Bătrâna Doamnă a reușit o mică lovitură ținând cont de posibilitățile materiale limitate ale clubului: este vorba despre încheierea unei înțelegeri pe doi ani cu Ovidiu Popescu, un jucător cu nume important în fotbalul intern de la noi. Noul jucător al lui Adrian Mihalcea are 244 de meciuri jucate în prima ligă autohtonă, cele mai multe dintre acestea pentru una dintre echipele de bază ale Superligii, FCSB, alături de care a și reușit să câștige titlul de campion al României, acum doi ani.
Cu o cotă de 750.000 de euro pe transfermarkt, Ovidiu Popescu vine după un sezon mai puțin reușit la revelația sezonului trecut, Universitatea Cluj, unde a început sezonul ca titular, apoi spre finalul turului și începutul returului a alternat prezențele în primul 11 cu meciurile în care a intrat pe teren din postura de rezervă. Din păcate pentru el din pauza de iarnă până în luna aprilie a fost scos din calcule din cauza unei accidentări, acesta fiind de altfel și un semn de întrebare în privința sa, dat fiind faptul că și la FCSB a mai avut un episod similar când a stat 6 luni „pe bară“ din cauza unei rupturi de ligamente.
Celălalt semn de întrebare în ceea ce-l privește este salariul. Presa clujeană a scris despre el că ar fi avut la U. Cluj un contract de 150.000 de euro pe an. Ținând cont de problemele sale medicale coroborate cu valoarea ridicată a contractului, clubul de sub Feleac a decis să renunțe la serviciile sale, iar jucătorul a acceptat oferta UTA-ei. Ținând cont că este totuși un nume cunoscut în fotbalul românesc, că are experiență la nivel de vârf în Superliga și că se află la o vârstă bună pentru un jucător defensiv (31 ani), este greu de crezut că singura ofertă avută a fost cea de la Arad. În aceste condiții, nu avem cum să nu ne întrebăm dacă UTA își permite încă un contract care, cel mai probabil, atinge sau chiar depășește valoarea de 10.000 de euro lunar.
Revenind la proaspăta achiziție, să punctăm pentru cititorii noștri mai tineri și faptul că, la fel ca Alin Roman, Ovidiu Popescu revine la Arad după mai bine de un deceniu. Născut la Reșița, acolo unde a și început fotbalul, Popescu semna cu UTA în vara lui 2013 și urma să facă parte din lotul echipei în acel sezon de tristă amintire 2013-2014, când vechea societate care administra UTA a intrat în colaps și a ajuns la faliment (foto). După un sezon în care la fel ca și colegii săi, a jucat doar pentru „glorie și onoare“, căci bani nu încasat de la un club muribund, Popescu s-a transferat la ACS Poli de unde în 2016 a fost achiziționat de FCSB.
Unul dintre punctele forte ale lui Ovidiu Popescu, pe lângă experiența competițională la nivelul Superligii, este polivalența sa în compartimentul defensiv: acesta poate juca mijlocaș defensiv, fundaș central sau fundaș dreapta. Rămâne de văzut acum unde va prefera Adrian Mihalcea să-l folosească. În acest moment UTA are în centrul apărării și în zona mediană jucători cu o valoare și o experiență rezonabilă în întrecerea internă, în schimb stă destul de prost în flancul drept, acolo unde nu-l are decât pe Flavius Iacob (nici măcar anunțat oficial încă), jucător care vine după aproape 12 luni de pauză. În acest context, n-ar fi deloc surprinzător ca Popescu să își înceapă a doua sa aventură la UTA în postura de fundaș dreapta.

