească nivelul și condiția fotbalistică, unindu-i în jurul unui scop comun și creând o atmosferă de grup absolut specială. România lui Edi Iordănescu nu este o generație ci o trupă de commando, stimulată de potențarea importanței unei singure misiuni și hrănită de spiritul de frăție dintre niște oameni care în ochii tuturor celor din afară erau niște paria. Sunt niște resorturi care pot funcționa însă pe o perioadă limitată de timp și într-un anumit context emoțional. Îmi e greu să cred că această stare de spirit poate fi recreată într-un meci de Liga Națiunilor, contra Ciprului, în fața unui public mult mai pasiv și care va avea acum așteptări, cel mai probabil nerealiste. Discursurile motivaționale, supraîncărcarea emoțională sunt mijloace de care te folosești în momente cheie, nu practică de lucru de fiecare zi, deoarece prin rutină este eliminat exact factorul declanșator al succesului: emoția.

Iar în aceste condiții, această echipă va trebui să se reîntoarcă la miezul, la fundamentul activității sale: fotbalul; iar aici încep problemele. Dincolo de exaltările unora care confundă un rezultat obținut prin determinare și șansă cu valoarea fotbalistică, nivelul real a celor mai buni români la fotbal la ora asta este unul extrem de scăzut în raport cu cerințele minime pentru performanță. Am văzut acest lucru în duelurile cu Belgia și Olanda, când România a fost efectiv strivită ca joc atunci când a dat de un adversar de clasă și care a luat-o în serios. Și e firesc să fie așa dacă ne uităm la ce vârste au băieții ăștia: majoritatea dintre ei sunt trecuți de vârsta de 22-23 de ani, vârstă până la care mai e posibil să existe un salt valoric rapid și spectaculos. Așadar, traiectoriile lor sunt cumva stabilizate, cu excepția lui Drăgușin, între eșalonul 2 și eșalonul 3 al fotbalului mondial, asta însemnând echipe mediocre din fotbalul mare sau echipe mai bunicele din campionate „exotice“. Poate pentru unii dintre ei acest Euro va însemna o șansă de a prinde un transfer la o echipă mai bună sau într-un campionat mai bun, dar n-o să-i vedem de exemplu jucând prin fazele finale ale Ligii Campionilor. În fotbal nu există nici miracole și nici conspirații. Nimeni nu a complotat să țină până acum ascuns talentul și valoarea acestor băieți prin obscuritățile fotbalului, pentru ca acum aceștia să explodeze și întreaga lume uimită să constate că „de nicăieri“ au apărut niște jucători top class. Ar fi un foarte frumos scenariu de film de ficțiune însă realitatea nu funcționează așa. Dimpotrivă, scoși din mediul stimulant și familiar al Naționalei, e posibil ca mulți dintre ei să nu mai poată accesa resorturile mentale care i-au făcut ca în aceste ultime săptămâni să își depășească nivelul. Dar dincolo de asta, cel mai important pentru noi, ca suporteri ai Naționalei, e să înțelegem că trebuie să fim extrem de realiști în setarea așteptărilor. Nici victoriile și nici calificările nu vor curge pe bandă rulantă. Da, probabil că în cazul în care acest grup nu se va destrăma sau dilua, vom mai avea parte de surprize plăcute, dar ele vor rămâne în continuare sporadice, excepții de la regulă; pentru că atât ne permite valoarea în acest moment.

Firesc e atunci să ne punem întrebarea: ce facem ca într-un orizont de timp rezonabil ca valoarea să ne permită mai mult? Dacă această echipă inimoasă atât poate, cum facem ca peste X ani să avem cu adevărat o generație, și una înzestrată și cu niște calități fotbalistice care să-i permită să fie aplaudată nu doar pentru cum aleargă ci și pentru ceea ce face cu mingea? Am văzut mulți optimiști (erau să zic alți exaltați) care vorbeau de un moment 0, un moment de resetare, chiar un moment astral al fotbalului românesc, care și-ar fi regăsit spiritul și identitatea și trezit din somnul cel de moarte, va renaște din propria-i cenușă. Cu riscul de a fi înjurat, îmi permit să-i trezesc abrupt pe cei care visează la astfel de basme cu feți frumoși. Le aduc aminte acestora că în fotbal, la fel ca și în societate și la fel ca și în viață, lucrurile nu SE întâmplă ci sunt oameni care LE FAC posibile. Fotbalul românesc nu se poate schimba decât în măsura în care cei care îl conduc, începând de la FRF până la cluburi, vor face anumite lucruri care să ducă la o schimbare fundamentală, de sistem. Cine sunt acei oameni îi știm cu toții. Și știindu-i cu toții, îmi permit să vă întreb, care și câte dintre scenariile de mai jos sunt plauzibile cu aceiași oameni la butoane:

  • de mâine Federația Română de Fotbal va începe un parteneriat public – privat împreună cu școlile din România, pentru reactivarea campionatelor școlare, pentru a atrage cât mai mulți copii către practicarea fotbalului în cadru organizat
  • de mâine Federația Română de Fotbal va începe un parteneriat cu Parlamentul pentru elaborarea unei legi a sportului care să încurajeze investițiile private în fotbalul profesionist
  • de mâine partidele politice din România le vor cere primarilor lor să nu mai investească banii publici în cluburile private ci în infrastructura pentru fotbalul de masă, amator, școlar și juvenil
  • de mâine cei care conduc cluburile de fotbal din România, împreună cu antrenorii, vor renunța să mai ruleze pentru comisioane jucători străini de mâna a 3-a și vor investi bani și încredere în Academii și prioritizând jucătorii formați pe plan local sau național
  • de mâine Federația Română de Fotbal va introduce criterii draconice de licențiere a cluburilor profesioniste, în ceea ce privește profesionalismul și școlarizarea antrenorilor și staff-ului cluburilor, începând de la echipa de seniori și până la ultima grupă de juniori

Cele de mai sus sunt câteva condiții obligatorii pentru ca fotbalul românesc să se dezvolte întâi sănătos și apoi performant. Altfel nu va exista nicio generație ci doar echipe și rezultate sporadice, așa cum și la nivel de societate, nu poate exista succes fără un fundament corect ci doar câte un „tun“ ocazional. Dar chiar crede cineva că cei care au în mâini pâinea și cuțitul fotbalului, sportului și politicului din România vor face asta? O puteau face până acum dar practica arată exact opusul; iar oamenii nu se schimbă fundamental, nu li se trezește conștiința doar pentru că am bătut cu 3-0 Ucraina și zeci de mii de români au cântat superb imnul. Și nici extratereștrii n-or să vină să-i schimbe peste noapte. Și atunci de unde până unde optimismul ăsta în ceea ce privește viitorul?! Optimismul fără argumente și dorința fără acțiune sunt iluzii care, nu doar că nu ajută, ci dimpotrivă, întrețin starea de lucruri. Din păcate rezultatele și mai ales atmosfera din jurul echipei naționale, nu vor face altceva decât să-i legitimeze pe cei care au instituționalizat în fotbalul românesc corupția, incompetența și formele fără fond. Ascunzându-se în spatele lui Niță, Rațiu, Drăgușin, Stanciu, Man, Drăguș sau Ianis, toți groparii fotbalului românesc ne vor rânji sardonic aruncându-ne în față argumentul… „vedeți, nu-i așa rău cum ziceați voi, cârcotașilor, uite că avem fotbal!“ La fel au făcut înaintea lor și Sandu, Mitică și toate clanurile de bandiți care în timp ce noi eram ocupați să sărbătorim pe străzi victoriile Generației de Aur, devalizau și jefuiau fotbalul românesc. La fel se va întâmpla și acum, deoarece publicul român de fotbal se va manifesta exact ca și cetățeanul român în general: are pusee de conștiință, când iese în stradă, mai dă pe la urne din 4 în 4 ani, dar în restul timpului își vede de viața particulară iar treburile cetății le lasă nesupravegheate în mâinile conducătorilor. La fel va fi și la fotbal. Pentru mulți a fost o aventură frumoasă de-o vară, dar pe mai departe întâlnirile cu fotbalul vor redeveni rare și superficiale, iar cei atinși de „microb“ vor continua, în marea lor majoritate, să fie preocupați exclusiv de ceea ce se întâmplă pe teren nu și de mecanismul din spate. Vom rămâne în continuare cu o foarte mică minoritate cât de cât gălăgioasă, care va contesta pe mai departe corupția, incompetența, minciuna și amestecul politicului și serviciilor în fotbal, dar, ca și până acum, câinii vor lătra și caravana va trece.

În timpul Campionatului European am avut mai multe polemici cu oameni cunoscuți sau necunoscuți, care erau extrem de critici la adresa entuziasmului din jurul partidelor făcute de tricolori la Euro. Le adresam atunci acelor oameni îndemnul să se bucure, deoarece astfel de ocazii să simtă acea emoție pozitivă nu vor mai avea degrabă. Le spuneam că dacă așteptăm ca România să câștige un titlu european pentru a ne bucura (pentru că după grila lor de valori, aia era singura performanță demnă de entuziasm) sunt șanse mari să murim fără să știm ce înseamnă euforia unei seri de turneu final. Și le mai spuneam acelor oameni să se bucure deoarece în câteva săptămâni sau zile ne vom întoarce la Gigi, Neluțu, Șoani și ceilalți. Am exagerat? Păi să vedem: astăzi se reia sezonul oficial în fotbalul intern, odată cu Supercupa României, dintre FCSB și Corvinul. Care este subiectul principal din jurul acestui meci? Dacă patronul clubului bucureștean va respecta sau nu regula U21. Vorba unei prietene… bună dimineața, că oricum alta n-avem!

Distribuie articolul

1 COMENTARIU

  1. Este inadmisibil ca Aradul la ce pepiniera are, să nu existe un complex sportiv cu minim 5-6 terenuri de iarbă și condiții de refacere.
    Adevărul este ca și pe unde există în general tot privații le-au făcut pe terenurile și banii lor.
    La ce condiții de antrenament sunt în Arad pt juniori apariția unor fotbaliști ca Rareș Pop, Mihai poate fi considerate minuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți