luni, 7 octombrie, 2024

Superliga: UTA e lider în Play-Out și trimite doi jucători în echipa etapei

Distribuie articolul

Bătrâna Doamnă a rezolvat în stil italian ecuația unui meci care părea mai complicat decât o arăta clasamentul. Echipa lui Mircea Rednic a transformat dezavantajul deciziei Comisiei de Disciplină a FRF într-o oportunitate excelentă de a-și extrage energia din spiritul și încurajările celor 5.000 de copii prezenți vineri pe Arena „Francisc Neuman“ și cu cele trei puncte adăugate în cont a urcat pe primul loc din Play-Out, de unde o așteaptă pe Hermannstadt, într-un meci care ar putea închide definitiv discuția despre evitarea retrogradării.

Pe lângă victorie, echipa noastră mai are și satisfacția de a trimite pentru a 6-a oară în acest sezon doi jucători în echipa etapei, întocmită de LPF. De data aceasta, cei selecționați (în premieră!) au fost portarul Danylo Kucher și fundașul central Ibrahima Conte. Ucrainianul a închis poarta la cele câteva șuturi periculoase ale oaspeților, cea mai impresionantă intervenție fiind cea din repriza secundă, când a parat o minge trimisă de Enzo Lopez din 3 metri! Cât despre fundașul central din Guineea, acesta a fost eroul meciului cu golul marcat în minutul 37, singurul contabilizat pe tabelă. Conte a arătat că poți ține Ramadamul dar în același timp să îți domini fizic adversarul direct și să plasezi foarte bine mingea cu capul în poarta adversă.

Componența completă a echipei etapei arată astfel: Kucher (UTA) – Manea (CFR), Conte (UTA), Ngezana (FCSB), Aliji (Voluntari) – Deac (CFR), Șut (FCSB), Rață (Voluntari) – Tănasă (Oțelul), Bîrligea (CFR), Coman (FCSB). Antrenor: Florin Pîrvu (Voluntari)

Cât despre rezultatele acestei runde, cel mai important pentru UTA a fost cel din meciul de la Sibiu, acolo unde principalele urmăritoare ale echipei noastre, Hermannstadt și Universitatea Cluj, și-au împărțit punctele dar și ceva pumnni pe final, când nervii au scăpat de sub control. Florin Pîrvu s-a întors cu Voluntariul la Ploiești, acolo de unde a fost dat afară și a aplicat o corecție severă fostei sale echipe, acolo unde după dezastru, președintele Marian Copilu a apelat la fostul nostru antrenor, Laszlo Balint, pentru remedierea situației care începe să fie delicată. Iașiul și FCU 1948 sunt alte două echipe care au doi antrenori noi, aceștia stând pe bancă inclusiv în această rundă. La prima confruntare directă Tony da Silva și Eugen Trică au „convenit“ asupra unei remize albe. În sfârșit, la Galați, Oțelul lui Dorinel i-a mai dat un brânci în groapă (deși nu mai joacă acolo) lui Dinamo, și, ca să fie și mai dureros pentru „câini“, a făcut-o la ultima fază.

În play-off, FCSB a mai tăiat de pe listă o contracandidată la titlu și poate deveni probabil prima echipă din istoria fotbalului european, care câștigă campionatul în condițiile în care patronul face în mod aproape oficial tactica, echipa și schimbările. Tot în play-off, Rapidul a vrut să fie arogantă cu „frații“ feroviari din Cluj înainte de meci dar la pauză s-a trezit condusă cu 4-0 chiar pe Giulești de o echipă la care dădea indicații de pe bancă de interimarul Hoban. Iată rezultatele complete ale etapei, clasamentele și programul rundei viitoare.

REZULTATE

Play-Off
Sepsi 0SK – Farul 1-1
Rapid – CFR Cluj 1-4
FCSB – Universitatea Craiova 2-0

Play-Out
UTA – FC Botoșani 1-0
Petrolul – FC Voluntari 0-4
Hermannstadt – Universitatea Cluj 1-1
Politehnica Iași – FCU 1948 0-0
Oțelul – Dinamo 1-0

CLASAMENTE

Play-Off

Play-Out

ETAPA VIITOARE

Play-Off
Vineri 12 aprilie, ora 20:30 Universitatea Craiova – Farul
Duminică 14 aprilie, ora 21:00 CFR Cluj – FCSB
Luni 15 aprilie, ora 20:30 Rapid – Sepsi

Play-Out
Vineri 12 aprilie, ora 17:30 UTA – Hermannstadt
Sâmbătă 13 aprilie, ora 17:00 FC Voluntari – Oțelul
Sâmbătă 13 aprilie, ora 21:30 Universitatea Cluj – Petrolul
Duminică 14 aprilie, ora 13:30 FC Botoșani – FCU 1948
Duminică 14 aprilie, ora 18:15 Dinamo – Politehnica Iași

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți