Telefonul pliabil Huawei Mate X2 va fi lansat pe 22 februarie

Telefonul pliabil Huawei Mate X2 va fi lansat pe 22 februarie

Sursă imagine: Huawei

Tech

Scris de T.F.

Huawei va anunța un nou telefon pliabil de vârf la sfârșitul acestei luni, potrivit unei postări pe Weibo de pe pagina oficială a companiei. Pe baza numelui, Mate X2 pare că ar trebui să fie o urmare mai substanțială a originalului Mate X decât ultimul telefon pliabil al companiei Huawei, cel rapid și ușor modificat pentru a fi numit Huawei Mate Xs.

Conform site-ului TheVerge, imaginea teaser pentru Mate X2 sugerează de fapt că telefonul ar putea trece la un design diferit al ecranului pliabil. Deși telefoanele au titluri similare, există o diferență cheie între Mate X / Xs și Mate X2. În timp ce primele două dispozitive folosesc ecrane care rămân la exterior atunci când sunt pliate, Huawei Mate X2 va adopta un design cu ecranul la interior atunci când este pliat – similar cu Samsung Galaxy Z Fold 2.

Acest mod de pliere ar trebui să ofere o protecție mai bună pentru afișajul fragil, dar poate ridica costurile de producție. Afișajul exterior al lui Huawei Mate Xs a servit și ca oglindă pentru camera selfie, permițând utilizatorilor să se surprindă în fotografii utilizând matricea principală de camere. Acum când Mate X2 are un ecran secundar, acest lucru nu va mai fi posibil.

Sunt informații că Huawei Mate X2 va avea un ecran pliabil de 8,01 inch (20,57 cm) cu rezoluția 2.480 x 2.200, cu un ecran de 6,45 inch (16,38 cm) în față. Pe plan intern, un procesor Kirin 9000, aflat și în Huawei Mate 40 Pro, este la bord, alimentat de o baterie de 4.400mAh. În ceea ce privește hardware-ul camerei, există o cameră principală de 50MP alături de alte trei camere. Se pare că va exista și o cameră dedicată pentru selfie de 16MP. Toate informațiile de mai sus nu au fost deocamdată confirmate de Huawei.

Momentan nu există foarte multe detalii despre telefonul pliabil Mate X2. Probabil că Huawei nu va putea include aplicații și servicii Google la bord, limitând viabilitatea și performanțele dispozitivului în afara Chinei. Ne vom întâlni fizic cu noul telefon pliabil Huawei Mate X2 în 22 februarie cu ocazia lansării oficiale.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.