Penultima etapă a turului a adus o distanțare și mai mare a liderului față de urmăritoarele sale. Universitatea Cluj a învins la Botoșani în timp ce omoloaga sa din Craiova a cedat la Ovidiu, astfel că echipa din capitala Ardealului domină autoritar în acest moment ierarhia Superligii. Mai mult, profitând de eșecul oltenilor, Petrolul a urcat pe 2. Este evident că „granzii“ campionatului nu se regăsesc în această primă parte a sezonului. Nu doar Craiova a dezamăgit, căci nici celelalte echipe cu pretenții n-au avut o etapă foarte bună din punct de vedere al punctelor acumulate. CFR a oferit un egal spectaculos, dar răsplătit tot cu un singur punct, în fața lui Sepsi, iar FCSB și Rapid s-au anulat în derby-ul de pe Arena Națională. Dinamo a făcut un meci foarte solid la Sibiu, unde Hermannstadt nu pare să fi găsit cheia revenirii nici după reconfirmarea lui Măldărășanu în funcție. În depresie a intrat și Oțelul, care a pierdut surprinzător acasă în fața Sloboziei. La mijlocul clasamentului UTA a obținut o victorie „de serviciu“ în fața Gloriei Buzău și continuă echilibristica între play-off și zona retrogradării.
Iată rezultatele complete ale etapei:
CFR Cluj – Sepsi OSK 3-3
UTA – Gloria Buzău 1-0
Petrolul Ploiești – Politehnica Iași 3-1
Hermannstadt – Dinamo 0-2
Oțelul Galați – Unirea Slobozia 0-2
FCSB – Rapid 0-0
FC Botoșani – U. Cluj 1-2
Farul Constanța – Universitatea Craiova 3-2
Echipa etapei întocmită de LPF:
Siegrist (Rapid) – Miranda (Petrolul), Cristea (U. Cluj), Boateng (Dinamo), Radunovic (FCSB) – Jyry (Petrolul), Perianu (Slobozia), Cârjan (Dinamo) – Coman (Sepsi), Postolachi (CFR), Alibec (Farul). Antrenor: Adrian Mihalcea (Unirea Slobozia)
Clasament:

Etapa viitoare:
Vineri 1 noiembrie, ora 21:00 Gloria Buzău – CFR Cluj
Sâmbătă 2 noiembrie, ora 18:30 Sepsi OSK – Petrolul
Sâmbătă 2 noiembrie, ora 21:00 Dinamo – UTA
Duminică 3 noiembrie, ora 13:30 Politehnica Iași – Oțelul Galați
Duminică 3 noiembrie, ora 16:00 U. Cluj – Farul Constanța
Duminică 3 noiembrie, ora 21:00 Universitatea Craiova – FCSB
Luni 4 noiembrie, ora 18:00 Unirea Slobozia – FC Botoșani
Luni 4 noiembrie, ora 21:00 Rapid – Hermannstadt